Acordul de mediere – inscris sub semnatura privata

Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator la  Art. 58. – (1), spune: Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se redacteaza un acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata.

Ce este un  inscris sub semnatura privata ?

definitie:
(dr. proc. civ.) – acel inscris intocmit de parti fara interventia unui organ de stat si semnat de partile de la care emana.

Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris intocmit de catre parti, fara interventia vreunui organ al statului, semnat de parti sau de partea de la care emana.

Astfel, in general, singura conditie de valabilitate a acestor inscrisuri este semnatura partilor, executata de mana acestora, indiferent de modalitatea de redactare a inscrisului respectiv. Locul unde este asezata semnatura trebuie sa indice faptul ca autorul semnaturii isi insuseste intregul continut al inscrisului.

Cu toate acestea, in cazul anumitor inscrisuri sub semnatura privata, sunt prevazute anumite conditii speciale, printre care amintim formalitatea multiplului exemplar (prevazuta de Art. 1179 din Codul civil) si mentiunea „bun si aprobat” (prevazuta de Art. 1180 din Codul civil).

Formalitatea multiplului exemplar este ceruta in cazul inscrisurilor care constata Continue reading “Acordul de mediere – inscris sub semnatura privata” »

Medierea in Codul de Procedura Administrativa

Codul de Procedura Administrativa este un act normativ lansat in dezbatere publica ce prevede procedura de solutionare a conflictelor aparute intre cetateni si autoritatile publice. Proiectul de lege,Codul de Procedura Administrativa, reuneste prevederi care se afla in diverse acte normative in vigoare, insa cel mai mare merit este ca uniformizeaza si completeaza domeniul procedural administrativ. Medierea in Bucuresti si in Romania incepe sa prinda radacini solide, si sa fie o metoda de solutionare a conflictelor si litigiilor din ce in ce mai mult uzitata. Aceasta cu atat mai mult cu cat actele normative  includ medierea in capitolele referitoare la solutionarea conflictelor ca metoda amiabila, si de cele mai multe ori, prealabila unui proces judiciar.

Proiectul privind Codul de Procedura Administrativa face referire in mod direct la Mediere, mai exact la ACORDUL DE MEDIERE ( art. 79 din proiect). Orice Acord de Mediere survine in urma unui proces de mediere, si orice proces de mediere este urmarea unui conflict intre doua sau mai multe parti (daca ele au acceptat medierea). In procedura administrativa – si cea in vigoare la acest moment, si cea care este in proiectul la care facem referire –  partile in conflict sunt autoritatile sau institutiile publice si cetatenii, persoane fizice, persoane juridice sau persoane fizice impreuna cu persoane juridice.

Proiectul Codului de Procedura Administrativa face referire la Mediere in ceea ce priveste un conflict administrativ in care sunt implicate mai multe parti cu interese  opuse. Acest lucru inseamna ca, autoritatea sau institutia publica este in conflict direct si actual cu doua sai mai multe parti cu interese contrare, parti care nu se inteleg intre ele in ceea ce priveste pretentiile lor personale si/sau colective pe care le au de la acea autoritate sau institutie. Mai exact, partile in disputa cu autoritatea sau institutia respectiva nu au ajuns la o univocitate de interese (pretentii), si se impune necesitatea ca aceste parti sa ajunga la un acord, la o intelegere intre ei, pentru ca procesul administrativ sa poata merge mai departe. Un astfel de acord este posibil in cadrul procesului de mediere.

MEDIEREA unui proces de contencios administrativ propriu-zis nu poate avea loc, deoarece Continue reading “Medierea in Codul de Procedura Administrativa” »

Diferenta intre mediere si judecata

Explicatii despre mediere, despre cum functioneaza sau ce se intampla in cadrul unui proces de mediere se pot gasi din abundenta pe acest site. Cu toate acestea simt nevoia sa explic diferenta de principiu intre mediere si judecata.

Plecam de la ideea ca la mediere ori judecata ajung doua persoane aflate intr-un litigiu sau conflict . Ratiunea justitiei clasice este sa gasesca un vinovat de acest litigiu, sa stabilesca cine are dreptate si cine nu. Dar, de fiecare data oamenii au dreptate absoluta sau vinovatie absoluta ? In plus, ce facem cu problema, cu conflictul intre parti care ramane in continuare deschis  ? 

Prin mediere nu cautam vinovati ci solutii !

Medierea intelege mai inainte de toate ca vinovatia celuilalt nu rezolva problema. Timpul si energia cheltuite pentru a gasi un vinovat adancesc si mai tare conflictul intre parti .

Partea considerata vinovata se va incarca de ura fata de partea ce castiga procesul, in timp ce partea invingatoare va oferi dispret partii considerate vinovate. Si problema ? Imperativul dat de instanta este o rezolvare ?

Medierea este locul unde nu se discuta despre vinovatie ci despre solutii. Ce conteaza cine este vinovat de desfacerea casatoriei atata timp cat partile oricum nu mai convietuiesc impreuna ? Continue reading “Diferenta intre mediere si judecata” »

Ordonanta de urgenta 90/12 DEC/2012 ce completeaza legea medierii

Ordonanta de urgenta ce completeaza legea medierii:

M. Of. nr. 0878 din 21 Decembrie 2012
Act nr. 90/12 Decembrie 2012 – Bucuresti. Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (201200878)  Guvernul României Bucuresti 2012 cu urmatorul continut https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/10042_346041638836520_708538993_n.jpg Continue reading “Ordonanta de urgenta 90/12 DEC/2012 ce completeaza legea medierii” »

Succesiunea / partajul succesoral prin mediere

Moștenirea este transmiterea patrimoniului (ansamblu de drepturi și obligații cu conținut patrimonial) unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice în ființă.

Deschiderea succesiunii, așa cum se arată la art. 954 din Noul Cod civil, coincide cu momentul producerii decesului persoanei fizice, însă aceasta nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale.

Deschiderea procedurii succesorale, poate fi facută de către orice persoană interesată (care are vocaţie succesorală):

–          pe cale notarială (doar dacă moștenitorii se înțeleg si la costuri notariale);

–          prin promovarea unei acțiuni în instanță sau/si prin intelegerea partilor prin mediere.

Dacă aruncăm o privire peste prevederile legale, pe scurt, constatăm că:

.

       Succesiunea/partajul succesoral pe cale judiciară:

–          instanța competentă privind cererile în materie de moștenire, este cea în raza căreia și-a avut ultimul domiciliu defunctul  (la art. 954 din noul Cod civil prevede instanța competentă în unele situații speciale);

–          se inițiază de către cel interesat (care are vocaţie succesorală concretă) printr-o Continue reading “Succesiunea / partajul succesoral prin mediere” »

Mediator Mustateanu in presa din Bucuresti

Activitatea in mediere din Bucuresti a mediatorului Petru Mustateanu se regaseste si in presa scrisa din Bucuresti, ziarul Bucuresti News fiind unul care surprinde intr-un mod placut prezenta in concurenta in medierea din Bucuresti a biroului nostru de mediator.

Aprecierea activitatii in mediere intr-un ziar atat de citit ca Bucuresti News ne provoaca la a mentine standardul profesional in continuare la un nivel ridicat, oferind servicii la acelesi onorariu corect pentru serviciile de mediere ca si pana acum , aceeasi implicare profesionala in fiecare caz,  aceeasi seriozitate, pentru fiecare cetatean din Bucuresti care apeleaza la serviciile noastre. Reportajul din ziarul Bucuresti News in puteti citi accesand :http://www.bucuresti-news.ro/cetateni_doc_94_ai-nevoie-de-un-mediator-de-unul-bun_pg_0.htm

NU vreau sa divortez !

Nu vreau sa divortez, nu imi doresc sa divortez, nu stiu cum sa scap de divort, ce este de facut?

Nu vreau sa divortez, nu vreau sa imi las copii fara ambii parinti, refuz divortul,  imi vreau familia si linistea casei inapoi ! 

Sunteti in pragul unui divort pe care nu il doriti iar situatia va scapa de sub control ? Linistea de acasa este inlocuita cu discutii zilnice, cu strigate si lacrimi   iar salvarea nu mai vine de nicaieri ? Partenerul/partenera  de viata va invita zilnic la judecatorie pentru a depune actiunea de divort si odata cu aceasta sa puneti capat casniciei pe care o aveti ? V-ati gandit la solutia oferita de mediere ?

Poate ca de multe ori ati auzit de divort prin mediere, poate ca ati auzit si de rata de succes in mediere a Cabinetului de Mediator Petru Mustateanu din Bucuresti, dar nu stiti ca o mare parte din cazurile prezente la mediere au incheiat conflictul reanoindu-si juramintele de dragoste dupa ce au trecut pe la mediator ?

Si asta numai in datorita discutiilor conduse de mediator ca expert in gestionarea eficienta a conflictelor, fara terapie, in conditii de confidentialitate, impartialitate si profesionalism in mediere.

Foarte multe cupluri din Bucuresti au fost foarte aproape de un divort datorita lipsei de comunicare, a perceptiilor diferite asupra problemelor, a racelii care apare in casnicie, a unor greseli mai mari sau mai mici facute de unul din parteneri si judecate de celalalt fara sa se gandeasca la cauzele care l-a condus spre nefericitul eveniment, apoi toate acestea au condus la cearta, blocaj in comunicare si inevitabilul divort.

Medierea va poate salva casnicia cand nu este prea tarziu.  DAR, Continue reading “NU vreau sa divortez !” »