Ședința de informare este ca stagiatura avocaților

Devenită deja o uzanță în țările dezvoltate și în special în Statele Unite și Marea Britanie, medierea a devenit mai cunoscută în România abia în ultimii câțiva ani.  Evenimentul care a adus însă notorietate mediatorilor a fost introducerea, prin Noul Cod de Procedură Civilă, a obligativității ca părțile aflate în conflict să se prezinte în fața unui mediator  pentru o ședință de informare. Înfățișarea este obligatorie pentru o bună parte a spețelor de drept civil și ea trebuie să aibă loc înainte de începerea efectivă a procesului. Legea spune că lipsa documentului care atestă că reclamantul a fost la ședința de informare, aduce de la sine inadmisibilitatea cererii de judecată.

Cu toate acestea,  ședințele de informare constituie doar începutul, un soi de acțiune „pro bono“ pentru mediatorii începători.  Potențialul este cu mult mai mare, în condițiile în care, cel puțin în ceea ce privește activitățile și conflictele de natură economică, mediatorul își poate găsi locul într-o sumedenie de situații de la conflictele dintre client și bancă, până la procedurile de insolvență.

În cazul meu, toți cei care s-au prezentat la ședinta de informare obligatorie au mers mai departe, până la încheierea acordului de mediere și asta pentru că au înțeles exact avantajele pe care medierea le oferă: timp redus, costuri mai mici, confidențialitate și intimitate. Trebuie să recunosc că au fost și cazuri când la ședința de informare a participat doar persoana care a solicitat inițierea medierii și în acest caz am fost nevoită să eliberez acel process verbal care face dovada informării reclamantului. Însă au fost și cazuri în care, după depunerea dosarului la instanța de judecată, reclamantul să adreseze  mediatorului o nouă cerere de mediere în care au participat ambele părți, atât reclamantul cât și pârâtul, și până la primul termen de judecată  disputa dintre ele să fie concretizată printr-un acord de mediere, caz în care instanța de judecată a luat act de înțelegerea părților. În ceea ce privește veniturile mediatorilor,se apreciază că activitățile de formare a altor mediatori aduc grosul încasărilor. Cu siguranță, mult mai multe venituri vin din cursurile de inițiere în mediere și cursurile de formare continuă a mediatorilor, însă nu putem face un raport între cele două. Onorariile mediatorilor variază. Este o profesie liberală și fiecare mediator își stabilește onorariul. Onorariul trebuie să reflecte și experiența profesională în mediere, formarea continuă a mediatorului de-a lungul timpului, numărul de medieri reale finalizate prin acord de mediere.

Cum se împacă băncile cu medierea

Unul dintre domeniile în care medierea ar putea fi extrem de utilă este relația dintre bănci și clienții lor. În ultimii ani, mii de persoane au dat în judecată băncile unde au credite invocând ilegalitatea anumitor clauze contractuale. Rezolvarea acestor conflicte prin mediere ar însemna economie de timp și bani atît pentru bănci, cât și pentru clienți. Deși afirmă că sunt deschise la mediere, băncile au încă un comportament reticent. “Am comunicat mai multe invitații la mediere, solicitate de persoanele fizice, clienți, către diferite bănci, însă marea mea dezamăgire a fost atunci când am constatat că reprezentanții băncilor nu au dat curs invitației trimise.  De cele mai multe ori nu am primit niciun răspuns din partea lor. Foarte rare au fost cazurile când cineva solicita mai multe informații despre cazul respectiv, însă niciodată, în cazurile mele, unde ințitierea medierii a fost cerută de persoane fizice, băncile nu au răspuns. Aceeași experiență am trăit-o și în anul 2010, cu mult înaintea obligativității procedurii de informare.

Un mediator trebuie să se cunoască pe sine. Să știe să citească omul. Să penetreze masca afișată și să ajungă la suflet.

Sursa:http://www.capital.ro/mediator-sedinta-de-informare-este-ca-stagiatura-avocatilor.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre divortul prin mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator  Petru Mustateanu – Bucuresti  2014

(Visited 15 times, 15 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR