Divort Custodie Comuna

 

EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ

Custodia comuna se aplica de la 1 octombrie 2011, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Civil. Asta inseamna ca sotii care divorteaza pot hotari cu ajutorul unui mediator  atat in privinta educatiei, a timpului liber cat si a activitatilor extrascolare.

In cazul in care intr-o familie exista doi copii, in urma divortului,in cazuri exceptionale domiciliul celor mici poate fi diferit, dar autoritatile spun ca nu este bine ca ei sa fie despartiti. Insa, mama poate primi un copil, tatal pe celalalt, dar sederea micutilor trebuie sa alterneze: impreuna cand la mama, cand la tata, toate aceste amanunte fiind discutate si stabilite legal si de comun acord in biroul unui mediator autorizat.

Daca unul dintre parinti nu isi respecta conditiile stabilite de comun  in acordul de mediere ,deabia atunci se ajunge in instanta. Iar judecatorii vor stabili daca se revine sau nu la custodia unica. Statisticile arata ca pana acum in peste 95% din cazuri mama are castig de cauza.

Bineinteles, pentru ca lucrurile sa se intample asa cum le-au gandit reprezentantii Ministerului Justitiei este obligatoriu ca intre parinti sa existe o intelegere prealabila, negociata de preferinta prin mediere. Altfel, custodia copiilor se poate stabili intr-o zi la mediator sau se va dezbate si transa la fel ca si pana acum, in cadrul unor procese lungi si costisitoare. Specialistii in dreptul familiei care au propus noile reglementari recomanda ca parintii sa apeleze la serviciile unui birou de mediator autorizat unde pot stabili conditiile divortului si custodia comuna a minorului/minorilor,  rapid, discret, si cu costuri minime, evitand expunerea copiilor la traumele cauzate de un proces in instanta, ancheta sociala si termene de pana la un an de zile .

Ce reprezinta custodia comuna si care sunt avantajele ei. 
Putem incepe gandindu-ne la deciziile pe care parintii trebuie sa le ia cu privire la copilul lor. Ce scoala trebuie sa urmeze copilul? Ar trebui copilul lasat sa-si vopseasca parul in verde? Cati bani de buzunar ar trebui sa aiba? Fata de cincisprezece ani ar trebui lasata sa plece in vacanta cu prietenul ei? Ar trebui ea sa devina un membru al Bisericii Catolice?

Cand ambii parinti traiesc impreuna cu copilul aceste decizii sunt luate impreuna, zi de zi. Ambii parinti sunt implicati sau unul dintre ei lasa deciziile in seama celuilalt. Acest lucru se intampla, spre exemplu, daca unul dintre parinti sta mai mult acasa decat celalalt. Problemele incep atunci cand parintii se despart. Multe dintre deciziile referitoare la copil ar trebui sa fie luate de parintele care sta mai mult alaturi de copil. Acela este parintele cu care copilul va trai. Cum, in general, dupa un divort copilul sta numai cu un singur parinte asta inseamna ca separatia implica faptul ca doar un singur parinte va avea dreptul de a lua decizii in ceea ce priveste viitorul de zi cu zi al minorului. Ganditi-va la intrebarile pe care tocmai le-am mentionat.

Custodia comuna este gandita sa amelioreze consecintele divortului si separatiei si sa dea ambilor parinti dreptul de a se implica.

Recomandarea este ca stabilirea custodiei comune sa se faca prin mediere pentru ca datele stabilite sa reflecte vointa parintilor si nu impunerea unei instante de judecata a unor regului care sa nu fie ulterior respectate de parinti si care sa genereze noi certuri si traume psihice copiilor minori.

. Recomandarile psihologice si sociologice atrag atentia asupra faptului ca nu divortul sau separarea cauzeaza efecte psihologice negative copilului ci conflictele si certurile.

Principalele noutati legislative consfintite de Noul Cod Civil (Legea nr. 287/2009), act normativ care a intrat in vigoare de la 1 octombrie 2011 si care inlocuieste inclusiv actualul Cod al Familiei sunt urmatoarele:

 - Custodia comuna post-divort: autoritatea parentala se va exercita impreuna de catre cei doi parinti si dupa despartirea acestora, iar instanta va acorda custodie unica doar in cazuri exceptionale, atunci cand parintii nu se inteleg la mediator sau interesul superior al copilului va impune acest lucru. Astfel, parintii care-si iubesc copiii si care au performat in plan parental pana la divort vor imparti prin mediere custodia minorilor, colaborand spre binele acestora, luand impreuna deciziile privind proprii copii si beneficiind de programe de legaturi personale cu fiii si fiicele lor consistente si relativ egale la recomandarile mediatorului ales pentru desfacerea casatoriei si a custodiei commune .

Sursa: http://www.desprecopii.com/info-id-7563-nm-Ce-inseamna-de-fapt-custodie-comuna-in-educatia-copilului.htm

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acst site .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

Sigur va mai intereaza si :

  • La cine raman copiii dupa divort ?La cine raman copiii dupa divort ?
    -Odata cu discutia despre divort problema copiilor devine una stringenta . Termenul de incredintare minor dispare, locul acestuia fiind luat de o solutie moderna si adaptata necesitatilor copiilor ...
  • Mediere divort cu copiiMediere divort cu copii
    Mediere divort cu copii - Mediator divort cu copii Neintelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei sau conditiile divortului, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului...
  • Ce se intampla cu copiii dupa divort ?Ce se intampla cu copiii dupa divort ?
    Exercitarea autoritatii parintesti dupa divort Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal a...
  • Divortul prin mediere si interesul superior al copiluluiDivortul prin mediere si interesul superior al copilului
    Cand doi oameni aflati intr-o casatorie in urma careia au rezultat si copii hotarasc sa renunte la a mai fi sot si sotie, trebuie sa oficializeze desfacerea casatoriei fara furie si fara a lua din ...
  • Cum să ne ajutăm copilul in caz de divorț ?Cum să ne ajutăm copilul in caz de divorț ?
    Divorțul e un moment dificil, nu numai pentru părinți, ci și pentru copii. Există anumite lucruri pe care le-am putea face în această perioadă, dar care dăunează echilibrului psihologic și emoționa...
 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

June 2014
M T W T F S S
« May    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR