Judecătorii ar trebui să trimită la mediere conflictul

 

Ion Dedu, UNMR: În momentul când se trimite doar o parte a conflictului la mediere se rupe conflictul în două, se rupe de eficacitate, nu mai poate să funcţioneze instituţia mediatorului
Av. dr. Elena Bustea: Sunt provocări în ceea ce priveşte medierea, dar merg pe principiul că în acest moment, în România, medierea din punctul meu de vedere funcţionează”
Danileţ, CSM: Procurorii, judecătorii şi avocaţii ar trebui să promoveze medierea pentru că ar duce la descărcarea organelor judiciare 


Uniunea Naţională a Mediatorilor din România – Filiala Bucureşti şi Societatea Civilă Profesională de Mediatori – Ion Dedu şi Andreea Răduţ, în parteneriat media cu ziarul Curierul Naţional, au organizat, marţi, conferinţa “Medierea în România – Istoric şi perspective”. 
La eveniment a fost prezent şi secretarul general al Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR) care a transmis un mesaj de susţinere către mediatorii din ţară pentru a face o punte între aceştia şi mediul de afaceri. 
Preşedintele UNMR – Filiala Bucureşti, Ion Dedu, a declarat, în deschiderea evenimentului, că mediatorul este o profesie care va fi de bază în dezvoltarea culturii pentru dialog în România. El a afirmat că cetăţeanul român trebuie să înceapă să aibă o educaţie a dialogului, a comunicării, în detrimentul conflictului şi instanţelor de judecată, precizând că putem să ne rezolvăm singuri conflictul apelând la un mediator şi în ultimă instanţă, dacă aşa nu se poate, să mergem spre instanţa de judecată. Dedu a spus că judecătorii au obligaţia, conform articolului 20 din Codul de Procedură Civilă şi articolului 6 din lege, să trimită toate părţile la mediere, adică să trimită la mediere conflictul, nu reclamantul. 
“În momentul când se trimite doar o parte a conflictului la mediere se rupe conflictul în două, se rupe de eficacitate, nu mai poate să funcţioneze instituţia mediatorului doar pe parte de reclamant. Judecătorul are îndatorirea să trimită conflictul la mediere, conflict care are două elemente, deci două părţi. Aici s-a greşit. Curtea Constituţională s-a pronunţat pe bună dreptate, întrucât dacă judecătorul trimite reclamantul, mediatorul face procedura de invitare a celeilalte părţi, atunci în momentul acela i s-a îngrădit reclamantului accesul spre Justiţie. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod normal pe efectul aplicării legii lor de către judecători. Acest lucru vrem să-l îndreptăm”, a declarat, pentru Curierul Naţional, preşedintele UNMR – Filiala Bucureşti, Ion Dedu.

Elena Bustea: Dorim ca profesia de mediator să aibă un viitor. Va ajuta Justiţia

Suntem cu toţii foarte preocupaţi de evoluţia profesiei noastre, dorim ca aceasta să fie realizată de profesionişti, de noi, mediatorii autentici, a spus av. dr. Elena Bustea, mediator şi preşedinte al Centrului Avocaţilor Mediatori,  prezentă la conferinţa “Medierea în România – Istoric şi perspective”. 
“Dorim ca această profesie să aibă un viitor. Cu toate avatarurile şi obstacularea acestei profesii, cred într-un viitor foarte bun al ei şi în aducerea acestei profesii pe linia acelor profesii care vor ajuta în mod categoric Justiţia română. Sunt provocări în ceea ce priveşte medierea, dar merg pe principiul că în acest moment, în România, medierea din punctul meu de vedere funcţionează”, a declarat, pentru Curierul Naţional, av. dr. Elena Bustea, mediator şi preşedinte al Centrului Avocaţilor Mediatori.

Danileţ: Medierea nu prea este cunoscută în rândul oamenilor pentru că nu este promovată suficient

Cristi Danileţ, judecător şi membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), spune că medierea nu prea este cunoscută în rândul oamenilor pentru că nu este promovată suficient de profesioniştii dreptului. 
“În primul rând poliţiştii, apoi procurorii, judecătorii şi avocaţii ar trebui să promoveze medierea. De ce? Pentru că ar duce la descărcarea organelor judiciare de un anumit număr de cauze considerate suficiente pentru a se aloca timpul pentru alte cauze cu adevărat complexe”, a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristi Danileţ. El a arătat că în 2013 au fost pe rolul instanţelor 3,35 milioane de dosare, astfel că 1 din 3-4 adulţi din România s-au judecat într-un dosar civil sau penal, precizând că numărul de medieri nu a atins 10.000.

Dan Manea: Curierul Naţional este partenerul apropiat şi activ al mişcării patronale şi al asociaţiilor profesionale

Curierul Naţional este al doilea ziar de business din România şi este partenerul apropiat şi activ al mişcării patronale şi al asociaţiilor profesionale, a spus Dan Manea, Directorul Executiv al ziarului Curierul Naţional, în cadrul conferinţei “Medierea în România – Istoric şi perspective”. 
“Avem o discuţie destul de veche, începută în urmă cu 2-3 ani, pe acest subiect legat de promovarea eforturilor asociaţiilor de mediatori tocmai pentru a se ajunge la o situaţie cât mai aproape de normalitate în care medierea să conteze în peisajul economic şi social românesc şi să-şi găsească locul pe care îl merită. Tocmai pentru acest lucru acum am reuşit să punem bazele unui proiect pe care îl începem săptămâna viitoare, se numeşte “Medierea în business”, va începe la Slatina pe data de 17 iunie, la ora 10.30, la Hotel Parc”, a declarat Dan Manea.

Sursa:http://www.curierulnational.ro/Economie/2014-06-12/Ce+vor+mediatorii%3A+Judecatorii+ar+trebui+sa+trimita+la+mediere+conflictul%2C+nu+reclamantul?fb_action_ids=784532318237306&fb_action_types=og.likes#.U5kM0fcLA-I.facebook

Sigur va mai intereaza si :

 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

August 2014
M T W T F S S
« Jul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR