Nu vreau să mă împac cu infractorul!

Posibilitatea obtinerii unei intelegeri in cadrul procedurii de mediere intre partea vatamata si faptuitor, fiind o institutie noua in tabloul juridic romanesc, este prezentata defectuos in spatiul public, fiind privita superficial si confundata adesea cu ideea de iertare a faptuitorului care astfel ajunge sa ramana nepedepsit pentru faptele sale.

Inainte de a explica detaliat acest fenomen, insist sa spun ca intelegerea intre partea vatamata si faptuitor nu vizeaza iertarea sau nepedepsirea faptuitorului, ci pedepsirea acestuia altfel. Prin urmare, medierea nu conduce la neaplicarea justitiei, ci la justitia restaurativa, aceea in care vinovatul plateste pentru faptele sale, la modul concret, fiind totodata pus in situatia de a fi determinat sa repare ceea ce a stricat.

Aparent noua, aceasta institutie isi are originea, asemenea intregului sistem de drept romanesc, in practicile intalnite in dreptul roman. Astfel, in Roma Antica, pentru delictele private nu era preavazuta ca prima masura o privare de libertate a faptuitorului pe cheltuiala statului, ci aplicarea unei amenzi concretizata intr-un bun sau o suma de bani ce era incasata de partea vatamata. In functie de gravitatea delictului, faptuitorul platea partii vatamate chiar si o suma de patru ori mai mare decat prejudiciul creat.

Ideea ce sta la baza justitiei restaurative este una in care interesele partii vatamate sa fie in centrul atentiei, iar pedepsirea faptuitorui sa inceapa cu determinarea acestuia sa repare, cat mai mult posibil, raul produs.

De cele mai multe ori, cand sunt mediatorul unor litigii ce au la baza fapte de natura penala, partea vatamata incepe discutia spunandu-mi ca nu doreste sa se impace cu faptuitorul. Intrebata ce doreste pentru acesta, raspunsul invariabil este: ”Sa plateasca pentru faptele lui!”.

Chiar daca, pentru inceput, prin ”sa plateasca”, partea vatamata se refera la sa suporte rigorile legii, ideea de baza este ca faptuitorul sa nu scape nepedepsit, trebuind sa plateasca pentru faptele sale.

Plata aceasta poate avea mai multe forme. Sa incepem cu:

1Forma privativa de libertate, cea care in mentalul colectiv pare sa fie modalitatea exemplara de pedepsire a faptuitorului.

Ce se intampla exact in aceasta situatie? Continue reading “Nu vreau să mă împac cu infractorul!” »

Read more...

Principiile medierii penale

Principiul asumarii raspunderii de catre suspect/inculpat

Acest principiu se refera la asumarea faptei de catre faptuitor, regretul faptei si dorinta acestuia de a repara prejudiciile aduse ca urmare a infractiunii. Asumarea trebuie sa fie explicita, si sa redea intentia faptuitorului de a se indrepta si de a atenua consecintele financiare si emotionale aduse victimei, pe cat posibil.

Principiul repararii prejudiciului

Acest principiu deriva din cel al asumarii de catre faptuitor a infractiunii si consecintelor ei. Faptuitorul trebuie sa constientizeze ca este dator a repara toate aspectele civile ca urmari ale infractiunii. Fie ca e vorba de prejudiciu de imagine, fie ca e vorba de prejudiciu material, fie ca e vorba de prejudiciu emotional, faptuitorul trebuie sa asigure resursele si modul necesar repararii prejudiciului adus partii vatamate.

Principiul prioritatii sprijinirii victimei

In medierea penala, prioritatea numarul unu este sprijinirea si ocrotirea victimei. Cu alte cuvinte orice discutie privind infractiunea si medierea infractiunii trebuie sa se focuseze pe interesele victimei in cauza, si sprijinirea acestia in terapia postconflict. Acesta este si unul din dezideratele justitiei reparatori-restaurative. Sprijinirea victimei este un principiu al medierii penale legat direct de vointa partii vatamate de a parcurge procesul de mediere. O parte vatamata nu poate fi constransa sa accepte procesul de mediere si solutionare amiabila a conflictului, iar atunci cand accepta medierea, va fi primordiala sprijinirea acesteia in limitele neutralitatii si impartialitatii mediatorului.

Principiul reintegrarii victimelor si inculpatilor Continue reading “Principiile medierii penale” »

Read more...

Medierea in noua legislatie penala

Odata cu intrarea în vigoare a noului Cod penal si Noului Cod de procedura penala, vor intra în vigoare dispozitii din Legea nr. 255/2013 care modifica Legea nr. 192/2006 cu privire la medierea si organizarea profesiei de mediator, dezvoltând în mod substantial institutia medierii penale.

Înteleg sa fac câteva observatii:

1. Potrivit legii noi, medierea în timpul unui proces penal ar fi posibila în latura penala pentru un numar restrâns de infractiuni (anume cele cu privire la care este necesara plângerea prealabila sau este posibila împacarea) – art. 67 alin.1 Lege 192/2006, iar în latura civila este posibila pentru orice infractiune dar numai cu privire la pretentiile civile – art. 23 alin.1 NCpp. Dupa mine, medierea în latura penala nu este posibila (caci între victima si faptuitor nu poate avea loc vreo negociere si nu se poate încheia vreo întelegere cu privire la încadrarea juridica a faptei ori cu privire la aplicarea pedepsei ori cuantumul acesteia), iar medierea în latura civila nu poate fi limitata doar la pretentiile civile.

2. Acordul de mediere penala este un impediment la declansarea/continuarea procesului penal alternativ la retragerea plângerii prealabile sau împacarea înca din 2010. Prin urmare, el nu este un mijloc de realizare a vreuneia din celelalte impedimente.

3. În procesele penale, medierea este de doua feluri: civila si penala. Continue reading “Medierea in noua legislatie penala” »

Read more...