Model acord de mediere

CONTRACT DE MEDIERE

Model contract de mediere, Model acord de mediere, precum si restul modelelor de documente necesare unui birou de mediator puteti gasi in FORMULARE MEDIATOR. 

Diferența dintre Contractul de mediere și Acordul de mediere.

Contract  de mediere definitie

Contractul de mediere este acordul de voință cu privire la soluționarea unui conflict, prin procedura medierii, în condițiile Legii 192/2006, contract încheiat între mediator, pe de o parte, și părțile conflictului, pe de altă parte, convenție prin care mediatorul se obligă să depună toate diligențele necesare în vederea soluționării amiabile a conflictului iar părțile își asumă obligația de a achita mediatorului un onorariu si cheltuielile aferente derulării procedurii și soluționării conflictului, obligându-se totodată să respecte regulile aplicabile medierii.

Potrivit definiției date mai sus, în conformitate cu prevederile legale, contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, și părțile conflictului pe de altă parte.

Prin urmare, obiect generic al contractului de mediere îl constituie chiar procedura medierii propriu-zise ce urmează a fi derulată, cu acordul tuturor părților contractului de mediere, în condițiile legii și ale clauzelor ce se vor stabili prin contract, procedură ce are drept scop imediat generarea soluțiilor reciproc avantajoase, pentru a se pune capăt conflictului în mod amiabil. Astfel, obiect subsidiar al contractului de mediere îl constituie conflictul dintre părți.

Sub sancțiunea anulării, contractul de mediere va cuprinde anumite clauze obligatorii, impuse de lege, sancțiunea omiterii uneia din aceste clauze expres prevăzute de art. 45 fiind cea a nulității relative.

Acord  de mediere definitie Continue reading

Model documente birou de mediator

Modele documente birou de mediator

 

Modele acte birou mediator

Translate this site:

PRIMESTE NOUTATI PE E-MAIL !

Powered by
Easy Automatic Newsletter Lite v2.7.2

Mediator Bucuresti Mediere

BIROU MEDIATOR BUCURESTI