CEL MAI FRUMOS ACORD DE MEDIERE INCHEIAT DE MINE
In baza hotararii 1923/15.04.2011, deschid usa biroului de mediator, pregatit, asa cum am invatat la cursul de formare initiala platiti cu suma de 1000 de euro, cu flipchart, laptop, scaune confortabile, spatiu pentru discutii separate, cafea, apa, s.a.m.d.
Mandru de ceea ce mi se intampla si indragostit de mediere am sansa ca in biroul meu sa intre un cuplu, doi oameni cu chipuri blande si care, usor dezorientati, imi spun ca vor sa divorteze si ca au gasit pliantul meu pe care scrie ca pot divorta cu ajutorul unui mediator.
Sigur, spun eu, si ii invit sa se aseze, sa imi povestesteasca. Dupa ce ii ascult cu calm, le notez ce acte au nevoie si stabilesc pentru a doua zi intalnirea in vederea medierii si intocmirea documentelor necesare.
Noaptea aceea am dormit foarte putin de emotie si bucurie. Sunt mediator, gandeam, am primul caz, clientii par usor de condus la un acord, deci, am inceput elegant !
La ora stabilita clientii au venit, si neprevazut, impreuna cu dumnealor au adus si copilul, un baiat in varsta de 12 ani pe nume Andrei . Nu aveau cu cine sa il lase, spuneau ei, iar mama insista ca este bine sa fie de fata, ca subiectul divortului il priveste la fel de mult si pe el si ca este normal sa participe la discutii, sa fie de fata in acel moment.
In secunda a doua zambetul mi-a inghetat pe fata, iar eu am uitat brusc de faptul ca sunt mediator, ca vreau mediere obligatorie si ca imi doresc sa am clienti. In secunda a doua eram instrumentul prin care o familie se destrama, iar un copil ramanea fara parintii lui, asa cum ei au fost in ultimii lor 12 ani de casnicie, sau, mai bine zis, in primii lui 12 ani de viata.
Ma apasa atat de tare aceasta idee incat toata sedinta de mediere am condus discutia in perspectiva impacarii, a renuntarii la divort, a face reforturi de a indrepta cauzele pentru eliminarea efectelor si a oferi o familie copilului acela care nu intelegea exact ce se intampla si care, in camera alaturata, imi desena o scena din fimul sau preferat pe o coala alba de hartie. Continue reading
Plan Parental la Mediator
Plan Parental la Mediator
Model plan parental pentru custodie comună
Conform noului Cod Civil, în România, părinții pot exercita în comun autoritatea părintească asupra copiilor lor, adică să aibă custodie comună. Drept consecință, odata cu divorțul la mediator, părinții care au optat pentru această variantă vor trebui să decidă împreună, la mediator, în ceea ce privește creșterea, educația, învățătura și alte aspecte importante din viața copilului, indiferent dacă minorul locuiește cu unul, cu celălalt părinte. Un lucru foarte important este relevat de studiile psihologice recente, care arată că sănătatea emoțională a copilului este legată de legătura stabilă și previzibilă cu fiecare dintre cei doi părinți ai săi și nu de un anume domiciliu stabil[1]. Iar implicarea părintelui în viața curentă copilului dată de posibilitatea legală de a decide soarta minorului este o metodă bună de a menține legătura părinte-copil funcțională. Un exemplu de hotărâre judecătorească care să recomande domiciliu alternativ găsim în jurisprudența din Canada[2], document tradus în română.
Custodia comună obtinuta prin mediere presupune un efort mai mare și o colaborare mai strânsă între părinții divorțați, însă are implicații benefice emoționale majore pentru copil. Modalitatea prin care cei doi părinți decid în prezent cum vor conlucra pe viitor în cadrul custodiei comune se materializează într-o înțelegere numită Plan Parental. Detalierea planului parental permite părinților să stabilească un protocol clar de colaborare pentru diverse situații de viață, să definească reguli prin care vor lua în viitor deciziile privind minorul și în acest fel să evite neplăcerile ulterioare. De multe ori, însă, în momentul divorțului relațiile dintre părinți sunt degradate într-atât de mult încât cei doi nu mai pot dialoga decât prin intermediari.
Negocierea planului parental în mediere
În acest caz de comunicare deficitară, mediatorul va facilita negocierile dintre cei doi părinți, îi va ajuta să-și spună of-ul (aplicând ascultarea activă în particular cu fiecare dintre ei) și să simtă că cineva le înțelege sentimentele și emoțiile. Oamenii care simt că sunt înțeleși au o mai mare disponibilitate de a înțelege pe cei din jurul lor, iar acest lucru le crește capacitatea de a gândi rațional pentru a lua cele mai bune decizii pentru binele copiilor lor.
Ideal ar fi ca părinții să se informeze în prealabil și să știe care sunt situațiile viitoare pe care vor trebui să le gestioneze în comun odata cu divortul, astfel încât să le discute de față cu mediatorul și să ajungă la un acord. Dacă părinții însă nu s-au documentat anterior medierii, mediatorul plasează părțile în diverse contexte la care aceștia nu s-au gândit adresând întrebări de tipul: „Dar în cazul problemei X v-ați gândit cum veți proceda?”. O astfel de abordare lasă părților posibilitatea să aleagă dacă pentru ei este relevantă problema X și dacă merită discutată in mediere. Dacă pentru cel puțin unul dintre cei doi problema este importantă, atunci ea trebuie rezolvată prin mediere. Drept exemple de astfel de probleme pot fi: Continue reading
Divortat de copil
Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil în octombrie 2011 reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, un punct de cotitură cu privire la programele de legături personale ale minorului cu părintele cu care acesta nu locuieste în mod statornic (asa-numitul părinte nerezident) iar asta se poate face numai prin mediere. Dacă practica jurisprudențială din România anterioară anului 2012 prevedea programe de legături personale cel mult simbolice între copil şi părinte, părinţii nerezidenţi exprimându-se deseori că “instanțele i-au divorțat de copii” este cazul ca aceste programe de legături personale oferite prin mediere să cunoască o lărgire în cazul părinților care se separă sau divorțează în condițiile noului cod civil ori chiar și a părinților divorțați anterior dar care depun cereri de reinstaurare a autorității părintești comune asupra copiilor lor.
Noua lege civilă arată faptul că autoritatea părintească implică nu doar drepturi ci si nenumărate obligații în sarcina părintelui nerezident: acesta este responsabil în mod solidar cu părintele rezident de faptele copilului (de exemplu în cazul în care copilul intră în conflict cu legea) este responsabil de a îngriji copilul, de a face lecții cu acesta, de a se implica în activitățile școlare și extrascolare ale copilului. Părintele este obligat să îsi dea acordul cu privire la intervențiile medicale nemaiputând fi posibil ca doar părintele rezident să se ocupe de aceste lucruri. Nu în ultimul rând părintele poate cere prin mediere posibilitatea să se achite de obligația de întreținere a minorului cumpărând acestuia bunurile și serviciile necesare traiului, educației și îngrijirii. Acest lucru nu se poate realiza în situaţia în care acest părinte ar interacţiona cu copilul doar odată la 14 zile. Este imposibil deci ca toate aceste obligații enumerate mai sus, să poată fi realizate prin menținerea vechilor prevederi legale care implicau un contact părinte-copil limitat la un weekend din două in limite legale care sa inlocuiasca un plan parental stabilit de parinti in cadrul unui proces de mediere.
Instanţele române ar trebui deci să incurajeze partile sa mearga la mediere in cazul unui divort, sa acorde Continue reading
Loading ...
Mediator Bucuresti