Cum să ne ajutăm copilul in caz de divorț ?

Divorțul e un moment dificil, nu numai pentru părinți, ci și pentru copii. Există anumite lucruri pe care le-am putea face în această perioadă, dar care dăunează echilibrului psihologic și emoțional al copiilor. Aflați cum trebuie să le comunicați copilului divorțul dvs. în felul în care să-i reduceți la maxim din suferință.

Pentru a ajuta copilul să treacă cât mai ușor prin divorțul părinților, în primul rând cei din urmă trebuie să învețe ei să o facă într-o manieră civilizată și demnă fara expunere la traumele unui divort in instanta sau notar, de preferat sa utilizeze divortul la mediator. După ce ați clarificat in biroul unui mediator profesionist, departe de ochii copiilor, cum va fi viața voastră de mai departe, comunicați-le și lor despre divorț și aveți grijă sporită față de copii, în această perioadă.1. Explicați copilului împreună cu partenerul că divorțați

Mama și tata trebuie să explice împreună copilului că divorțează. Să-i comunice neapărat că motivul în niciun caz nu este copilul și că ei vor continua să-l iubească la fel ca înainte. Copilul trebuie să înțeleagă că mama și cu tata nu se mai înțeleg, dar el rămâne la fel de important și scump pentru părinți. Explicați împreună într-o manieră calmă, fără să vă acuzați reciproc cu soțul în fața copilului, aceste lucruri trebuie să rămână departe de urechile lui, mai ales dacă acesta e mic, deasemenea explicati copilului ca se va bucura in continuare de ambii parinti conform planului parental stabilit la mediator .

2. Există foști soți, nu și foști tați

Nu încercați să atrageți copilul de partea dvs. Trebuie să înțelegeți că dvs. divorțați, nu copilul. Foști soți există, foști tați, nu. Copilul trebuie să se bucure în continuare de compania ambilor părinți. El nu trebuie pus în situația în care să hotărască care părinte e „bun” și care e „rău”. Trebuie să conștientizați că există o problemă la nivelul de soț-soție, nu la cel de părinte -copil. Nu atrageți copilul în urmărirea partenerului, „spionajul” acestuia în noua lui familie… nu-l folosiți pe post de „informator”. Nu „împărțiți” copilul, nu-l folosiți pentru a vă răzbuna pe soț, el nu are nici o vină că mariajul dvs. a eșuat. Toate aceste pot fi intelese mai bine apeland la serviciile unui mediator pentru divort.

3. Nu vă certați în fața copilului

Certurile în fața copilului, îl fac să se simtă vinovat, acestea îi pot crea chiar și complexe pe viitor. Nu vă acuzați și numiți urât în fața copiilor. Încercați să păstrați o relație agreabilă, de dragul lor, în caz contrar, involuntar o să le insuflați mereu că celălalt părinte e „personajul rău” și că trebuie să vă ia parte. Nu-l faceți pe copil să creadă că soțul e vinovat de distrugerea familiei, chiar dacă e așa. Permiteți-i să se bucure de compania tatălui, fără să se simtă frustrat sau vinovat de aceasta, în caz contrar, cel care va suferi cel mai mult, va fi chiar copilul.Toate discutiile legat de desfacerea casatoriei se recomanda a fi tinute in prezenta unui mediator impreuna cu care sa stabiliti conditiile divortului .

4. Ascultați copilul și vorbiți cu el

Ascultați doleanțele copilului, atunci când vine vorba de alegerea lui, cu care din părinți să locuiască în viitor. Nu-l neglijați, el are nevoie de explicații și asigurări că în viața lui nu se vor schimba prea multe, asigurați-i rutina zilnică, nu-i schimbați școala și cercul de prieteni. Comunicați cu el, explicații în măsura în care e capibil acesta să înțeleagă, ținând cont de vârstă, situația în care se află familia dvs. Răspundeți-i la întrebările lui, dar fără al denigra și învinui pe celălalt părinte. Nu-i comunicați detalii inutile și străine vârstei la care se află.

5. Apelați la un mediator

Modalitatea prin care puteti divorta fara sa mai fiti expusi la traume inutile cauzate de expunerea in sali de judecata, fara traume cauzate de necesitatea unei anchete psihosociale in urma careia statul sa stabileasca inceredintarea minorului chiar daca prin mediere hotararea va apartine, modalitatea prin care puteti divorta protejandu-va copilul atat pe perioada divortului cat si pentru restul copilariei sale,  modalitatea rapida, ieftina, discreta, moderna si eficienta este divortul la mediator .

Daca vreti sa aflati mai multe despre divortul prin mediere va rugam sa sunati la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact pe acest site .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

(Visited 29 times, 16 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

  • Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D.Divorțul la mediator. Legal, discret, eficient – Q.E.D. Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative cand este vorba despre desfacerea casatoriei. Stim cu totii despre […]
  • Ce fac daca fosta sotie nu ma lasa sa imi vad copilul ?Ce fac daca fosta sotie nu ma lasa sa imi vad copilul ? Parintele care nu respecta dreptul de vizitare al celuilalt fost sot poate fi executat silit ! A. Modalitatea prin care se efectueaza desfacerea casatoriei este foarte importanta avand in […]
  • Medierea obligatorie in caz de divortMedierea obligatorie in caz de divort Noul Cod De Procedura Civil aduce modificari esentiale in ceea ce priveste modalitatea prin care se poate efectua desfacerea casatoriei. Noutatea consta in introducerea procedurii […]
  • Mediator Bucuresti PretMediator Bucuresti Pret Este important de stiut faptul ca la mediator nu exista o grila de tarife pentru mediere pe care sa o expunem ca la frizerie ori coafor. Medierea fiind o profesie liberala presupune […]
  • Plan Parental la MediatorPlan Parental la Mediator Plan Parental la Mediator Model plan parental pentru custodie comună Conform noului Cod Civil, în România, părinții pot exercita în comun autoritatea părintească asupra copiilor lor, […]

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR