Propunerile de corelare a Legii nr. 192/2006 privind medierea cu Decizia Curții Constituționale

 

În temeiul articolului 20 litera l din Lege, Consiliul de mediere a transmis în data de 7 august 2014 către Guvernul României propunerile de corelare  a  Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator  cu Decizia Curții Constituționale a Romaniei nr. 226 din 7 mai 2014, precum și propuneri de completare și modificare a unor articole conexe din Legea nr. 192/2006.

Documentul atașat a fost elaborat de un grup de experți împreună cu membrii Consiliului de mediere și a fost depus la Guvernul României în data de 7 august 2014, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege pentru formularea de propuneri de înlocuire a unor articole de lege declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Consituționale a României.

Pentru a îmbunătății propunerile făcute de Consiliul de mediere invităm pe această cale asociațiile profesionale să transmită în maxim 20 zile calendaristice punctele de vedere referitoare la anteproiectul supus dezbaterii publice. Sperăm ca în acest fel să putem transmite, mai departe, în timp util,  spre dezbatere, documentul final către Parlament, Guvern și Ministerul Justiției.

Propunerile și sugestiile referitoare la acest document se vor transmite pe adresa [email protected], în atentia domnului Zeno Daniel Șuștac, vicepreședinte al Consiliului de mediere care va centraliza propunerile venite din partea asociațiilor profesionale și ale mediatorilor.

Consiliul de Mediere.

Referinţe

Sigur va mai intereaza si :

 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

February 2015
M T W T F S S
« Jan    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR