procesul civil

Clarificări privind obligația părților a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii

Dr. Ştefan Naubauer, lector univ. la Facultatea de Drept a Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, avocat în Baroul Bucureşti, mediator, a publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2013 articolul Unele clarificări privind obligația părților din procesul civil de a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii și regimul sancționator aplicabil în caz de neconformare.

Potrivit autorului, ședința de informare privind medierea la care se referă art. 2 alin. (1²) din Legea nr. 192/2006 nu face parte din procedura de mediere reglementată la Capitolul 5 din aceeași lege. Obligația de a participa la ședința de informare privind medierea nu are legătură nici cu procedura prealabilă încheierii contractului de mediere reglementată la art. 43 din Legea nr. 192/2006. Obligația de a face dovada participării la ședința de informare incumbă reclamantului/intervenientului voluntar principal și privește exclusiv litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, ce formează obiect al proceselor civile declanșate de la 1 august 2013.

Participarea la ședința de informare nu este o procedură prealabilă în sensul art. 193 alin. (1) NCPC, instanța de judecată putând fi sesizată chiar dacă reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație. Îndeplinirea obligației de a participa la ședința de informare nu poate fi dispusă în procedura verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, întrucât nu suntem în situația nerespectării uneia dintre cerințele prevăzute la art. 194-197 NCPC, pentru care legea stabilește o altă sancțiune – anularea cererii. Continue reading “Clarificări privind obligația părților a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii” »

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR