Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere

Pensia alimentara platita in natura

mediere divortExecutarea în natură a obligaţiei de întreţinere – procedura legala obtinuta prin mediere !

1. Preambul

Intrarea în vigoare a noului Cod Civil a adus o serie de elemente de noutate şi în privinţa a ceea ce în mod tradiţional este cunoscut sub sintagma de “Dreptul familiei”. Fără îndoială, cea mai mediatizată schimbare a fost cea din materia regimurilor matrimoniale: contractele “pre-nupţiale” pe care le vedeam în filme sau despre care auzeam sau citeam în mass-media, par să fi devenit şi o realitate românească (cel puţin normativă, la acest moment, întrucât din practică nu au transpărut informaţii despre încheierea unor asemenea contracte).

Mai puţin observate au trecut alte elemente de noutate în materia relaţiilor de familie, decurgând, poate într-o măsură mai mare, din aceeaşi premisă de la care pornesc şi contractele “pre-nupţiale”, şi anume deteriorarea relaţiilor dintre soţi, soldată cu divorţ (sau, mai larg, deteriorarea relaţiilor dintre părinţi, soldată cu despărţirea acestora). Este vorba de două aspecte, aflate în conexiune, şi anume exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi, respectiv, regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere.

Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti (sau, într-un limbaj mai puţin juridic, “custodia comună”) este, totuşi, o problemă care pare să nu ridice probleme deosebite în practica judiciară (instanţele însuşindu-şi regula stabilită de NCC şi acordând autoritatea părintească ambilor părinţi, în comun), eventualele probleme urmând a fi examinate după “rodajul” acestei instituţii, mai precis după aplicarea ei practică de către părinţi, pe parcursul mai multor ani. Este, de altfel, şi motivul pentru care, din punct de vedere juridic, instituţia respectivă nu necesită o explicare suplimentară, ceea ce este important aici fiind ca regula NCC să fie urmată în continuare, iar exercitarea practică a autorităţii părinteşti comune să se realizeze într-o manieră corespunzătoare intereselor copilului.

Regula executării în natură a obligaţiei de întreţinere este cea de-a doua noutate adusă de NCC în materia raporturilor dintre părinţi după despărţirea acestora. Aflată, dintr-o anumită perspectivă, în legătură cu reglementarea exercitării în comun a autorităţii părinteşti, această posibilitate, deşi reglementată la nivel de regulă, nu pare să-şi găsească acelaşi ecou, nici în privinţa instanţelor, nici în cea a părinţilor, preferinţa continuând să fie pentru executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei sume de bani (pensie de întreţinere).

În cele ce urmează, ne propunem să examinăm mai în detaliu problematica oferita de pensia alimentara platita  în natură, ca un prim pas spre o mai largă acceptare a acesteia în litigiile privind obligaţia de întreţinere.

2. Reglementare legală şi terminologie necesara acordului de mediere.

Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere este reglementată de art. 530 NCC, pe care considerăm util să-l prezentăm mai jos: Continue reading “Pensia alimentara platita in natura” »

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR