Este necesară ancheta sociala pentru divorțul prin acordul soților pe cale judiciară solicitat în baza unui acord de mediere?

Aparent o forma de protectie a interesului superior al minorului, ancheta sociala a devenit in timp o procedura birocratica desueta, in care uneori functionarii zelosi intra in casele oamenilor pentru a face niste verificari dupa criterii doar de ei stiute, creand disconfort si ingreunand timpul in care oamenii asteapta cu sufletul la gura hotararea de divort. Dincolo de realitatea neplacuta, ancheta sociala pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara, cu sau fara un acord de mediere, nu pare a avea o sustinere legala expresa, asa cum reiese din analiza Noului Cod civil. Articolul 374 NCC, consacrat divortului prin acordul sotilor, nu face nicio mentiune despre ancheta sociala, singura obligatie mentionata in sarcina instantei fiind aceea de a verifica existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot. De altfel, se pare ca singura mentiune clara a anchetei sociale obligatorii in NCC o gasim la articolul 375 alin. (2), in care se vorbeste exclusiv despre felul in care se constata divortul prin acordul partilor de catre notarul public. Retinem astfel ca singura institutie tinuta expres de NCC sa solicite un raport de ancheta sociala pentru divortul prin acord este institutia notarului public. Restul sunt optionale sau discutabile.

Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere

Nejustificarea anchetei sociale pentru divortul solicitat in baza unui acord de mediere este sustinuta de Legea nr. 192/2006, prin care legiuitorul prevede expres faptul ca: art. 64 alin. (1^1) „Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor imbraca forma unei hotarari de expedient.

Mai mult decat atat, pentru ca instanta sa poata emite o hotarare de expedient in baza acordurilor de mediere, legiuitorul a avut grija sa nu neglijeze nici interesul superior al minorului prin art. 65: „Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.” Tot aici mentionam si art. 66 alin. (2) „Daca, in cursul medierii, mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia, este obligat sa sesizeze autoritatea competenta.”

Concluzia care se impune analizand logica textelor mentionate este ca legea nu prevede necesitatea anchetei sociale in cazul unui divort pe cale judiciara, solicitat in urma unui acord de mediere, legiuitorul punand in sarcina mediatorului supravegherea interesului superior al copilului.

Ducand si mai departe logica discutiei, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta minorului la domiciliul tatalui, iar, in urma anchetei sociale, reiese ca in interesul copilului este ca locuinta acestuia sa fie la mama. Sa ne imaginam si faptul ca, in urma raportului de ancheta sociala, instanta stabilieste locuinta minorului la mama, chiar daca intelegerea parintilor este sa locuiasca copilul la tata. Intrebarea care se naste este cum se va putea pune in executare aceasta hotarare peste vointa partilor? Sau, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta copilului doua saptamani la mama si doua la tata, formula recomandata de toate forurile juridice si de psihologie, iar ancheta sociala concluzioneaza ca la domiciliul mamei nu sunt suficiente perne de puf, in aceasta situatie ce va stabili instanta? Ce imbunatateste, ce schimba, care este plusul adus de ancheta psihosociala? Ce scop are efectuarea anchetei sociale daca ea nu schimba nimic in realitatea de dupa divort? Mergand pe firul logic, in cazul divortului la notariat, daca din raportul de ancheta socială rezulta ca acordul sotilor privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau cel privind stabilirea locuintei copiilor nu este in interesul copilului, exista sanctiunea prevazuta de art. 376 alin. (5). Dar, in cazul in care suntem in fata unui divort prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere, nu exista prevedere clara, nu exista sanctiune si nu exista nici macar un efect concret in viata parintilor care isi vor creste copiii asa cum au convenit, indiferent de rezultatul raportului anchetei, o hotarare judecatoreasca contrara vointei partilor neputand fi pusa in executare!

In plus, principiul interesului superior al copilului prevazut la art. 263 NCC, nu face nicio referire la necesitatea unui raport de ancheta sociala, in schimb prevede in alin. (2): „Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritatile competente sunt datoare sa dea toate indrumarile necesare pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. Culmea este ca indrumarile spre calea amiabila sunt sporadice, in timp ce solicitarea raportului de ancheta sociala este frecvent. Pentru a nu exista echivoc, importanta deciziei parintilor cu privire la copii este sustinuta si de art. 106 alin. (1) NCC, in care se prevad masurile de ocrotire: „Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege.” Pentru a ne asigura despre intentia legiuitorului, cautam in ce alte situatii deciziile majore ale parintilor cu privire la propriii copii sunt conditionate de o ancheta psihosociala si gasim art. 114 NCC, in care se vorbeste despre faptul ca „Parintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, ori, dupa caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor sai.” Avand in vedere faptul ca ocrotirea minorului conform art. 106 NCC se face, in primul rand, prin parinti, si ca parintele poate desemna, conform art. 114 NCC, persoana care urmeaza a fi tutore al copiilor sai, fara ca aceasta procedura sa fie conditionata de o ancheta sociala, cerinta fiind sa faca dovada conditiilor materiale si a garantiilor morale, intreb, parintii pot desemna un strain sa fie tutore copiilor lor, dar nu pot stabili la care dintre parinti sa aiba copiii locuinta, decat daca trec prin procedura anchetei sociale?

Curios este ca, in lipsa unei prevederi legale precise, precum si in lipsa unei logici jurdice, unele instante continua sa solicite raportul de ancheta sociala in cazul divortului prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere, dar evita sa puna in aplicare prevederile art. 2273 NCC.

Sigur ca imi veti spune sa iau in calcul si prevederile art. 396400 NCC, unde se face vorbire despre raportul de ancheta psihosociala, dar fara sa se mentioneze daca este vorba despre divortul prin acord sau divortul in contradictoriu. Ba chiar unele articole sunt peste puterea mea de intelegere. Daca acceptam ca sintagma „interesul superior al copilului” se refera la prevederile art. 263 NCC care defineste principiul interesului superior al copilului, iar acest articol insista pe respectarea dorintelor si intereselor parintilor obtinute pe cale amiabila de care autoritatile trebuie sa tina cont intr-un timp rezonabil, atunci cum este posibil ca o intelegere intre parinti sa fie contrara interesului superior al copilului, asa cum exprima art. 400 NCC? Ori poate ca exista un alt interes superior al copilului in sens juridic diferit cel definit de art. 263 NCC?

In alta ordine de idei, dialectica despre necesitatea anchetei sociale pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere este data de prevederile art. 396 NCC, care enumera factorii de care va tine cont instanta atunci cand stabileste raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori, separand prin virgula urmatoarele: interesul superior al copilului, concluziile raportului de ancheta sociala si, daca este cazul, invoiala parintilor pe care ii asculta. Intrebarea fireasca este daca instanta trebuie sa tina cont de toti acesti factori, de numai unul din ei luati in ordinea enumerarii sau de unul oarecare, la alegerea instantei? Pentru ca, daca alegem ca toti factorii enumerati sunt indispensabili, atunci incepem cu interesul superior al minorului si cu indrumarile pe care instanta este datoare sa le dea pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, asa cum prevede art. 263 alin. (2) si cum am explicat in articolul: Sunt datoare instantele sa indrume partile la mediere in cazul divortului cu copii minori? si numai dupa aceea la concluziile raportului de ancheta sociala.

Iar, daca criteriile prevazute de art. 396 NCC nu sunt toate obligatorii, ci numai unul, atunci propun sa il alegem pe cel care ne impaca constiinta, si nu pe cel care ne umple dosarele cu hartii.

Poate pentru ca vechiul cod avea o orientare mai comunista, in care statul trebuia sa hotarasca pentru individ peste vointa acestuia, iar obisnuinta cu spiritul noul cod se face mai greu, poate ca tendinta noastra este sa ne incredem mai mult in autoritati si mai putin in deciziile parintesti, apreciind parintele drept „parintele aligator„, dar dragostea parinteasca nu poate fi inlocuita de un document, iar „Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient. (Legea nr. 192/2006, art 64 alin.(1^1)).

Mediator Petru Mustateanu 

Cum și când este posibilă medierea în materie penală?

Daca ar fi sa oferim un raspuns scurt, am spune ca in orice conflict in care exista una sau mai multe victime si unul sau mai multi faptuitori medierea este posibila. Sigur ca efectele produse de intelegerea partilor consemnata in acordul de mediere nu are intotdeauna aceleasi efecte, discutia pe aceasta tema fiind una lunga, de aceea nu voi insista asupra acestor aspecte pe care le pot explica mult mai bine persoanelor interesate prin viu grai, punctual, dupa semnarea unui contract de mediere.

Pentru a intelege rolul si locul medierii in materie penala este important sa spunem, inainte de toate, ca medierea in materie penala este un concept pe care suntem datori sa il explicam detaliat cu scopul de aseza aceasta practica in randul conceptelor juridice demne de atentia justitiabilului roman.

Sintagama “mediere in materie penala” este compusa din doua concepte care isi aduc in aceasta notiune propria incarcatura semantica

Medierea aduce cu sine propria definitie asa cum a fost ea exprimata in Legea nr. 192/2006, la care as adauga, fiind vorba de mediere in materie penala, si Recomandarea Comitetului Ministrilor, in virtutea art. 15.b. din Statutul Consiliului Europei nr. (99) 19 privind medierea in materie penala despre care vom mai aminti in cele ce urmeaza.

Notiunea de “materie penala” vine cu o incarcatura mult mai mare, plecand de la dreptul roman, trecand prin dreptul feudal si cel de inspiratie franceza, pana cel aflat in vigoare si supus modificarilor periodice din zilele noastre.

Indraznesc sa remarc faptul ca, in imensa incarcatura conceptuala, dreptul penal este privit intr-un mod minimalist de anumiti filosofi ai dreptului, prezentandu-l uneori ca fiind doar o prelungire a celorlalte ramuri de drept. Cei mai indrazneti spun chiar ca domeniul dreptului penal nu exista, el doar aplica sanctiuni pentru nerespectarea celorlalte ramuri de drept, adauga un plus de sanctiune la reglementarile relatiilor sociale prevazute in marile ramuri de drept, fara sa poata fi considerat o ramura aparte. Daca ar fi sa le dam crezare, discutia s-ar complica, fortandu-ne sa spunem ca atata timp cat dreptul penal nu este o ramura de drept implicit si medierea penala poate fi considerata imposibila, chiar ilegala. Iar argumentatia poate continua. Continue reading “Cum și când este posibilă medierea în materie penală?” »

Când este vacanța judecătorească

Vacanta judecatoreasca dureaza doua luni pentru toate instantele judecatoresti si a fost stabilita in baza Legii nr. 92 din 4 august 1992. Astfel, perioada 1 iulie – 31 august a fiecarui an calendaristic este perioada in care se efectueaza concediile de odihna prevazute legal pentru personalul instantelor, timp in care putem incercasolutionarea litigiilor prin mediere.

Probabil ca sugestia cu privire la mediere pare curioasa astazi, cand despre mediere nu se cunoaste foarte mult sau ceea ce se cunoaste este foarte putin si nesigur, dar, este bine de stiut, de exemplu, ca, in S.U.A., aproximativ 90% din cauzele civile sunt solutionate prin mediere si ca multe alte state europene tind spre aceasta performanta. De asemenea, este important de stiut ca medierea functioneaza in baza Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

In ce cauze se aplica medierea?

Incepand cu litigiile cu privire la continuarea casatoriei, litigiile intre profesionisti sau litigiile de natura penala, medierea se poate aplica in orice situatie in care sunt doua parti in disputa sau in care exista o victima si un agresor.

Cum functioneaza medierea?

Succesul medierii se bazeaza atat pe experienta mediatorului, cat si pe disponibilitatea partilor de a genera optiuni pentru situatia in discutie. Mediatorul este un facilitator, un profesionist instruit pentru a ajuta prin tehnici psiho-juridice sa deblocheze dialogul dintre parti, iar astfel sa le conduca la formula prin care sa gaseasca varianta reciproc avantajoasa de solutionare a conflictului. In cele mai multe situatii, odata gasita formula win-win in biroul mediatorului, se incheie un document numit Acord de Mediere fara sa mai fie nevoie de un proces in instanta. Chiar si in situatiile in care acordul de mediere este incheiat cu scopul de ajunge in fata unui judecator, solutia consemnata in acord devine o hotarare de expedient care va pune capat procesului sau, acolo unde este cazul, anchetei penale, tinandu-se cont de vointa partilor consemnata in document.

Care este primul pas?

Daca v-ati hotarat sa incercati solutionarea litigiului prin mediere, primul pas este sa contactati un mediator. Avand posibilitatea de a alege, este bine sa sunati mai multi mediatori pana cand va hotarati in cine puteti avea incredere. Anumite persoane prefera mediatorii varstnici, altii pe cei tineri, unii au incredere in doamne, altii vor un mediator mai aproape de casa sau de centru.

Odata stabilit mediatorul, acesta va convoca partea adversa la mediere sau, atunci cand dialogul dintre parti nu este grav deteriorat, partile pot veni si impreuna la mediator. Sedinta de mediere se tine, de preferinta, in biroul mediatorului, iar discutiile sunt libere, bazate in special pe interesele partilor, legea fiind invocata doar pentru a pastra negocierile in limitele permise de lege. In anumite situatii, am desfasurat sedinte de mediere si la sediul angajatorului sau in biroul unor avocati atunci cand partile si-au dorit in mod expres acest lucru.

Foarte important! Continue reading “Când este vacanța judecătorească” »

Ce s-a hotărât cu privire la viitorul medierii în UE în cadrul forumului “Civil Law and Justice”, organizat în 26 februarie 2015 la Bruxelles?

Forumul “Civil Law and Justice”, eveniment bianual organizat de către European Parliament’s Legal Affairs Committee la Bruxelles, și-a concentrat atenția în cadrul lucrărilor din data de 26 februarie 2015 asupra modalităților de eficientizare a medierii la nivelul întregii Uniuni Europene.

Concluziile forumului au fost publicate într-uncompendiu ce însumează 150 de pagini al căror studiu îl recomand cu precădere factorilor de decizie asupra medierii în România. Având în vedere că Legea Medierii se află în aceste zile în Parlamentul României cu scopul de a fi modificată în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, armonizarea prevederilor noului act normativ cu proaspetele cerințe UE ar putea determina un viitor cadru legislativ stabil cu privire la mediere în țara noastră.

Fără a vă lua plăcerea de studia documentul în original, vă prezint o parte din concluziile care mi-au atras atenția:
– A. D. R. este utilizat în întreaga lume sub diferite forme și servește ca parte integrantă a conceptului modern de acces la justiție (concluzie care demontează conceptul că medierea ar putea bloca accesul la justiție, ea însăși fiind o formă modernă de justiție n.a.).
– Cele mai frecvent utilizate tipuri de A. D. R. în acest moment sunt cele bazate pe mediere, aceasta fiind apreciată pentru factorul neutru pe care mediatorul îl oferă, acesta fiind angajat pentru a ajuta părțile să comunice și să obțină un acord.
– Uniunea Europeană, precum și statele membre ale acesteia au făcut o sumă de demersuri, pentru a promova medierea ca o formă viabilă de acces la justiție și pentru a crea un mediu adecvat de reglementare care să permită funcționarea eficientă a medierii.
– Deși au fost înregistrate progrese semnificative în crearea unui mediu funcțional pentru mediere, în special prin Directiva privind medierea, rezultatul urmărit de Directivă și anumestabilirea unui echilibru între numărul litigiilor soluționate prin mediere și numărul litigiilor soluționate prin proceduri judiciare în statele membre, rămâne evaziv. Statele member, în general, au structuri proprii conform recomandărilor Directivei privind medierea, dar cu toate acestea, numărul medierilor efectuate reprezintă o mică parte din volumul enorm de lucru cu care se confruntă statul membru în procedurile judiciare și nu se poate spune că au atins o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare. Toate acestea conduc la concluzia că adoptarea unor noi măsuri este necesară.
– Studiul ce a stat la baza forumului “Civil Law and Justice” demonstrează că unicul mod eficient de a crește numărul de medieri cu scopul de a reduce povara asupra instanțelor este de a introduce elemente concrete de îndrumare spre mediere în cazurile adecvate. Studiul de caz italian demonstrează că numai un cadru legal adecvat poate face ca medierea să își atingă scopul propus. În acest scop se recomandă stabilirea de orientări concrete pentru introducerea de proceduri A. D. R. obligatorii la nivelul UE. Rezultatele intermediare ale studiului actual efectuat de profesioniști din întreaga UE sugerează cu tărie faptul că în momentul de față echilibrul urmărit de Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială nu există și că punerea în aplicare al unui sistem legislativ eficient de mediere ar ridica semnificativ obiectivul cu privire la mediere. În lumina acestor studii și analize, autorii consideră că:
– Este nevoie de adoptarea Balanced Relationship Target Number (BRTN) raport care obligă fiecare stat membru să stabilească cifra țintă pe care și-o propune cu privire la numărul de litigii soluționate prin mediere, cifră adecvată fiecărui stat.
– Este timpul pentru a fi stabilită o nouă cerință în viitoarea directivă UE cu ajutorul căreia fiecare stat membru să își poată atinge obiectivele cu privire la medierea cauzelor civile și comerciale.

Mediator Petru MUSTATEANU