Când este vacanța judecătorească
Vacanta judecatoreasca dureaza doua luni pentru toate instantele judecatoresti si a fost stabilita in baza Legii nr. 92 din 4 august 1992. Astfel, perioada 1 iulie – 31 august a fiecarui an calendaristic este perioada in care se efectueaza concediile de odihna prevazute legal pentru personalul instantelor, timp in care putem incercasolutionarea litigiilor prin mediere.
Probabil ca sugestia cu privire la mediere pare curioasa astazi, cand despre mediere nu se cunoaste foarte mult sau ceea ce se cunoaste este foarte putin si nesigur, dar, este bine de stiut, de exemplu, ca, in S.U.A., aproximativ 90% din cauzele civile sunt solutionate prin mediere si ca multe alte state europene tind spre aceasta performanta. De asemenea, este important de stiut ca medierea functioneaza in baza Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
In ce cauze se aplica medierea?
Incepand cu litigiile cu privire la continuarea casatoriei, litigiile intre profesionisti sau litigiile de natura penala, medierea se poate aplica in orice situatie in care sunt doua parti in disputa sau in care exista o victima si un agresor.
Cum functioneaza medierea?
Succesul medierii se bazeaza atat pe experienta mediatorului, cat si pe disponibilitatea partilor de a genera optiuni pentru situatia in discutie. Mediatorul este un facilitator, un profesionist instruit pentru a ajuta prin tehnici psiho-juridice sa deblocheze dialogul dintre parti, iar astfel sa le conduca la formula prin care sa gaseasca varianta reciproc avantajoasa de solutionare a conflictului. In cele mai multe situatii, odata gasita formula win-win in biroul mediatorului, se incheie un document numit Acord de Mediere fara sa mai fie nevoie de un proces in instanta. Chiar si in situatiile in care acordul de mediere este incheiat cu scopul de ajunge in fata unui judecator, solutia consemnata in acord devine o hotarare de expedient care va pune capat procesului sau, acolo unde este cazul, anchetei penale, tinandu-se cont de vointa partilor consemnata in document.
Care este primul pas?
Daca v-ati hotarat sa incercati solutionarea litigiului prin mediere, primul pas este sa contactati un mediator. Avand posibilitatea de a alege, este bine sa sunati mai multi mediatori pana cand va hotarati in cine puteti avea incredere. Anumite persoane prefera mediatorii varstnici, altii pe cei tineri, unii au incredere in doamne, altii vor un mediator mai aproape de casa sau de centru.
Odata stabilit mediatorul, acesta va convoca partea adversa la mediere sau, atunci cand dialogul dintre parti nu este grav deteriorat, partile pot veni si impreuna la mediator. Sedinta de mediere se tine, de preferinta, in biroul mediatorului, iar discutiile sunt libere, bazate in special pe interesele partilor, legea fiind invocata doar pentru a pastra negocierile in limitele permise de lege. In anumite situatii, am desfasurat sedinte de mediere si la sediul angajatorului sau in biroul unor avocati atunci cand partile si-au dorit in mod expres acest lucru.
Foarte important! Continue reading
Acordurile de mediere luate cu celeritate in vacanta
Intelegerea amiabila a justitiabililor in fata mediatorilor are avantajul ca, odata cu vacanta judecatoreasca, printre procesele care inca primesc termene de judecata se vor numara si cauzele in care s-a incheiat un acord de mediere intre parti. Ramane insa de vazut daca justitiabilii vor renunta la lunile si chiar anii de judecata in favoarea unei intelegeri amiabile. Avocatii vranceni sunt insa sceptici in privinta acestei variante, dat fiind ca partile inca prefera sa stea in fata judecatorului.
Vacanta judecatoreasca care a inceput la 1 iulie inseamna doua luni de pauza pentru marea majoritate a proceselor. Pana in septembrie, instantele vor judeca doar anumite cauze, printre care se numara si cele in care s-a incheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecatii. Aceasta inseamna ca, indiferent de natura penala, civila sau comerciala a spetelor, procesele se pot finaliza intr-un interval scurt. Depinde insa doar de justitiabili sa transeze litigiile cat mai rapid.
Potrivit consilierului Carmen Dantis, purtatorul de cuvant al Tribunalului Vrancea, in intervalul 1 iulie – 31 august, fiind vacanta judecatoreasca, justitiabilii sunt chemati in instanta doar in spetele unde legea prevede solutionarea de urgenta.
„In perioada amintita, activitatea instantei este restransa, urmand a fi judecate doar cauzele pentru care legea prevede solutionarea de urgenta si cu celeritate si cele in care s-a incheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecatii„, se arata intr-un comunicat al tribunalului, a carui registratura isi asteapta „clientii” in intervalul orar 10 – 12. In acelasi timp, arhiva tribunalului are program de lucru cu publicul marti, miercuri si joi, intre aceleasi ore. Continue reading
Mediator Bucuresti