Valoarea cifrei zero în sistemul de drept românesc

Imperfectiunea sistemului de drept in care ne proiectam existenta poate fi privita prin prisma lacunelor fundamentale identificate in principiile celor ce au pus bazele acestui sistem. Dreptul Roman, care la randul sau este construit pe valorile Greciei Antice, a fost gandit si perfectionat de o societate bine ancorata in lumea materiala, o lume careia i-a lipsit cu desavarsire un concept esential in definirea valorilor fundamentale ale stiintei moderne, conceptul de ”zero”.

De fapt conceptul de ”zero” este implementat in matematica Europei de catre Leonardo din Pisa, cunoscut sub numele de Fibonacci, abia in jurul anului 1200. Fibonaci il importa pe zero odata cu cifrele arabe, acestea inlaturand cifrele romane in tot occidentul si, odata cu ele, intregul sistem de valori roman, mai putin sistemul de drept. Valoarea conceptului de ”zero” este atat de importanta in istorie incat prezenta sa in sistemul de valori european coincide cu aparita Renasterii, perioada in care omul recapata constiinta de sine ca individ, dupa o lunga perioada de anihilare filozofica a personalitatii sale.

Sistemul de drept in fata caruia ne inchinam in imperfectiunea-i evidenta este un sistem care s-a construit inainte ca lumea sa inceapa sa renasca. Ultimele capitole ale Dreptului Roman se inscriu in perioada in care apar primele capitole ale lumii civilizate. Conceptul de ”zero” nu exista in sistemul juridic in care exista invinsi sau invingatori, vinovati sau nevinovati, in care sistemul este mai presus de om, iar omul nu trebuie sa aiba constiinta de sine, ci constiinta valorilor exprimate de sistemul menit sa acuze, sa judece si sa condamne.

Daca as spune ca medierea este cea care umple golul conceptual din Sistemul de Drept Romanesc as parea partinitor, avand in vedere ca ma mandresc cu apartenta la aceasta profesie.

Cu toate acestea, pana la acest moment, singura metoda de interventie in conflict gandita sa anuleze tensiunile, cautand punctul zero dintre plus si minus infinit, prin echilibrul dat de interesele, ideile si emotiile partilor implicate in litigiu, este medierea. Medierea este punctul de plecare al renasterii sistemului nostru de drept. Prin mediere, omul recapata constiinta de sine ca individ, dupa o lunga perioada de anihilare a personalitatii sale prin subordonarea la sistemul fata de care a inceput sa se raporteze, fiindu-i repetat obsesiv ca legea, si nu propria vointa, trebuie sa dicteze ratiunea existentie sale.

Minimalizarea individului de catre sistemul de drept conduce in mod paradoxal chiar la incurajarea mediului infractional cu care ar fi trebuit sa lupte. Dorinta invidului de a se face auzit, de a-si face singur dreptate, pe fondul lipsei unui cadrul institutional in care sa poata face acest lucru in mod civilizat conduce la atitudini antisociale, infractionale, uneori greu de controlat.

Medierea exista in sistemul nostru juridic, marturie stand Legea nr. 192/2006, vor spune fundamentalistii literei de lege! Exista doar in carti, pentru ca din viata cetatii a fost exclusa de sistemul bivalent de drept, acela in care tot ceea ce nu este bine este cu siguranta rau, printr-o decizie de neconstitutionalitate a CCR, iar mai nou si in carti se doreste a fi limitata tot de CCR care urmeaza sa judece daca omul are voie sa existe si sa aiba o intelegere cu cel care i-a produs o neplacere dupa ce sistemul, in galaxica-i dimensiune, a inceput sa judece, cu dorinta diabolica de a gasi un vinovat pe care sa il condamne.

Reticenta profesionistilor in drept la mediere este de multe ori infioratoare. Medierea, metoda neinvaziva de obtinere a valorii lui zero conceptual, este tinuta la limita universului juridic cunoscut, de sinergia formelor de exprimare a intregului sistem. Pe de o parte, Legea medierii este modificata, amputata, ciuntita, contestata, modificata impotriva sensului aparitiei acesteia, pe de alta parte, reprezentantii baroului planuiesc cruciade prin care sa o subordoneze, facand-o vasala avocaturii.

Toate aceste se intampla, pentru ca filosofii in drept nu reusesc sa ii vada rostul si locul, neavand un reper in dreptul roman care sa le explice mecanismul medierii si locul in societate pe care medierea l-ar putea ocupa.

Poate daca Fibonacci ar fi avut alaturi de pasiunea pentru cifre si o preocupare catre legi, acum nu am fi avut numai o lumea tehnica evoluata, ci si o societate in care pacea sa fie prezenta pe toate palierele ei, oamenii intelegand nu doar matematic, ci si social valoarea conceptului de ”zero”.

Chiar daca aparent acceptarea medierii ca valoare socio-juridica pare imposibila, pentru a aduce acest concept in societate nu este nevoie de inca o cadere a Constantinopolului, ci numai de o societate flexibila, care sa accepte o cifra in plus in sirul de cifre care identifica articolele de lege din sistemul de drept romanesc.

Mediator Petru Mustateanu

(Visited 54 times, 26 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns