Drepturile tatalui aflat in divort

Drepturile tatalui aflat de divort

Custodia comună legală oferă dreptul ambilor părinţi, pe lângă drepturile pe care le are orice părinte, care nu a fost decăzut din drepturile părinteşti, să se implice în creşterea și educarea minorilor, prin participarea la deciziile cu privire la copii.

Cel mai avantajos mod de a obtine o custodie comuna, avantajoasa ambilor parinti, este custodia comuna prin mediere. Daca divortul se efectueaza la  mediator parintii chiar si in cazul in care sunt pe pozitii contrare cu privire la custodia copilului, prin profesionalismul mediatorului, prin tehnici de mediere , prin negociere asistata de mediator, vor reusi sa stabileasca custodia comuna reciproc avantajoasa si in interesul superior al copilului . 

De precizat este ca desfacerea casatorie si custodia comuna prin mediere se pot efectua chiar si in cazul in care va aflati deja in proces de divort deschis la judecatorie, indiferent de faza procesuala in care va aflati !

În custodia comună legală părinţii au drepturi egale în luarea deciziilor cu privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care are în grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.

Potrivit art. 396 Noul Cod civil, in cazul in care parintii nu se inteleg prin mediere,  instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocialăde audierea minorului, precum şi, in cazul in care in timpul procesului partile au hotarat sa incheie divortul la mediator , de învoiala părinţilor conform acordului de mediere .

Foarte important este de stiut este ca divortul la mediator scuteste copilul/ copii de trauma psihica a audierii in instanta si a anchetei psihosociale .

Spre deosebire de legislaţia anterioară care prevedea că minorul urma să fie încredinţat unuia dintre părinţi prin sentinţa de divorţNoul cod prevede în art. 397 alin. 2 că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, în afara de cazul în care instanţa decide altfel.

Totuşi, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului,  Continue reading “Drepturile tatalui aflat in divort” »

Read more...

Custodia comuna divort – La ce ajuta ?

La un an de când românii pot împărți îngrijirea copiilor, lucrurile nu s-au schimbat radical. „Marele pas s-a făcut, deciziile se iau împreună de părinți, însă termenele de judecată date de instanţe rămân extrem de lungi. La ordonanţa prezidenţială, cazuri urgente, se dau termene şi la 45 de zile. La procese e mai rău: săptămâna trecută am primit la un caz termen în martie 2014”, exemplifică avocatul Bogdan Drăghici.

Prin înţelegerea la mediator cu fosta parteneră obţii mult mai mult decât îţi dă orice instanţă. Nu sfătuiesc pe nimeni să meargă doar pe mâna legii că pierde”, este sfatul lui Florin Georgescu, tăticul unei fetiţe de trei ani, care a trecut inclusiv printr-un proces de custodie comună.

Varianta împărţirii custodiei prin mediere este posibilă în România de la 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare noul Cod Civil. „Sentinţa de custodie comună nu înseamnă totul, dacă nu se stabileşte şi un program de legături personale consistente”, este de părere avocatul Bogdan Drăghici, care se plânge şi de faptul că termenele de judecată sunt foarte lungi.

O variantă pentru rezolvarea acestui neajuns este, mai nou, medierea, obligatorie din februarie 2013, care poate scurta termenul unul proces de divorţ şi custodie de la câţiva ani la câteva săptămâni.

Custodia comună prin mediere îţi dă Continue reading “Custodia comuna divort – La ce ajuta ?” »

Read more...