Nerespectarea măsurilor de încredinţare a minorului

Zemanta Related Posts ThumbnailAutor: MARINELA CĂLIN procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunile contra familiei prevăzute în codul penal

Continuarea lucrării publicată în revista „Drepturile minorilor” Nr. 1/2006

Noţiunea şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minoruluiPotrivit art. 307 C.pen., constituie infracţiune reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul. De asemenea, constituie
infracţiune, potrivit alin. 2 al art. 307 C.p., fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de organul competent.Codul familiei conţine prevederi referitoare la încredinţarea minorului unuia dintre părinţi, în caz de divorţ, precum şi dispoziţii referitoare la încredinţarea acestuia unei terţe persoane, atunci când părinţii nu-i pot asigura o creştere şi educare corespunzătoare.
Preocupat de a asigura o cât mai completă şi eficientă ocrotire a minorului, legiuitorul a prevăzut, în asemenea cazuri, posibilitatea menţinerii legăturii acestuia cu părintele sau cu părinţii în grija cărora nu se mai află.

Condiţiile în care minorul urmează să aibă legături cu celălalt părinte sau cu ambii părinţi se stabilesc de cătrepărţi sau de organul competent, iar părintele sau persoana căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare are datoria să contribuie la menţinerea şi întărirea acestei legături. Prin urmare, fapta prin care un minor este îndepărtat în mod abuziv de un părinte sau de ambii părinţi, fiind de natură să slăbească relaţiile de familie şi să primejduiască creşterea şi educarea minorului, este o faptă care prezintă pericol social şi care este şi trebuie să fie incriminată.(1)

Pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, se cere preexistenţa unei situaţii, aceea ca un copil să fie încredinţat unuia din părinţi sau unei anumite persoane, prin hotărâre
judecătorească. Situaţia premisă decurge aşadar din luarea pe cale judecătorească a măsurii de încredinţare a minorului, ca urmare a pronunţării unei hotărâri de divorţ ori de decădere din drepturile părinteşti.(2)

Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală impun respectarea măsurilor luate privitor la încredinţarea minorului, pentru asigurarea creşterii şi educării lui pentru păstrarea legăturii acestuia cu părinţii săi.

Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, de regulă, nu are obiect material, ea nefiind îndreptată asupra unei valori materiale. În raport de modalitatea concretă de săvârşire a elementului material al laturii obiective, infracţiunea poate avea obiect material corpul minorului, atunci când reţinerea acestuia se realizează prin acţiuni fizice de imobilizare, izolare, exercitate asupra lui.

Acţiunea de reţinere sau împiedicare a minorului de a avea legături cu părinţii săi poate fi realizată fără mijlocirea contactului fizic cu corpul acestuia, situaţie în care infracţiunea este lipsită de obiect material.(3)
Subiectul activ nemijlocit este calificat de calitatea de părinte al minorului sau persoana căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
Prin urmare, autor al infracţiunii nu poate fi decât părintele minorului – firesc sau adoptiv – sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare.

Într-o opinie (4), s-a susţinut că subiect activ al infracţiunii nu poate fi decât părintele care este căsătorit cu celălalt părinte al minorului, deoarece infracţiunea prev. de art. 307 C.p. face parte din categoria celor îndreptate împotriva relaţiilor de familie, care presupune existenţa căsătoriei între părinţi.
Se apreciază, în cadrul aceleiaşi opinii, că prevederile legale în discuţie nu sunt incidente în cazul părinţilor necăsătoriţi, a celor care au convieţuit sau convieţuiesc în uniune liberă (concubinaj) din care s-a născut minorul. În cazul în care concubinul reţine copilul împiedicându-l să se deplaseze şi să-şi vadă mama, fapta nu constituie infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, ci infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.(5)Alături de alţi autori (6), considerăm că limitarea subiectului activ al infracţiunii la părintele căsătorit al minorului nu este justificată, ea apărând a fi potrivnică atât raţiunii, cât şi literei legii.
Astfel, prevăzând că subiectul activ al infracţiunii, într-o variantă normativă, poate fi numai părintele minorului, legea nu a impus acestuia nici o altă cerinţă, cum ar fi aceea a statutului său de persoană căsătorită. În absenţa unei asemenea distincţii legale, ea nu poate fi impusă pe calea interpretării fără riscul, de neacceptat, de a adăuga la aceasta. Prin incriminarea infracţiunii sunt apărate atât interesele minorului cât şi drepturile părinţilor acestuia, indiferent de statutul de căsătoriţi al acestora.Căsătoria stă la baza familiei, însă ea nu limitează şi nu exclude relaţiile extrinseci ei, dar indiscutabil specifice familiei.
La săvârşirea infracţiunii este posibilă participaţia ocazională sub forma instigării sau complicităţii. Subiect pasiv al infracţiunii, în modalitatea prevăzută de alin. 1, sunt atât părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul, cât şi acesta din urmă. În varianta prevăzută de aliniatul 2, subiecţi pasivi ai infracţiunii sunt deopotrivă minorul, cât şi părintele care este împiedicat să aibă legături personale cu acesta.
Indiferent de modalitatea normativă în care este incriminată, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului constituie infracţiune cu pluralitate de subiecţi pasivi.

Latura obiectivă. Sub aspectul elementului material, infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului se realizează, în cazul alin. 1 al art. 307 C.p., prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, iar în cazul alin. 2 al textului, prin acţiunea de împiedicare a oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul.
În primul caz, al reţinerii, este vorba despre un minor care a fost încredinţat spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau unei alte persoane. Acest minor, aflându-se temporar la celălalt părinte sau la unul din părinţi, ca urmare a dreptului fiecărui părinte de a avea legături cu copilul său, nu este lăsat să se întoarcă la părintele sau la persoana căreia i-a fost încredinţat potrivit legii.
Este necesar ca reţinerea minorului să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul a consimţit ca acesta să fie reţinut, fapta nu constituie infracţiune.

Reţinerea nu trebuie confundată cu răpirea.(7) Existenţa elementului material al laturii obiective în această variantă nu este condiţionată, cum s-a susţinut, (8) de primejduirea creşterii şi educării copilului prin reţinerea acestuia de către făptuitor.
Împrejurarea că minorul a fost bine îngrijit de părintele său care l-a reţinut a se întoarce la celălalt părinte sau la persoana căreia i-a fost încredinţat, nu condiţionează existenţa infracţiunii, ea putând constitui o circumstanţă reală ce poate fi avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.(9)

A decide altfel ar însemna, pe de o parte, să se nesocotească interesele minorului, apreciate ca atare prin hotărâre judecătorească, iar pe de altă parte, autoritatea şi executarea acesteia să fie lăsate la aprecierea şi
latitudinea părintelui împotriva căruia a fost luată.(10)

În al doilea caz, al împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, este vorba de un minor care a fost încredinţat altei persoane, prin hotărâre judecătorească, iar această persoană îl pune în situaţia de a nu avea contacte personale cu părinţii săi. În cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, persoana căreia i s-a încredinţat minorul poate fi şi unul dintre părinţi.

În acest caz, minorul este împiedicat de părintele căruia i-a fost încredinţat să aibă legături cu celălalt părinte. Este posibil ca până la soluţionarea acţiunii de divorţ, instanţa să stabilească domiciliul minorului la unul din părinţi. Deşi textul art. 307 alin. 2 C.p. are în vedere numai faptele de împiedicare săvârşite după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de încredinţare a minorului, în practica judiciară s-a considerat că trebuie să se dea textului o interpretare mai largă, astfel încât să fie inclusă şi situaţia la care ne-am referit.(11)

Întrucât legea penală este de strictă interpretare, este mai potrivită soluţia unei intervenţii a legiuitorului, care să facă posibilă aplicarea textului şi în situaţia în care, până la soluţionarea acţiunii de divorţ, instanţa stabileşte domiciliul minorului la unul din părinţi.(12)

Condiţiile în care minorul îşi păstrează legăturile cu părinţii se stabilesc de părţi sau de organul competent. Ca urmare, şi împiedicarea la care se referă textul trebuie să aibă loc în cadrul acestor condiţii. Refuzul minorului de a lua contact cu tatăl său nu pune la adăpost de răspundere penală pe mama căreia i-a fost încredinţat minorul, deoarece acest refuz poate fi un reflex al atitudinii mamei faţă de tatăl copilului.(13)

În sfârşit, pentru existenţa infracţiunii, legea cere ca acţiunea de împiedicare a oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul să fie săvârşită în mod repetat, în aşa fel încât să rezulte că este vorba nu de ceva întâmplător, izolat, ci de o tendinţă sistematică de a îndepărta pe minor de părinţii săi.

Urmarea imediată constă, în varianta primă, din crearea unei stări de pericol pentru creşterea şi educarea copilului; în varianta secundă, constă în punerea în pericol a legăturilor dintre părinţi şi copii.
Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură cauzală care, ca în cazul oricărei alte infracţiuni de pericol, rezultă din materialitatea faptei.

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Există intenţia dacă făptuitorul îşi dă seama că încalcă măsurile privind încredinţarea minorului fără consimţământul celor în drept va avea urmări nefavorabile creşterii şi educării copilului şi, totuşi, urmăreşte sau acceptă producerea acestor urmări. Latura subiectivă a infracţiunii nu include vreun motiv sau scop special.

Consumarea şi sancţionarea infracţiunii

Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului se pedepseşte numai în formă consumată. Tentativa şi actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt sancţionate de legea penală. Consumarea infracţiunii are loc, în cazul reţinerii, în momentul în care reţinerea este efectivă şi se epuizează în momentul în care încetează această acţiune.
În cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea s-a săvârşit în mod repetat.
În ambele modalităţi incriminate, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.Acţiunea penală pentru infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (art. 307 alin. 3 C.pen.). Explicaţia acestei prevederi
constă în aceea că, în cazul acestei infracţiuni, sunt la mijloc interese ce privesc familia, anume relaţiile dintre părinţi şi copii, pentru ocrotirea cărora este bine ca tragerea la răspundere penală să se lase la aprecierea persoanei vătămate.
Pentru aceleaşi considerente legate de natura infracţiunii, în alin. ultim al art. 307 C.pen. se prevede că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Bibliografie
(1) O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 608
(2) V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., p. 583
(3) H. Diaconescu, op. cit., p. 261
(4) C. Bulai- Comentariu în Practica judiciară penală, vol. III, partea specială de C. Antoniu, C. Bulai ş.a., Editura Academiei, Bucureşti 1992 p. 271, O. Loghin, T. Toader, op. cit. ,p.
(5) I. Pop, I. Cornescu, note la ord. de scoatere de sub urmărire penală din 24 iunie 1970 a Proc. Loc. Râmnicu Vâlcea, RRD 6/1971, p. 141
(6) H. Dicaonescu, op. cit., p. 261
(7) I. Dobrinescu, Condiţii în care răpirea minorului de către unul din părinţi constituie infracţiune, RRD 1/1969, p. 109
(8) Procuratura locală Râmnicu-Vâlcea – ordonanţa se scoatere de sub urmărire penală din 24 iunie 1970, în RRD 67/1971, p. 141, cu note de I. Pop, I. Cornescu; I. Oancea, op. cit., p. 584
(9) C. Bulai, op. cit., p. 271
(10) H. Diaconescu, op. cit., p. 263
(11) Ordonanţa din 28 august 1979 a Proc. J. Prahova, în dos. 29/II/10/1979, RRD 9/1980, p. 46, cu note de N. Puşcaciu şi N. Pleşan.
(12) O. Loghin, T. Toader, op. cit., p. 610
(13) E. Maier, notă la rez. 330/1980 a Proc. Loc. Câmpina, rey. 990/1983 a Proc. J. Prahova, RRD 1/1984, p. 51
Extras din lucrarea „Drepturile minorilor și ale victimelor violenței în familie” editată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Nr. 2/2006
Sursa:http://blog.arpcc.ro/2012/05/nerespectarea-masurilor-privind.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator Petru Mustateanu- Bucuresti 2013

(Visited 41 times, 41 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR