Scurt ghid de furat pâinea altuia despre care nu știm exact cu ce se mănâncă

Exista in exprimarea profesiilor de tip liberal doua mari tendinte. Pe de o parte, existafilosofia potrivit careia profesia trebuie segmentata in specializari distincte, pe de alta parte, exista practica profesionistilor, incurajata de lideri, prin care se incearca contrariul, si anume ocuparea unor atributii din teritoriile profesiilor invecinate.

Astfel, psihologii considera ca ceea ce fac ei este atat de important, incat nu mai este nevoie si de serviciile preotului duhovnic. Mediatorii nu inteleg exact de ce ar mai fi nevoie si de psiholog in completarea serviciilor pe care ei le ofera.Avocatii sustin cu tarie ca pot fi oricand niste buni mediatori, iar economistii sunt convinsi ca in afara instantei chiar nu au nevoie de serviciile unor avocati.

Iar confuzia se manifesta la fel de bine si in sens opus. Astfel, preotul duhovnic are impresia ca poate suplini prezenta psihologului, psihologul se simte mediator din nastere,mediatorii se simt cat se poate de avocati, iar avocatii sunt convinsi ca pot fi in orice moment niste veritabili manageri.

Pentru a inchide cercul vicios, completam spunand ca si preotii au tendinta de a fieconomisti, iar managerii, de a se simti in egala masura niste mici dumnezei.

Spunem toate acestea fara sa aducem in discutie pretentiile notarilor, ale consultantilor fiscali, si ale altor profesii de tip liberal.

Ce este de facut? Continue reading

Ce s-a hotărât cu privire la viitorul medierii în UE în cadrul forumului “Civil Law and Justice”, organizat în 26 februarie 2015 la Bruxelles?

Forumul “Civil Law and Justice”, eveniment bianual organizat de către European Parliament’s Legal Affairs Committee la Bruxelles, și-a concentrat atenția în cadrul lucrărilor din data de 26 februarie 2015 asupra modalităților de eficientizare a medierii la nivelul întregii Uniuni Europene.

Concluziile forumului au fost publicate într-uncompendiu ce însumează 150 de pagini al căror studiu îl recomand cu precădere factorilor de decizie asupra medierii în România. Având în vedere că Legea Medierii se află în aceste zile în Parlamentul României cu scopul de a fi modificată în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, armonizarea prevederilor noului act normativ cu proaspetele cerințe UE ar putea determina un viitor cadru legislativ stabil cu privire la mediere în țara noastră.

Fără a vă lua plăcerea de studia documentul în original, vă prezint o parte din concluziile care mi-au atras atenția:
– A. D. R. este utilizat în întreaga lume sub diferite forme și servește ca parte integrantă a conceptului modern de acces la justiție (concluzie care demontează conceptul că medierea ar putea bloca accesul la justiție, ea însăși fiind o formă modernă de justiție n.a.).
– Cele mai frecvent utilizate tipuri de A. D. R. în acest moment sunt cele bazate pe mediere, aceasta fiind apreciată pentru factorul neutru pe care mediatorul îl oferă, acesta fiind angajat pentru a ajuta părțile să comunice și să obțină un acord.
– Uniunea Europeană, precum și statele membre ale acesteia au făcut o sumă de demersuri, pentru a promova medierea ca o formă viabilă de acces la justiție și pentru a crea un mediu adecvat de reglementare care să permită funcționarea eficientă a medierii.
– Deși au fost înregistrate progrese semnificative în crearea unui mediu funcțional pentru mediere, în special prin Directiva privind medierea, rezultatul urmărit de Directivă și anumestabilirea unui echilibru între numărul litigiilor soluționate prin mediere și numărul litigiilor soluționate prin proceduri judiciare în statele membre, rămâne evaziv. Statele member, în general, au structuri proprii conform recomandărilor Directivei privind medierea, dar cu toate acestea, numărul medierilor efectuate reprezintă o mică parte din volumul enorm de lucru cu care se confruntă statul membru în procedurile judiciare și nu se poate spune că au atins o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare. Toate acestea conduc la concluzia că adoptarea unor noi măsuri este necesară.
– Studiul ce a stat la baza forumului “Civil Law and Justice” demonstrează că unicul mod eficient de a crește numărul de medieri cu scopul de a reduce povara asupra instanțelor este de a introduce elemente concrete de îndrumare spre mediere în cazurile adecvate. Studiul de caz italian demonstrează că numai un cadru legal adecvat poate face ca medierea să își atingă scopul propus. În acest scop se recomandă stabilirea de orientări concrete pentru introducerea de proceduri A. D. R. obligatorii la nivelul UE. Rezultatele intermediare ale studiului actual efectuat de profesioniști din întreaga UE sugerează cu tărie faptul că în momentul de față echilibrul urmărit de Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială nu există și că punerea în aplicare al unui sistem legislativ eficient de mediere ar ridica semnificativ obiectivul cu privire la mediere. În lumina acestor studii și analize, autorii consideră că:
– Este nevoie de adoptarea Balanced Relationship Target Number (BRTN) raport care obligă fiecare stat membru să stabilească cifra țintă pe care și-o propune cu privire la numărul de litigii soluționate prin mediere, cifră adecvată fiecărui stat.
– Este timpul pentru a fi stabilită o nouă cerință în viitoarea directivă UE cu ajutorul căreia fiecare stat membru să își poată atinge obiectivele cu privire la medierea cauzelor civile și comerciale.

Mediator Petru MUSTATEANU

Justiția ne hrănește frica, medierea ne hrănește dragostea. Cum așa?

As fi putut, la fel de bine, sa propun acest text sub titlul “Inteligenta rationala din justitie versus inteligenta emotionala din mediere”, dar in felul acesta pierdeam emotia pe care un titlu de impact o poate produce.

Acum, cand ma bucur de curiozitatea pe care mi-o oferiti, va pot prezenta argumentatia afirmatiilor mele.

Evolutia pe care stiinta o dezvolta in ultimii ani releva o realitate uimitoare a studiului inteligentei umane. Daca pana acum inteligenta era cuantificata numai in masurarea nivelului de inteligenta rationala I.Q., mai nou, studiile demonstreaza importanta pe care inteligenta emotionala, E.Q. o are in dezvoltarea socio-umana a cetateanului, din perspectiva noastra, a subiectului de drept.

Ce este inteligenta aceasta emotionala? Poate fi felul in care ne folosim emotiile pentru a intelege anumite situatii de fapt sau felul in care ne indentificam propriile emotii si compatibilitatea acestora cu emotiile celorlalti.

Acum, cand cunoastem rationamentul acestor studii, sa incercam sa ne folosim inteligenta emotionala pentru a intelege ce emotie sta la baza demersurilor juridice pe care le remarcam la subiectii de drept cu care interactionam.

Ce observam?

Oamenii deschid o actiune in justie din frica de a pierde banii pe care creditorul intarzie sa ii plateasca, din frica de a nu primi partea cuvenita din mostenire sau din bunurile obtinute in timpul casatoriei, din frica de a victima unui abuz si din multe alte frici.

O exprimare a acestei frici o regasim in expresia des intalnita: “imi doresc un avocat puternic!”. De ce oare un avocat puternic si nu unul experimentat, inteligent sau modern? Poate pentru ca in subconstientul sau, avocatul este un fel de bodyguard intelectual in spatele caruia sa se ascunda pentru a-si gasi linistea de care are nevoie simtindu-se dominat de frica.

De ce sustin ca justitia ne hraneste sentimentul de frica?Pentru ca mesajul indirect al intregului mecanism de justitie este unul care ii spune subiectului de drept ca are dreptate sa ii fie frica si sa isi ceara in scris dreptatea pe care singur nu o poate obtine, ca are dreptate sa ceara asta de la litera legii, de la interpretarea rationala a acesteia de catre alti oameni care compun instantele de judecata, de la forta coercitiva a statului, si ca are dreptate sa creada ca aceasta frica poate fi stapanita numai de linistea regasita in spatele unui avocat puternic.

Folosind inteligenta emotionala, intelegem ca un avocat puternic este cel care reuseste sa transmita clientului sau ideea ca se afla pe maini bune din momentul semnarii contractului de asistenta juridica, pe cale de consecinta nu are de ce sa ii mai fie frica. Un avocat puternic stapaneste frica justitiabilului prin dragostea sa fata de profesie si prin dorinta de a reprezenta eficient interesele clientului oferindu-i acestuia varianta cea mai utila de solutionare a litigiului in care se afla.

De ce sustin ca medierea ne hraneste dragostea? Continue reading

Nu vreau să mă împac cu infractorul!

Posibilitatea obtinerii unei intelegeri in cadrul procedurii de mediere intre partea vatamata si faptuitor, fiind o institutie noua in tabloul juridic romanesc, este prezentata defectuos in spatiul public, fiind privita superficial si confundata adesea cu ideea de iertare a faptuitorului care astfel ajunge sa ramana nepedepsit pentru faptele sale.

Inainte de a explica detaliat acest fenomen, insist sa spun ca intelegerea intre partea vatamata si faptuitor nu vizeaza iertarea sau nepedepsirea faptuitorului, ci pedepsirea acestuia altfel. Prin urmare, medierea nu conduce la neaplicarea justitiei, ci la justitia restaurativa, aceea in care vinovatul plateste pentru faptele sale, la modul concret, fiind totodata pus in situatia de a fi determinat sa repare ceea ce a stricat.

Aparent noua, aceasta institutie isi are originea, asemenea intregului sistem de drept romanesc, in practicile intalnite in dreptul roman. Astfel, in Roma Antica, pentru delictele private nu era preavazuta ca prima masura o privare de libertate a faptuitorului pe cheltuiala statului, ci aplicarea unei amenzi concretizata intr-un bun sau o suma de bani ce era incasata de partea vatamata. In functie de gravitatea delictului, faptuitorul platea partii vatamate chiar si o suma de patru ori mai mare decat prejudiciul creat.

Ideea ce sta la baza justitiei restaurative este una in care interesele partii vatamate sa fie in centrul atentiei, iar pedepsirea faptuitorui sa inceapa cu determinarea acestuia sa repare, cat mai mult posibil, raul produs.

De cele mai multe ori, cand sunt mediatorul unor litigii ce au la baza fapte de natura penala, partea vatamata incepe discutia spunandu-mi ca nu doreste sa se impace cu faptuitorul. Intrebata ce doreste pentru acesta, raspunsul invariabil este: ”Sa plateasca pentru faptele lui!”.

Chiar daca, pentru inceput, prin ”sa plateasca”, partea vatamata se refera la sa suporte rigorile legii, ideea de baza este ca faptuitorul sa nu scape nepedepsit, trebuind sa plateasca pentru faptele sale.

Plata aceasta poate avea mai multe forme. Sa incepem cu:

1Forma privativa de libertate, cea care in mentalul colectiv pare sa fie modalitatea exemplara de pedepsire a faptuitorului.

Ce se intampla exact in aceasta situatie? Continue reading

Cum alegem un mediator bun ?

Procedura de mediere, fiind prin definitie o procedura confidentiala, are un nivel de spectaculozitate mult mai mic decat  prestatia la bara a unui avocat, sa spunem, situatie in care, pe langa partile procesuale, intreaga sala de judecata se bucura de calitatile oratorice ale profesionistului in drept. Sigur ca si un mediator bine pregatit si cu vocatie spre profesie poate obtine admiratia partilor prezente in mediere, insa prestatia sa va ramane necunoscuta in plenitudinea ei fata de persoanele neparticipante la mediere dar interesate de serviciile unui mediator.

Personal am ales sa suplinesc acest dezechilibru exprimandu-ma in scris. Dar, sunt colegi mediatori, execelenti profesionisti, care prefera alt tip de exprimare. Ar fi o gandire egoista sa sugerez alegerea unui mediator dupa numarul sau calitatea textelor publicate, chiar daca aceasta este o forma foarte eficienta de a cunoaste calitatile unui profesionist in mediere. Tehnic vorbind, cine are ceva bun de spus se exprima, iar asezarea in pagina a unui text demonstreaza competenta de elaborarea a unui acord de mediere creativ care sa acopere toate punctele convenite in mediere intocmai cu vointa partilor. Insa asta este doar o fata a acestei teme.

Unul din miturile urbane care scuza calitatea slaba a serviciilor din toate domeniile de manifestare a profesiilor de tip liberal in general, a medieri in special, este proverbul care spune ”Nu face ce face popa, fa ce spune popa”.

Aparent mesajul este unul pozitiv, dar el ascunde o mare capcana. As prefera un proverb care sa spuna “ Atunci cand popa una spune si alta face este momentul in care stii ca trebuie sa mergi la alt popa care crede si face ceea ce spune”.

Cand un profesionist crede cu adevarat in ceea ce face, el crede cu atata tarie incat isi insuseste principiile profesiei sale. In caz contrar este un impostor de care este bine sa ne ferim. Refuz sa cred ca exista un mediator certat cu vecinii, care a interupt dialogul cu rudele, se cearta cu toti colegii, dar care in biroul sau este un desavarsit.

Ce asteptam de la un mediator? Continue reading

Este medierea o profesie juridică?

Despre locul pe care il poate ocupa medierea in spatiul socio-juridic romanesc, parerile sunt impartite. Pe de o parte, medierea este caracterizata de modalitatea inedita de stingere a conflictului, o modalitate eminamente non-juridica in care intalnim preponderent elemente de psihologie aplicata, elemente regasite si in stiintele moderne precum NLP, ceea ce ne poate conduce spre ideea ca medierea este o profesie non-juridica, fapt ce a determinat si un standard precar de formare a mediatorului in elemente de drept, centrat in special pe tehnici aplicate de mediere.

Pe de alta parte, in urma procedurii de mediere, se incheie un act juridic civil. Asadar, minimul de cunostinte juridice se impune pentru profesionistul in mediere, prin necesitatea cunoasterii notiunilor esentiale ale actului juridic civil si altele. In plus, obiectivul principal pe care medierea il are este decongestionarea instantelor prin solutionarea litigiilor minore, chiar daca pe cale amiabila, asadar, manifestarea medierii se exercita in zona temelor juridice, natura exprimata si prin faptul ca parcursul firesc al acordurilor de mediere este spre consfintire in instanta.

Intrebarea care se impune este: daca medierea nu este o profesie juridica, ce fel de profesiei este? Profesie non-juridica nu inseamna o calificare a ei, ci o excludere dintr-o categorie anume. Asadar unde o incadram?

Poate ca este nevoie de acest raspuns pentru a putea stabili locul medierii in societate.

Temerea mea este ca dorinta de calificare a medierii ca profesie non-juridica a fost una gandita in interesul celor care se doreau lideri ai profesiei si care, prin crearea unei filosofii sau mai exact a unei non-filosofii noi asupra medierii, reuseau sa se fereasca de privirile Ministerului Justitiei asupra a ceea ce se intampla in Consiliul de Mediere, atitudini discutabile, facute in numele frumos luminat al amiabilei medieri.

Iar daca acceptam medierea ca profesie juridica, ce facem cu realitatea de a avea in corpul profesional al mediatorilor licentiati din toate profesiile posibile?

Asadar, este medierea o profesie juridica? Continue reading

Putem renunța la ideea de mediere obligatorie?

Odata cu decizia Decizia Curţii Constituţionale nr. 266 din 7 mai 2014, profesia instituita in Romania de Legea nr. 192/2006 a ramas doar o poveste frumoasa fara aplicabilitate si fara mecanismele necesare pentru a fi pusa in miscare si a produce efectele pentru care ea a fost infiintata.

O discutie nascuta din dorinta de a face medierea functionala este aceea a unei forme de mediere obligatorie, tinandu-se cont de precedentul creat in Italia si de recomandarile Directivei 2008/52/CE.

Obligativitatea, fie ea ca procedura prealabila sau venita la solicitarea instantei, este contestata, atat ca incercare de solutionare a litigiului, cat si ca procedura de informare, asa cum a fost ea gandita de Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, de foarte multe voci implicate in procesul de justitie.

In replica, contestatarii sustin ca promovarea medierii ar fi solutia prin care profesia va deveni functionala, considerand ca necunoasterea profesiei de catre populatie ar fi unicul impediment care genereaza nefunctionalitatea acesteia.

Apeland la cea mai simpla operatie logica – comparatia, observam ca singura profesie liberala ai carei ganditori doresc sa isi fundamenteze profesia pe utilizarea excesiva a formelor de publicitate este medierea. Restul profesiilor liberale au reusit prin statut sa restrictioneze publicitatea excesiva, considerand ca aceasta va produce dezavantaje profesiei.

In ceea ce priveste obligativitatea, remarcam, de asemenea, o iesire din tiparele profesiilor liberale a ganditorilor medierii, deoarece nu cunoastem o alta profesie a carei legistatie sa contina explicit cuvantul obligatoriu, chiar daca intr-un fel sau altul o forma de obligativitate exista prin asezarea fiecarei profesii in mecanismele sociale, astfel incat fara de acestea sa nu se poate ajunge la un rezultat eficient.

In aceasta situatie, care este a treia cale? Continue reading

Premiul „Stiloul mediatorului”: Petru Mustățeanu

Mediatorii din toată ţara i-au desemnat, vineri, pe cei mai buni dintre ei, în cadrul celei de a treia ediţii a Galei Excelenţei în Medire.

Organizatorul galei, mediatorul Anca Lucia Stancu, a declarat că în acest an evenimentul de care s-a îngrijit a fost organizat cu câteva zile înainte de alegerile pentru Consiliul de Mediere, forul de conducere al mediatorilor.

„Cluj-Napoca s-a dovedit a fi, şi în acest an, un oraş extrem de generos cu mediatorii, motiv mai mult decât suficient pentru a fi declarat o adevărată capitală a medierii. (…) Peste câteva zile au loc alegerile pentru desemnarea unor noi membri în Consiliul de Mediere. De aceea, am dorit să eliminăm total orice suspiciune cu privire la potenţiala promovare a candidaţilor în cadrul galei. (…) Scopul fundamental al acestui eveniment a fost şi va rămâne unul singur: acela de a-i premia pe mediatorii care au dovedit perseverenţă şi abnegaţie în profesia lor”, a menţionat Anca Stancu.

Printre invitaţii speciali care au participat la Gală s-au numărat prof. Aurel Codoban, procurorul şef Ramona Bulcu, preşedintele Consiliului de Mediere din Republica Moldova, Tatiana Ciaglic, procurorul Mirel Toader, rectorul Universităţii Bogdan Vodă, Mohammed Jaradat, preşedintele  judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian.

Pemianţii au fost: Premiul pentru perseverență și implicare în realizarea cadrului legislativ în domeniul medierii din România: Paul Aghiniță; Premiul pentru promovarea medierii în rândul studenților: Christian Radu Chereji; Premiul pentru cel mai prezent mediator în mass-media: Darius Mihail Olei; Premiul pentru asociația/organizația/mediatorul care a realizat raporte/statistici privind medierea și profesia de mediator: Boly Issore; Premiul pentru spirit practic în realizarea unei cărți pentru mediatori: Flavius George Păncescu;  Premiul pentru activitatea depusă pentru mediere și mediatori: Elena Badea; Premiul pentru Business Mediatorul – biroul/societatea civila de mediatori cu cel mai mare număr de mediatori/asociați: Asociația Mediatorilor Autorizați Caraș- Severin; Premiul pentru implicare si abnegație în mediere: Dorin Ilie; Premiul pentru propuneri inedite în organizarea profesiei de mediator: Iuliu Ursan; Premiul pentru cea mai creativă abordare a profesiei de mediator; Mihai Benchis; Premiul „Mediatorul Mediatorilor”: Constantin Adi Gavrilă; Premiul „Stiloul mediatorului”: Petru Mustățeanu; Premiul pentru cel mai tânar mediator: Doina Morari. Continue reading

Cum poate fi revigorata medierea ?

Dintre toate profesiile noi, născute odată cu reformele prin care a trecut sistemul judiciar român, medierea pare că încă nu şi-a găsit locul şi rolul, cunoscând atât extazul, cât şi agonia. Când spun profesii „noi” am în vedere, cu titlu de exemplu, profesia de executor judecătoresc, creată prin „externalizarea” din corpul instanţelor de judecată a executorilor judecătoreşti sau profesia de practician în insolvenţă, care, odată cu modificările succesive aduse reglementării în materia insolvenţei, s-a organizat şi constituit ca o profesie nouă, ambele reprezentând în prezent profesii consolidate, legate de sistemul judiciar.

Legea nr. 192/2006 a creat cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea corpului profesional al mediatorilor, ceea ce am putea numi „instituţionalizarea” medierii în România si, de atunci, în contextul reformării codurilor de procedură, medierea a cunoscut perioada sa de „romantism” în relaţia cu sistemul judiciar, culminând cu instituirea obligativităţii şedinţei de informare asupra avantajelor medierii.

Prima „deziluzie” a fost marcată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2014 care a a tăiat cordonul ombilical între mediere şi sistemul judiciar, obligativitatea „şedinţei de informare asupra avantajelor medierii”, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată, fiind declarată neconstituţională. Aceasta a fost urmată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 713/2014, care a avut ca efect încetarea de drept a mandatelor actualului Consiliu de Mediere şi  declanşarea alegerilor anticipate.

Trecerea unei profesii noi într-un timp atât de scurt de la extaz la agonie ridică în mod legitim intrebări serioase cu privire la  viitorul ei. Fără a minimaliza nevoia de strategii şi programe de acţiune, care sunt imperios necesare în această perioadă, cred că, înainte de toate, fundamentală este viziunea asupra medierii ca instituţie.

Fiecare instituţie se naşte dintr-o nevoie reală a omului, iar cei care o slujesc se constituie într-un corp profesional. Justiţia există pentru că există nevoia omului de dreptate şi de ordine socială şi  astfel s-a constituit corpul magistraţilor, al avocaţilor etc. Biserica există pentru că există nevoia omului de a trăi o viaţă spirituală şi de a exprima relaţia cu divinitatea şi astfel s-a constituit corpul bisericesc. Universităţile există pentru că există nevoia omului de a învăţa şi de a cerceta la un nivel superior şi astfel s-a constituit corpul profesoral. Care este nevoia umană, internă, reală, pe care o poate satisface medierea? Răspunsul la această întrebare este fundamental pentru viitorul medierii.

În primul rând, ar trebui reanalizate, dintr-o perspectivă nouă, conceptele de „de obligativitate”  şi „recomandare”. A vedea medierea doar sau în principal ca o alternativă la justiţie şi a promova diverse forme de obligativitate în raport cu sistemul judiciar plasează medierea ca instituţie la periferia sistemului judiciar, ca şi cum medierea există dintr-o nevoie a sistemului judiciar. Dar satisface oare medierea o nevoie reală a sistemului judiciar? Dacă medierea există pentru a împlini „visul unei nopţi de vară” al unui sistem judiciar împovărat, aglomerat şi costisitor, instituţia medierii va fi în continuă dependenţă de acest sistem şi în derivă în funcţie de valurile prin care trece acesta. Pentru că atât supraaglomerarea instanţelor, cât şi costurile sunt chestiuni pe care sistemul judiciar poate să şi le rezolve mai mult sau mai puţin eficient, coerent sau nu, printr-un complex de măsuri. Sistemul judiciar îşi urmează propriul său curs, îşi modifică şi perfecţionează continuu mecanismele de funcţionare, dovadă fiind recentele reforme în materia codurilor de procedură. „Obligativitatea”  încercării de soluţionare prin mediere a conflictului nu poate fi concepută decât în relaţie cu sistemul judiciar. Nu exclud de planoposibilitatea ca, în perspectivă, reglementările la nivel european si naţional să îngăduie soluţii care să consacre variante de proceduri prealabile obligatorii, inclusiv încercarea de soluţionare a conflictelor prin mediere. Însă, chiar şi aşa, „obligativitatea” nu reflectă esenţa medierii şi numai ea nu poate să constituie un fundament solid şi sănătos, pentru că, în lipsa unei nevoi şi motivaţii reale a părţilor, orice procedură obligatorie devine mai devreme sau mai târziu o formă fără fond.

Trecând de la „obligativitate” la „recomandare” ne menţinem, în realitate, pe aceeaşi axă de gândire, căci ce poate şi cât poate să facă însuşi magistratul, cu toată buna-credinţă, care chiar doreşte să împartă cu mediatorul povara sistemului, „recomandând” părţilor medierea? Spunând că judecătorul recomandă părţilor medierea, înseamnă că, la rândul lui, el ar trebui să poată să identifice şi să exprime nevoia părţilor de mediere. Nu înseamnă însă că, practic, se transferă judecătorului ceea ce ar trebui să facă însuşi corpul profesional al mediatorilor, adică identificarea nevoilor reale, a motivaţiilor şi a resorturilor interne care să determine părţile să apeleze la mediere? Deplasarea accentului dinspre părţi spre judecătorul care să le trimită la mediere, poate constitui una dintre direcţiile de depăşire a situaţiei critice generate de decizia Curţii Constituţionale, soluţie discutată în cadrul Comisiei Consultative a Corpului profesional ale mediatorilor, pe care am susţinut-o şi care se reflectă în propunerile de modificare a legii elaborate de Ministerul Justiţiei şi amendate de Comisia Consultativă. Totuşi, nici recomandarea din partea judecătorului nu poate  constitui un „panaceu” al (re)naşterii medierii. Pentru că, fie şi în lipsa unei modificări  a legii, nimic nu-l împiedică pe judecător, ca şi în prezent, să recomande părţilor medierea, aşa cum prevede Codul de procedură civilă. Impasul medierii nu este, în realitate, la nivel legislativ, pentru că însăşi recomandarea judecătorului este doar un factor extrinsec medierii şi variabil, care, la rândul lui, se poate izbi de realitatea refuzului părţilor. Medierea în România, ca instituţie, nu poate evolua doar pe un asemenea fundament.

În al doilea rând, cred că este necesară o mai serioasă reflecţie asupra „avantajelor medierii”. Oricâtă nevoie ar avea sistemul judiciar de mediere, tot nu este suficient pentru a face din aceasta o instituţie funcţională, pentru că părţile nu vor recurge niciodată la mediere doar din „patriotism”, adică pentru a satisface nevoile sistemului judiciar de degrevare a instanţelor sau de eficientizare a actului de justiţie, ci vor recurge la mediere doar dacă o vor percepe ca pe un serviciu care satisface o nevoie a lor internă, proprie. Conceptul de „avantaj” al medierii este, cred, inadecvat şi chiar nociv pentru o instituţie în formare sau pentru o profesie nouă, pentru că acreditează ideea că aceasta nu are valoare decât prin comparaţie cu altceva şi plasează de plano medierea într-o poziţie de falsă concurenţă cu alte instituţii. Or, o instituţie veritabilă este așezată pe valori pe care oamenii le preţuiesc în sine, pentru că ele reflectă nevoile lor. Mediatorul nu garantează (şi nu are cum s-o facă!) succesul negocierilor prin încheierea unui acord de mediere. De aceea, cred că trebuie identificată nevoia reală a părţilor într-un conflict sau cel puţin a uneia dintre ele, pe care medierea o poate satisface, pornind de la scenariul că fiecare parte are reprezentarea încă de la început că, apelând la mediator, nu înseamnă că este exclusă calea justiţiei, pentru că este posibil ca medierea să nu se finalizeze printr-un acord, astfel încât, pe lângă costurile medierii să fie necesară şi calea instanţei, care implică propriile costuri. Ce anume ar motiva, în aceste condiţii, părţile să parcurgă la mediere?

În al treilea rând, cred că trebuie evitată contaminarea medierii cu ideea de „împăcare” a părţilor, pe care, cel puţin la nivelul declarativ al Codului de procedură civilă, o poate realiza şi judecătorul. „Împăcarea” este doar un rezultat posibil al unei proceduri de mediere. Mai mult, accentuarea ideii de împăcare poate să inducă părţilor mesajul că acestea trebuie să devină slabe, să nu mai lupte fiecare pentru ceea ce crede că reprezintă interesul sau dreptul său, ceea ce, evident, le îndepărtează de mediere. În realitate, medierea, ca şi judecata, presupune „un duel”, presupune ca fiecare să-şi afirme interesele, să ducă deschis, dar  conştient şi controlat, conflictul până la capăt. Pentru că, până la „împăcare”, conflictul trebuie trăit şi epuizat. Pacea sau armonia se nasc din conflict. De multe ori am remarcat că partea căreia i se propune medierea manifestă rezerve nu numai pentru că nu crede în posibilitatea de comunicare reală şi eficientă cu cealaltă parte, ci şi pentru că uneori percepe greşit medierea ca fiind o procedură „soft”, care presupune renunţarea la luptă,  la ceea ceea ea crede că este dreptul sau interesul ei.

Toate aceste succinte reflecţii mă conduc la concluzia că problema principală la care trebuie să răspundă împreună, în această nouă conjunctură, atât corpul mediatorilor, prin asociaţiile profesionale, cât şi viitorul Consiliu de Mediere este aceea de a identifica nevoia internă, reală a oamenilor, mai exact a părţilor aflate în conflict, pe care se fundamentează instituţia medierii şi pe care serviciile prestate de mediatori trebuie s-o satisfacă.

Doar instituţiile centrate şi care se clădesc pe nevoi reale ale oamenilor, care li se adresează direct şi care se pun în slujba satisfacerii lor supraviețuiesc, evoluează şi se maturizează. Ele au propriul lor centru şi din conștientizarea acestuia iradiază toate celelalte: o viziune realistă asupra locului şi rolului acestei instituţii, politici corecte de dezvoltare autonomă şi de parteneriat cu alte instituţii, un corp profesional unit şi puternic, cu un statut propriu, deschis colaborării cu alte profesii şi care reuşeşte să-şi diversifice continuu serviciile pe care le prestează în funcţie de nevoile reale ale beneficiarilor lor.

În acest context, un rol major îl are, chiar până la modificarea legii, adoptarea Statutului profesiei de mediator. O profesie matură se defineşte nu numai prin organele care o reprezintă, ci şi prin statutul ei, care constituie o veritabilă „cartă fundamentală”, „Biblie” a profesiei, care reflectă valorile pe care le promovează, principiile, dar şi regulile interne care o guvernează. O profesie „centrată” este o profesie coagulată în jurul propriului statut. Dacă legea este generală, imperfectă sau insuficientă, statutul profesiei este acela care reflectă conştiinţa corpului profesional. Legea este cadrul normativ exterior al unei profesii, statutul este cadrul său normativ interior şi arată cum şi-a internalizat profesia respectivă misiunea socială, rolul, valorile pe care se întemeiază. Mai mult, rolul viitorului statut este, printre altele, şi acela de a structura serviciile pe care mediatorii le pot presta. Legea nr. 192/2006, spre deosebire de alte legi de organizare a unor profesii, nu arată care sunt serviciile pe care le poate presta un mediator, fiind exclusiv axată pe „procedura medierii”. Or, mediatorul poate presta o gamă mult mai largă de servicii, de exemplu, să ofere consultanţă si asistenţă în vederea prevenirii şi rezolvării disputelor, poate să faciliteze negocierile, chiar în lipsa unor întâlniri comune a părţilor etc. Doar identificând nevoile reale, interne ale părţilor, mediatorii îşi identifică şi diversifică, la rândul lor serviciile, pentru că o veritabilă „piaţă” a serviciilor care pot fi prestate de mediatori nu se poate forma decât dacă o nevoie reală se întâlneşte cu un serviciu adecvat care s-o satisfacă.

Conf. univ. dr. Marieta AVRAM
Mediator, preşedintă a Colegiului Mediatorilor
Senior Partner, STOICA & Asociații

Sursa:http://www.juridice.ro/360935/de-la-romantism-la-realism-in-pragul-unui-nou-consiliu-de-mediere.html

Eu cu cine votez ?

  • mustateanuPreambul:

Chiar daca misiunea de membru in C.d.M. nu este una aparent usoara iar vechiul consiliul a fost de multe ori criticat de voci ale corpului profesional, acum, cand s-a dat liber la candidaturi, intentiile s-au manifestat brusc si multe, as spune eu ca ciupercile dupa ploaie.

Toti promit marea cu sarea dar nici unul, NICI UNUL, nici macar unul, nu explica ce va face concret, cum isi va materializa promisiunile, cum va proceda pentru a aduce mai binele promis corpului profesional.

  • Clasificarea candidatilor:

Candiatii se impart in patru mari categori:

  1. Formatori
  2. Reformatori
  3. Deformatori
  4. Fete dragute

-Formatorii, sunt acei candidati care sunt de multe ori si presedinti ai asociatiilor profesionale, care se bucura de sustinerea unei echipe, de simpatia fostilor studenti care inca mai viseaza frumos, si de un buget suficient pentru promovare. Avand in vedere ca majoritatea au facut parte si din vechiul consiliul nu pot avea asteptari de a aduce ceva nou alegerea lor in functie pentru ca au avut sansa de a-si pune in practica proiecte si nu a facut-o. Pe cale de consecinta, ori nu au proiecte ci doar promisiuni, ori au dar nu sunt capabili sa le puna in practica, ori au dar sunt altele decat cele pe care le dorim noi.

-Reformatorii, sunt aceia care vor sa schimbe legea, statutul,ROI-ul, ROF-ul, si tot ce se poate schimba iar pe deasupra mai sunt si in contradictie unii cu altii iar asta a dezvoltat un razboi din care vom muri cu totii. Nici acestia nu stiu pe unde este intrarea in parlament ca sa obtina o noua lege, utila populatiei si functionala profesiei, dar scriu din zori si pana in seara la proiecte si participa la comisii de modificare a legii de cate ori au aceasta sansa. Partea frumoasa este ca nimeni nu a avut timp sa le citeasca proiectele si amendamentele asadar nu exista un proiect iubit unanim de clasa profesionala asa cum nu exista nici o sustinere evidenta a unui reformator.

-Deformatorii, sunt… este mult spus sunt, pentru ca deformatorii reprezinta suma candidatilor care vor, dar nu stiu ce, modifica dar nu au idee cum, promit, dar nici ei nu cred ce spun, critica tot dar nu au nimic bun de pus in loc. Deformatorii sunt cei mai emotionali dintre candidati, cei mai nervosi si mai pasionali in contradictii si polemici pe care le genereaza de cate ori au ocazia in fiecare din cele o mie de grupuri existente ce au ca subiect medierea.

-Fetele dragute, sunt optiunea mea pentru C.d.M. Chiar daca stiu ca ele au cele mai putine sanse. Asta pentru ca in corpul profesional sunt mai multe doamne decat domni, iar doamnele nu vor vota niciodata niste fete dragute. Per a contrario o sansa in plus o vor avea domnii draguti.

  • Argumente:

Fetele dragute vor face acelasi nimic in C.d.M. ca si restul candidatilor dar imi vor da bucuria de injura conducerea fara retineri sau sentimente contrarii gestului de a injura. In plus fetele dragute pot avea sansa sa fie luate in seama de cineva cand vor ajunge la parlament cu rugamintea, caci solicitari din parta unui corp profesional precum cel al mediatorilor nu se pot emite, asadar cu rugamintea sa ne faca si noua o lege datorita careia sa putem profesa.

Un alt argument este ca fetele dragute daca isi vor dori sa se promoveze personal ca si mediatori sub pretextul de sacrificiu pentru promovarea profesiei vor avea o sansa in plus sa fie primite in studiourile tv.

In speranta ca am reusit sa fiu dragut cu toata lumea si ca mi-am facut prieteni toti colegii care au si statutul de candidat,mi-ar placea sa cunosc si alte ratiuni care genereaza optiuni pentru votul care nu va schimba nimic mai mult decat bugetele unor colegi dar pentru care ne agitam cu totii.

Mediator Petru Mustatateanu

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

April 2015
M T W T F S S
« Mar    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR