Invitația la mediere și informarea obligatorie

Procedura medierii – care sunt etapele medierii și cine îndeplinește procedura de mediere, potrivit dispozițiilor în vigoare la acest moment.

Tot mai des, în activitatea de zi cu zi, întâlnesc tot mai felurite interpretări ale textelor de lege referitoare la “informarea cu privire la avantajele medierii”, instituită ca obligativitate prin textul art. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (în continuare Lege, Legea medierii).

Am întâlnit situaţii în care se solicită trimiterea unei invitaţii către cealaltă parte (fără să conteze scopul invitaţiei) doar pentru că se dorește evitarea surprizelor din partea instanţei şi astfel să fie înlăturat riscul respingerii cererii ca inadmisibilă.

Am întâlnit situații în care se solicită mediatorului să trimită o invitaţie la informare, deoarece s-a înţeles că nu poate avea loc ședința de informare decât cu toate părțile prezente. În unele situații se așteaptă ca mediatorul să facă aceste demersuri pe spețele proprii. Alteori, și mai rău am putea spune, se acceptă că trebuie achitate mediatorului unele cheltuieli cu redactare și transmitere a unei invitații, eventual pentru purtarea unei minime corespondențe telefonice sau pe mail, cheltuieli minime ce pleacă de la câteva zeci de lei.

Tot mai des, în aceste situații, nu este luată în calcul activitatea mediatorului, serviciile prestate de el ca profesionist pentru că, în cele mai multe situații, aceste servicii nu sunt dorite, fie pentru că nu există nevoie de ele fie pentru că nu este conștientizată această nevoie. De cele mai multe ori se doreste numai parcurgerea ”procedurii de informare” pentru a se ajunge mai repede la instanță. În cele mai multe din aceste situații, nici mediatorul nu îndrăznește să pună problema unui onorariu serios în condițiile în care nici Ghidul Consiliului de mediere nu clarifică aceste aspecte ci, dimpotrivă, confundă activitatea de informare – activitate eminamente gratuită potrivit dispozitiilor în vigoare, cu etapa de pregătire a medierii – etapa în care mediatorul prestează servicii de mediere și pentru care are tot dreptul să pretindă un onorariu.

Sunt şi părţi care, din start, solicită procesul-verbal de informare, deși Legea medierii nu-l mai numește așa în timp ce Codul de procedură civilă păstrează vechea denumire.

Similar cu situațiile în care se solicită trimiterea unei invitații (indiferent de scopul ei, importantă fiind parcurgerea etapei) se menționează clar că nu se dorește decât certificatul de informare.

În ambele cazuri (indiferent că se dorește certificat ori proces-verbal), cei ce întâmpină dificultățile sunt justițiabilii (și avocații lor) care află că trebuie să se prezinte, neapărat și de mânuță, în fața mediatorului care va trebui să le țină un discurs despre cât de avantajoasă este medierea (în raport cu cine sau cu ce, din nou, nu mai contează) și care nu înțeleg de ce mai trebuie să și plătească pentru asta, atunci când partea adversă nu se lasă adusă decât cu invitație de la mediator.

Dar, se pare că justițiabilul întâmpină dificultăți și din partea instanțelor. Deşi reclamantul prezintă instanţei dovada că a trecut pe la mediator și s-a informat, aceasta continuă să-i solicite să prezinte dovada invitării celeilalte părţi (fără să fie precizat care să fie tipul de invitație: la informare sau la mediere).

Pe lângă toate aceste situații, mai pot fi date numeroase alte exemple care ne arată gradul de înțelegere și de acceptare a medierii ca nouă modalitate de soluționare a diferendelor dintre oameni în societatea românească.

Acceptând faptul că încă ne aflăm la început de drum în mediere, putem accepta și faptul că aceste modalități diferite de abordare devin inerente, cu atât mai mult cu cât medierea este o procedură mai puțin formală iar supra-reglementarea în domeniu favorizează crearea numeroaselor confuzii.

Totuși, constatând cum devine tot mai confuză și implicit formalizată această etapă prealabilă a medierii propriu-zise, am luat decizia abordării acestei teme din dublă perspectivă, cea a mediatorului care a practicat medierea și înainte de introducerea informării obligatorii (chiar câțiva ani buni) și cea a juristului care a urmărit cu atenție și îndeaproape modificările legislative din domeniu și care înțelege că regulile și principiile de drept nu pot fi încălcate, oricât de flexibilă ar fi o procedură de mediere.

În plină activitate fiind, am avut posibilitatea să constat efectele numeroaselor schimbări legislative și ale interpretărilor acestora asupra activității de zi cu zi din cadrul biroului. Deși se menține trendul crescător sub toate aspectele (atât în ce privește activitatea de mediere cât și din punct de vedere financiar), se simte greutatea generată de confuziile create. Ca atare, demersul meu, deși pare să nu fie unul total dezinteresat, este unul prin care doresc să aduc și o altă perspectivă asupra acestor teme atât de controversate și care au stârnit foarte multă emoție de-a lungul timpului. Cu această ocazie, deși în interiorul breslei mi-am făcut cunoscut punctul de vedere, îmi exprim și regretul că până în prezent nu l-am prezentat public, încercată fiind de temeri ce s-au dovedit ulterior nejustificate, având în vedere evoluția lucrurilor de până acum în material medierii.

În cele ce urmează, vă propun să analizăm etapele medierii, așa cum sunt ele zugrăvite de Lege prin dispoziții care n-au suferit modificări de substanță de-a lungul timpului și cum le-a învățat și înțeles orice mediator în cursurile de formare inițială, iar, mai apoi, să vedem dacă etapa informării, care a fost impusă ca obligatorie de legiuitor, se suprapune în vreun fel cu etapele procedurii de mediere, etape firești și necesare pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru reușita medierii, după cum vom vedea.

Prin urmare, vă propun să abordăm următoarele teme, în ordinea mai jos prezentată, iar la final să putem delimita fiecare etapă, așa cum este ea stabilită în lege, la acest moment.
1. Procedura medierii – care sunt etapele medierii și cine îndeplinește procedura de mediere, potrivit dispozițiilor în vigoare la acest moment;
2. Informarea obligatorie – în ce constă obligativitatea informării, cine poate face informarea, în ce condiții și cine o atestă;
3. Invitația la mediere – în ce constă și cine poate efectua demersurile de invitare. Existența invitației la informare.

În demersul meu voi descrie sumar etapele medierii, făcând corelarea acestor etape cu dispozițiile legale în vigoare.

1. Procedura medierii, așa cum este ea descrisă de lege în Capitolul V și cum a fost prezentată în orice curs de formare inițială ca mediator, înainte de instituirea obligativității medierii.

Am ales să prezint astfel lucrurile deoarece, înainte de instituirea obligativității informării cu privire la mediere, nu au existat divergențe în ce privește etapele procedurii de mediere. Controversele s-au născut după intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2012 care instituia obligativitatea justițiabililor de a participa la o ședință de informare cu privire la avantajele medierii.

Orice participant al unui curs de formare inițială în mediere, înainte de instituirea obligativității informării, află că procedura de mediere presupune două mari etape:
– Etapa I – etapa de pregătire a medierii (de pre-mediere), denumită de legiuitor ”Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere” și cuprinsă în articolele 43 și 44 din Lege (Cap. V Secțiunea 1). După cum reiese și din textul legii, această etapă se derulează doar dacă există o solicitare din partea uneia dintre părți ca mediatorul să facă demersuri de invitare a celeilalte părți aflate în dispută.

Cu alte cuvinte, numai în condițiile în care o parte dorește efectiv să rezolve situația prin mediere apelează la mediator să facă el demersurile de invitare a celeilalte părți pentru că știe că așa va avea mai mari șanse de acceptare a medierii din partea celui cu care se afla în dispută.

În această etapă, mediatorul depune toate diligențele în vederea acceptării medierii de către partea invitată la mediere și facilitează dialogul dintre părți, înainte de intrarea în ședințele de mediere.

Această etapă nu este obligatorie atunci când părțile, de comun acord, apelează la mediator. Într-o astfel de situație, această etapă nu se justifică, părțile putând accepta încă de la început intrarea în Etapa a a II-a a medierii.

Totuși, pot fi cazuri în care poate avea loc o astfel de etapă prealabilă medierii, de comun acord cu părțile, în funcție de propria procedura aplicată de mediator și de nevoile identificate într-o speță dată.

Această etapă se declanșează odată cu semnarea unui contract de prestări servicii, contract ce nu a fost reglementat în mod expres de lege dar pe care practica l-a denumit contract de pregătire a medierii (sau de pre-mediere). În baza acestui contract, în funcție de cele convenite între mediator și partea solicitantă a medierii, se definește obiectul medierii și se stabilesc drepturile și obligațiile părților din contract (mediatorul, pe de o parte și partea solicitantă, pe de altă parte).

Etapa se închide fie prin semnarea Contractului de mediere (acceptarea medierii și negocierea aspectelor privind derularea ședințelor de mediere, aspecte referitoare la onorariu, durată a medierii, reprezentare ori asistare a părților în ședințele de mediere, etc.) fie prin constatarea faptului că medierea propriu-zisă nu va avea loc, din diferite motive. Spre exemplu, mediatorul poate constata că au eșuat negocierile de semnare a contractului de mediere. În alte cazuri, deși răspunde invitației la mediere, se prezintă la întâlnirea cu mediatorul, dar refuză intrarea în mediere.

Un aspect important de subliniat pentru această etapă este faptul că legiuitorul instituie în sarcina mediatorului o obligație de informare a părților care apelează sau acceptă medierea, pentru ca acestea să poată lua decizii în cunoștință de cauză. Obligația este una firească, în condițiile în care procedura medierii este foarte puțin cunoscută în societatea românească iar efectele ei, cu atât mai puțin.

Așa cum vom arăta la momentul potrivit, aceasta îndatorire, care a rămas și astăzi în vigoare și este în sarcina mediatorului, a dat naștere interpretărilor controversate și a făcut ca această obligație reglementată în art. 43 să fie confundată cu obligația instituită de art. 2 din Lege în sarcina părților. Apreciem că legiuitorul a instituit această obligație de informare specifică etapei de pregătire a medierii, inconfundabilă cu o alta, pentru ca mediatorul, în demersurile sale, să asigure un echilibru între părți, acestea având astfel același tip de informație care să le ajute să ia decizii în cunoștință de cauză. În plus, o astfel de obligație instituită în sarcina mediatorului este de natură să pondereze dorințele de a aduce cu orice preț părțile în mediere, asigurându-se astfel climatul propice soluționării amiabile, de tip ”win-win”.

Acestei obligații de informare, specifică etapei prealabile a medierii, legiuitorul i-a dat o importanță deosebită și cred că trebuie apreciată ca atare de către profesioniști. Având în vedere importanța acestei informări a părților înainte ca acestea să ia decizia de intrare în ședințele de mediere, legiuitorul a instituit o clauză obligatorie în contractul de mediere prin care părțile declară că au fost informate de mediator cu privire la procedura și efectele medierii și că au luat decizia în cunoștință de cauză.

Făcând o analiză sumară a acestei obligații, fiind prevăzută în această etapă de pregătire a medierii, ne îndreptățește să apreciem că această informare nu este una generală ci este o informare specializată, aplicată speței ca atare. După cum vom observa, informarea se face fiecăreia dintre părți, separat în cele mai multe dintre situații.

În condițiile în care mediatorul informează, în mod firesc și de fiecare dată, partea solicitantă a medierii, era firesc ca legiuitorul să instituie în mod expres și obligația informării părții invitate (pentru echilibrul dintre părți, cum subliniam anterior). Astfel, potrivit art. 43 alin. (1) din Lege, mediatorul va trimite o invitație scrisă ”în vederea informării şi acceptării medierii”, conștientizând încă de la început partea invitată de faptul că are dreptul să fie informată de mediator cu privire la procedura medierii și a posibilelor sale efecte.

Ca atare, pentru un consimțământ în cunoștință de cauză și pentru respectarea principiilor medierii, această informare apreciem că este una detaliată, de la caz la caz, în funcție de speță și de părți, informare ce apreciem că diferă de informarea obligatorie instituită de art. 2 din lege, pe care o vom analiza ceva mai târziu.

Așa cum reiese din dispozițiile ce reglementează această etapă de pregătire a medierii și cum în mod firesc se întâmplă în practică, mediatorul nu face doar o informare a părților ci prestează servicii de mediere. El depune diligențe în vederea acceptării medierii de către partea invitată (partea solicitantă dându-și acordul de principiu la momentul solicitării medierii și contractării serviciilor mediatorului printr-un contract denumit și el de practică – contract de pregătire a medierii ). În această etapă, mediatorul facilitează dialogul dintre părți în vederea declanșării medierii, face o analiză de conflict, sprijină părțile în identificarea unui obiect comun de mediat dar nu numai. În practică, se întâmplă ca de multe ori, datorită facilitării realizate de mediator în această etapă, părțile să reușească să depășească anumite bariere de comunicare și ajung să negocieze singure, fără sprijinul mediatorului, soluționând astfel disputa, nemaifiind necesară derularea etapei următoare – medierea propriu-zisă.

Ceea ce este important de înțeles și acceptat, atât de către mediatori cât și de toți ceilalți profesioniști implicați, este faptul că această etapă de pregătire a medierii este o etapă ce face parte din procedura medierii, este o etapă în care mediatorul prestează servicii de mediere și este greu de acceptat că în această etapă mediatorul nu face altceva decât o simplă informare a părților, una generală, cu informații seci, extrase din lege, prezentând numai avantajele medierii. În această etapă se observă foarte bine expertiza mediatorului, expertiză ce se manifestă de la caz la caz și pentru care, de multe ori, mediatorul este ales intuitu personae.

Rezumând, etapa de pregătire a medierii este etapa în care mediatorul, la solicitarea uneia dintre părți (potrivit voinței sale, fără a putea fi obligat de cineva sau de vreun text de lege în mod expres), declanșează procedura de mediere în cadrul căreia începe prin a pregăti partea solicitantă pentru mediere, face demersuri de invitare a celeilalte părți, de informare, face demersuri de pregătire pentru mediere a părții invitate și, în măsura acceptării medierii și de partea invitată, face demersuri de pregătire a medierii propriu-zise, cea de a doua etapă a procedurii de mediere.

Această primă etapă din procedura de mediere se încheie prin semnarea contractului de mediere .

– Etapa a II-a – etapa medierii propriu-zise, declanșată odată cu semnarea contractului de mediere (contract numit, reglementat de Lege, de la art. 45 până la art. 49, inclusiv), este etapa în care părțile participă la ședințele comune de mediere, conduse de mediator, în vederea soluționării amiabile a disputei/neînțelegerilor dintre ele, etapă în care mediatorul conduce un proces structurat, cu pași bine definiți ce urmează a fi parcurși pentru reușita medierii.

Această a II-a etapă este descrisă de legiuitor la Secțiunea 3 din cap. V (art. 50-55).

Părțile intră în această etapă a medierii propriu-zise atunci când acestea își dau acordul expres prin contractul de mediere și când mediatorul apreciază și el că părțile sunt pregătite de mediere, mediatorul fiind una din părțile contractului de mediere.

Așa cum menționam anterior, în această a doua etapă se poate intra și fără a fi parcursă etapa I – cea de pregătire a medierii, dacă părțile și mediatorul acceptă că nu mai este necesară parcurgerea acestei etape. Se derulează atunci când părțile cunosc beneficiile medierii, își doresc soluționarea amiabilă a neînțelegerilor dintre ele (de cele mai multe ori, în astfel de situații mai degrabă se dorește prevenirea unui conflict) și apelează împreună la serviciile mediatorului, solicitând direct intrarea în mediere.

În practică, ponderea acestor situații este una foarte mică, în raport cu situațiile în care apelează numai o singură parte la mediator.

După cum am mai arătat, în contractual de mediere există obligația pentru mediator de a informa părțile cu privire la procedura medierii și a efectelor întocmirii și semnării oricăror acte cadrul procedurii de mediere (contract de mediere, proces-verbal, acord de mediere, etc.). Cu alte cuvinte, chiar dacă nu se parcurge etapa de pregătire a medierii, mediatorul tot trebuie să realizeze informarea părților, așa cum va trebui să reiasă și din clauza instiuită de legiuitor ca fiind obligatorie în contractual de mediere. Acesta, așa cum vom arăta ulterior, este un alt argument în susținerea opiniei potrivit căreia această informare este una specifică, adaptată obiectului medierii și situației concrete a părților, diferită de informarea obligatorie instituită de legiuitor în art. 2 din Lege. Această informare este una necesară, așa cum arătam mai sus, în luarea unei decizii în cunoștință de cauză din partea potențialilor beneficiari ai medierii și este o obligație a mediatorului de a realiza această informare și nu o obligație a părților de a se informa.

Rezumând, această etapă se poate declanșa numai prin semnarea contractului de mediere și se închide după derularea uneia sau mai multor ședințe de mediere, în condițiile prevăzute de Lege (Cap. V, secțiunea 4 – art. 56-60), prin încheierea unui acord (total sau parțial) de soluționare a disputei, prin neajungerea la acord (eșuare a medierii după cum o denumește legiuitorul) sau prin denunțarea contractului de mediere.

Potrivit celor mai sus prezentate, putem concluziona, fără putință de tăgadă, faptul că aceste două etape ale medierii, așa cum sunt ele reglementate de legiuitor la Cap. V din Lege, intitulat ”Procedura de mediere” (de la art. 43 la art. 60, Secțiunile 1, 2, 3, și 4, celelalte secțiuni reglementând aceeași procedură de mediere dar în raport cu instanța de judecată, în diferite tipuri de litigii – civile, penale, de familie), sunt etape ce pot fi derulate doar de mediator.

Cu alte cuvinte, așa cum vom continua să argumentăm și în partea a doua a acestui articol, dacă etapa de pregătire a medierii este etapa în care se prestează servicii de mediere și este o etapă ce face parte din procedura de mediere așa cum este ea reglementată de Legea medierii, însemnă că această etapă nu poate fi derulată decât de un mediator, înțelegând prin mediator orice persoană autorizată, în condițiile legii, să presteze servicii de mediere, fie că este la bază inginer, avocat, notar, asistent social ori practică oricare altă profesie compatibilă cu medierea.

Altfel spus, în situațiile în care este necesară desfășurarea acestei etape, derulată numai la solicitarea uneia dintre părți, oricare ar fi ea, invitarea la mediere derulându-se numai atunci când partea solicitantă își dorește medierea și este dispusă să încheie cu mediatorul un contract de prestări servicii aferent acestei etape, înseamnă că doar mediatorul poate face demersurile de invitare la mediere a părții invitate, invitarea la mediere derulându-se în condițiile stabilite de art. 43 și 44 din Legea medierii.

Sursa:http://www.juridice.ro/316635/invitatia-la-mediere-si-informarea-obligatorie.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

(Visited 11 times, 11 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR