Legea nr. 192/2006

Cum și când este posibilă medierea în materie penală?

Daca ar fi sa oferim un raspuns scurt, am spune ca in orice conflict in care exista una sau mai multe victime si unul sau mai multi faptuitori medierea este posibila. Sigur ca efectele produse de intelegerea partilor consemnata in acordul de mediere nu are intotdeauna aceleasi efecte, discutia pe aceasta tema fiind una lunga, de aceea nu voi insista asupra acestor aspecte pe care le pot explica mult mai bine persoanelor interesate prin viu grai, punctual, dupa semnarea unui contract de mediere.

Pentru a intelege rolul si locul medierii in materie penala este important sa spunem, inainte de toate, ca medierea in materie penala este un concept pe care suntem datori sa il explicam detaliat cu scopul de aseza aceasta practica in randul conceptelor juridice demne de atentia justitiabilului roman.

Sintagama “mediere in materie penala” este compusa din doua concepte care isi aduc in aceasta notiune propria incarcatura semantica

Medierea aduce cu sine propria definitie asa cum a fost ea exprimata in Legea nr. 192/2006, la care as adauga, fiind vorba de mediere in materie penala, si Recomandarea Comitetului Ministrilor, in virtutea art. 15.b. din Statutul Consiliului Europei nr. (99) 19 privind medierea in materie penala despre care vom mai aminti in cele ce urmeaza.

Notiunea de “materie penala” vine cu o incarcatura mult mai mare, plecand de la dreptul roman, trecand prin dreptul feudal si cel de inspiratie franceza, pana cel aflat in vigoare si supus modificarilor periodice din zilele noastre.

Indraznesc sa remarc faptul ca, in imensa incarcatura conceptuala, dreptul penal este privit intr-un mod minimalist de anumiti filosofi ai dreptului, prezentandu-l uneori ca fiind doar o prelungire a celorlalte ramuri de drept. Cei mai indrazneti spun chiar ca domeniul dreptului penal nu exista, el doar aplica sanctiuni pentru nerespectarea celorlalte ramuri de drept, adauga un plus de sanctiune la reglementarile relatiilor sociale prevazute in marile ramuri de drept, fara sa poata fi considerat o ramura aparte. Daca ar fi sa le dam crezare, discutia s-ar complica, fortandu-ne sa spunem ca atata timp cat dreptul penal nu este o ramura de drept implicit si medierea penala poate fi considerata imposibila, chiar ilegala. Iar argumentatia poate continua. Continue reading “Cum și când este posibilă medierea în materie penală?” »

Putem renunța la ideea de mediere obligatorie?

Odata cu decizia Decizia Curţii Constituţionale nr. 266 din 7 mai 2014, profesia instituita in Romania de Legea nr. 192/2006 a ramas doar o poveste frumoasa fara aplicabilitate si fara mecanismele necesare pentru a fi pusa in miscare si a produce efectele pentru care ea a fost infiintata.

O discutie nascuta din dorinta de a face medierea functionala este aceea a unei forme de mediere obligatorie, tinandu-se cont de precedentul creat in Italia si de recomandarile Directivei 2008/52/CE.

Obligativitatea, fie ea ca procedura prealabila sau venita la solicitarea instantei, este contestata, atat ca incercare de solutionare a litigiului, cat si ca procedura de informare, asa cum a fost ea gandita de Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, de foarte multe voci implicate in procesul de justitie.

In replica, contestatarii sustin ca promovarea medierii ar fi solutia prin care profesia va deveni functionala, considerand ca necunoasterea profesiei de catre populatie ar fi unicul impediment care genereaza nefunctionalitatea acesteia.

Apeland la cea mai simpla operatie logica – comparatia, observam ca singura profesie liberala ai carei ganditori doresc sa isi fundamenteze profesia pe utilizarea excesiva a formelor de publicitate este medierea. Restul profesiilor liberale au reusit prin statut sa restrictioneze publicitatea excesiva, considerand ca aceasta va produce dezavantaje profesiei.

In ceea ce priveste obligativitatea, remarcam, de asemenea, o iesire din tiparele profesiilor liberale a ganditorilor medierii, deoarece nu cunoastem o alta profesie a carei legistatie sa contina explicit cuvantul obligatoriu, chiar daca intr-un fel sau altul o forma de obligativitate exista prin asezarea fiecarei profesii in mecanismele sociale, astfel incat fara de acestea sa nu se poate ajunge la un rezultat eficient.

In aceasta situatie, care este a treia cale? Continue reading “Putem renunța la ideea de mediere obligatorie?” »

Pledoarie pentru mediere la poarta CCR

mediator petru mustateanuConsider ca ar fi trebuit sa incep cu formula: „Domnule Presedinte al Curtii Constitutionale din Romania, Onorata Curte Constitutionala din Romania”, dar prefer sa incep mai putin formal si mult mai uman. Poate si pentru ca este o pledoarie tardiva pentru CCR, dar avangardista pentru societatea ce inca se obisnuieste cu existenta medierii in spatiul juridic romanesc.
Asadar, oameni buni,
Articolele din legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare ce prevedeau informarea obligatorie si gratuita despre avantajele medierii, au fost contestate la Curtea Constitutionala a Romaniei, acuzate fiind de faptul ca, citez, “ingradesc accesul la justitie”. Onorata noastra curte, in intelepciunea-i juridica, a admis contestatia si, de aici cunoatem cu totii povestea. Nu as vrea sa comentez acum pe articole din Constitutia Romaniei decizia CCR. Poate ca o voi face dupa ce vom primi motivarea deciziei, chiar daca o tendinta de ingradire a dreptului la exprimare vehiculata public isi doreste sa creeze cutuma ca “ Deciziile CCR nu se comenteaza”
As incepe pledoaria mea cu o singura intrebare:
Am putea interpreta faptul ca prin aceasta decizie, Curtea Constitutionala, o institutie juridica, conduce la paradoxul de a face ca justitia sa ingradeasca dreptul cetateanului la mediere?
Intelegem, oare, ca medierea este un drept al cetateanului, dreptul de a-si gestiona conflictele conform propriilor nevoi si nu conform legilor statale?
Cum oare justitia este un drept al cetateanului si medierea nu? De ce dreptul la justitie este unul sfant, iar dreptul la mediere este unul optional? Ne amintim oare ca pe calea justitiei cetateanul renunta la propriile drepturi si ofera unui tert dreptul de a decide pentru el, pentru neintelegerile sale, pentru viata sa?
Imi poate explica cineva cum sistemul de gestionare a conflictelor, in care cetateanul renunta la propriile drepturi, este prin excelenta un drept, iar sistemul prin care cetateanul isi gestioneaza singur conflictul, pe baza propriilor interese, fara sa ii fie afectat niciun drept, este doar o optiune si aceea contestabila?
Ale cui drepturi le apara CCR ? Ideea de ingradire a accesului la justitie de catre mediere este una gandita in rationamentul drepturilor omului sau in rationamentul drepturilor… sistemului de drept?
Sa cautam in Declaratia Universal a Drepturilor Omului care incepe cu : Continue reading “Pledoarie pentru mediere la poarta CCR” »

Medierea după Decizia Curții Constituţionale – quo vadis?

Avatarurile „şedinţei de informare”. Scurtă retrospectivă

Odată ce, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/25 iunie 2014, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 2 alin. (1) şi ale alin. (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si exercitarea profesiei de mediator, a devenit necesară nu doar corelarea legislativă cu Decizia Curţii, ci şi elaborarea unei viziuni unitare a corpului profesional al mediatorilor care să asigure evoluţia instituţiei medierii.

Informarea obligatorie a fost introdusă prin Legea nr. 115/2012 ca obligaţie a părţilor de a participa la „şedinţa de informare”, prin modificarea art. 2 din Legea nr. 192/2006, şi a intrat în vigoare la 1 octombrie 2012. Totodată, a fost introdus şi art. 601 care stabilea domeniile în care părţile erau obligate să facă dovada că au participat la şedinţa de informare.

Deşi, prevăzută ca obligaţie, cu un text imperativ formulat, rezultatele întârziau să apară. Întârzierea a fost pusă pe seama faptului că nu au fost prevăzute sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiei impuse de lege.

În acest context a fost promovată OUG nr. 90/2012 care, printr-o nouă modificare a art. 2 din Legea nr. 192/2006 a instituit sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea obligaţiei de informare. Prin aceeaşi ordonanţă, a fost introdusă pentru prima dată o nouă sintagmă ce avea să genereze multe controverse, inclusiv în rândul mediatorilor, respectiv „procedura de informare”. Deşi legiuitorul a stabilit obligaţia de informare a părţilor, în partea generală a legii, denumind-o „şedinţă de informare”, în partea sa specială, prin OUG nr. 90/2012, a fost adăugat art. 602 care vorbeşte de „procedura de informare”, lăsând să se înţeleagă cum că, pentru informarea părţilor unui litigiu, este necesară o adevărată procedură. Astfel, au fost încurajate opiniile potrivit cărora şedinţa de informare nu se putea realiza decât în prezenţa tuturor părţilor conflictului şi, pentru asta, era nevoie să se îndeplinească o adevărată procedură de aducere a tuturor părţilor în şedinţa de informare.

Altfel spus, deşi singurul argument era dat iniţial de faptul că legiuitorul utilizează pluralul atunci când se referă la obligaţia de informare, textul Legii, aşa cum a fost el modificat prin Legea nr. 115/2012, nefăcând nicio distincţie între părţi, prin introducerea sintagmei „procedura de informare” s-a dat apă la moară susţinătorilor opiniei potrivit căreia atât reclamantul, cât şi pârâtul trebuie să participe la şedinţa de informare, cu toate că legiuitorul instituise expres sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru reclamant, cum era şi firesc, în condiţiile în care atât „procedura de informare”, cât şi sancţiunea inadmisibilităţii au fost introduse în textul Legii nr. 192/2006 prin aceeaşi OUG nr. 90/2012.

Totodată, se conturează clar şi ferm cea de a doua opinie potrivit căreia şedinţa de informare este obligatorie doar pentru reclamant, fără a fi exclusă, de plano, posibilitatea realizării informării pentru toate părţile conflictului în aceeaşi şedinţă de informare. Ca atare, potrivit acestei opinii, nici reclamantul nici mediatorul nu aveau nicio obligaţie de a îndeplini vreo procedură anume, singura îndatorire a justiţiabilului care intenţiona să deschidă o procedură judiciară fiind aceea de a se prezenta la un birou de mediator şi de a fi informat cu privire la „avantajele medierii”, iar a mediatorului aceea de a elibera, celui informat, dovada îndeplinirii obligaţiei impuse de lege.

Treptat, fiind mai uşor de asimilat ideea de „procedură de informare”, similar concilierii din vechiul Cod de procedură civilă, „şedinţa de informare” a ajuns să fie confundată cu etapa de pregătire a medierii (etapă importantă pentru întreg procesul de mediere, etapă de care depinde, în mare măsură, succesul medierii), prevăzută de art. 43 din Legea nr. 192/2006. Astfel, s-a conferit acestei etape un caracter tot mai formal, reducând, de fapt, etapa de pregătire a părţilor pentru medierea propriu-zisă la o simplă informare, lipsită de efecte pe toate planurile şi pentru toţi factorii implicaţi.

Cu toate acestea, lucrurile păreau să fie benefice pentru mediere, în ciuda faptului că, prin OUG nr. 4/2014, aveau să fie introduse noi texte în legea medierii, prin care şi alte profesii juridice puteau să realizeze „procedura de informare” privind avantajele medierii. Continue reading “Medierea după Decizia Curții Constituţionale – quo vadis?” »

Medierea in noua legislatie penala

Odata cu intrarea în vigoare a noului Cod penal si Noului Cod de procedura penala, vor intra în vigoare dispozitii din Legea nr. 255/2013 care modifica Legea nr. 192/2006 cu privire la medierea si organizarea profesiei de mediator, dezvoltând în mod substantial institutia medierii penale.

Înteleg sa fac câteva observatii:

1. Potrivit legii noi, medierea în timpul unui proces penal ar fi posibila în latura penala pentru un numar restrâns de infractiuni (anume cele cu privire la care este necesara plângerea prealabila sau este posibila împacarea) – art. 67 alin.1 Lege 192/2006, iar în latura civila este posibila pentru orice infractiune dar numai cu privire la pretentiile civile – art. 23 alin.1 NCpp. Dupa mine, medierea în latura penala nu este posibila (caci între victima si faptuitor nu poate avea loc vreo negociere si nu se poate încheia vreo întelegere cu privire la încadrarea juridica a faptei ori cu privire la aplicarea pedepsei ori cuantumul acesteia), iar medierea în latura civila nu poate fi limitata doar la pretentiile civile.

2. Acordul de mediere penala este un impediment la declansarea/continuarea procesului penal alternativ la retragerea plângerii prealabile sau împacarea înca din 2010. Prin urmare, el nu este un mijloc de realizare a vreuneia din celelalte impedimente.

3. În procesele penale, medierea este de doua feluri: civila si penala. Continue reading “Medierea in noua legislatie penala” »

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR