Deschiderea succesiunii

Mediator Succesiune Bucuresti

Cum știm, moștenirea este transmiterea patrimoniului (ansamblu de drepturi și obligații cu conținut patrimonial) unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice în ființă.

Deschiderea succesiunii, așa cum se arată la art. 954 din noul Cod civil, coincide cu momentul producerii decesului persoanei fizice, însă aceasta nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale.

Deschiderea procedurii succesorale, poate fi facută de către orice persoană interesată (care are vocaţie succesorală):

–          Prin Mediere

–          prin promovarea unei acțiuni în instanță .

–          pe cale notarială ( cu costuri mai ridicate si cu conditia ca moștenitorii sa se înțelega la toate capitolele );

Dacă aruncăm o privire peste prevederile legale, pe scurt, constatăm că:

1)      Succesiunea prin mediere

Succesiunea consta in transmiterea unor drepturi ale unei persoane cater una sau mai multe persoane. De regula, transmiterea dreptului se face dupa decesul persoanei care il detinea ( mostenire) , dar si in cursul vietii persoanei care detine drepturile (imparteala de ascendent ).

Medierea este foarte utila pentru rezolvarea succesiunilor cu litigii:

Evita plata unei taxe judiciare suplimentare pentru solutionarea litigiului ( in unele cazuri, platita de mai multi mostenitori), taxa care este raportata la valoarea bunurilor revendicate.

Medierea ofera prilejul ca toti succesorii aflati in litigiu sa se aseze in jurul unei mese si sa dezbata, asistati de mediator, problema mosternirii, iar rezultatul impartirii finale prin mediere ajunge sa fie convenabil tuturor partilor. In plus, totul se petrece discret si confidential, doar in biroul mediatorului. Cu acordul de mediere finalizat, mostenitorii pot parcurge etapele dobandirii dreptului de succesiune ( certificate de mostenitor la notar, hotarari judecatoresti care consfintesc acordul de mediere etc.)

In practica, apar dificultati la impartirea mostenirilor in cateva cazuri: Continue reading “Mediator Succesiune Bucuresti” »

Succesiunea / partajul succesoral prin mediere

Moștenirea este transmiterea patrimoniului (ansamblu de drepturi și obligații cu conținut patrimonial) unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice în ființă.

Deschiderea succesiunii, așa cum se arată la art. 954 din Noul Cod civil, coincide cu momentul producerii decesului persoanei fizice, însă aceasta nu trebuie confundată cu deschiderea procedurii succesorale.

Deschiderea procedurii succesorale, poate fi facută de către orice persoană interesată (care are vocaţie succesorală):

–          pe cale notarială (doar dacă moștenitorii se înțeleg si la costuri notariale);

–          prin promovarea unei acțiuni în instanță sau/si prin intelegerea partilor prin mediere.

Dacă aruncăm o privire peste prevederile legale, pe scurt, constatăm că:

.

       Succesiunea/partajul succesoral pe cale judiciară:

–          instanța competentă privind cererile în materie de moștenire, este cea în raza căreia și-a avut ultimul domiciliu defunctul  (la art. 954 din noul Cod civil prevede instanța competentă în unele situații speciale);

–          se inițiază de către cel interesat (care are vocaţie succesorală concretă) printr-o Continue reading “Succesiunea / partajul succesoral prin mediere” »

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR