Medierea pe glob

Tabloul global al medierii, la nivelul anului 2013, așa cum l-am prezentat în prima parte a acestui material, arată (măcar) o unitate de probleme în toate punctele cardinale. În căutare de soluții la aceste probleme, sunt puse în discuție forme mai flexibile de soluționare alternativă a disputelor, dar și strategii care să ajute mediatorii nou intrați în profesie să devină competitivi.

Complexitatea unor medieri comerciale aduce în discuție alte forme mai specifice de soluționare a disputelor, care nu sunt însă îmbrățișate de către mediatori. Cel mai des întâlnite variante sunt ”Med/Arb” și evaluările neutre.

”Med/Arb” este o formă care combină medierea cu arbitrajul. Procedura începe după regulile medierii, dar, dacă părțile nu ajung la o înțelegere, mediatorul/arbitrul intervine și formulează o soluție pentru disputa respectivă. Această tehnică nu are însă prea mulți suporteri printre mediatori, chiar dacă unii dintre ei admit că au fost cazuri în care Med/Arb-ul a fost o variant mai potrivită pentru unele dispute, iar părțile au fost mulțumite de rezultatul procedurii.

Tehnica evaluării neutre presupune prezența unui evaluator (de obicei un fost judecător), care, după ce audiază părțile, formulează o opinie. Procedura oferă părților opinia unui expert, într-un timp scurt și cu costuri mai mici decât ale procedurii judiciare, spun susținătorii acestei tehnici. De cealaltă parte se află de obicei mediatorii, care susțin că un evaluator, chiar cu experianța pe care o are, nu poate să formuleze o opinie justă în puținul timp în care se desfășoară audierea părților.

În acest context, se discută intens despre eficiența medierii facilitative, în comparatie cu cea evaluativă. În special la nivelul medierii comerciale, se observă o ușoară orientare către tehnicile pro-active de soluționare a disputelor, iar această tendință este pusă pe seama influenței pe care o au avocații la nivelul medierii.

Dincolo de discuții există practica de zi cu zi. Iar aici diferențele dintre cele două tipuri de tehnici de mediere sunt mai mici. Analiza făcută anul trecut de http://www.whoswholegal.com/ arată că esențial în mediere este ca mediatorul să ”citească” părțile și să decidă apoi care tehnică este cea mai potrivită în acel caz. În România s-a adoptat modelul medierii facilitative, motiv pentru care aceste discuții nu stârnesc prea multă patimă, dar pe termen lung nu trebuie neglijată importanța adoptării, în mediere, a tehnicilor care se dovedesc mai flexibile și mai eficiente pentru părți.

”Meseria ideală”. Așa este privită medierea. Aici, în România, sunt foarte cunoscute aceste abordări, dar acest portret este promovat în multe alte țări. Raționamentul celor care văd în mediere o profesie de vis este următorul: după numai câteva zeci de ore de formare, poți începe o carieră interesantă, provocatoare și bine plătită, având un program flexibil și posibilitatea de a-ți alege cazurile pe care le mediezi. De cele mai multe ori acest raționament este apanajul celor care sunt încă în afara profesiei, dar sunt mulți care rămân cu această imagine idilică și după ce au devenit mediatori.

În România, mediatizarea mai consistentă de care a avut parte medierea în 2012 și anul trecut s-a văzut și în numărul celor care s-au autorizat în această profesie în perioada respectivă. Statistica la nivel international arată cât de greu este totuși să-ți construiești un viitor ca mediator.

Date recente ale Centrului pentru Soluționarea Eficientă a Disputelor (CEDR), din Marea Britanie, arată că 48% dintre mediatori au avut mai puțin de 4 medieri într-un an, în timp ce doar 3% se declară ca fiind mediatori ”cu normă întreagă”. Un raport din 2012, realizat în Belgia, arata că 40% dintre mediatori nu realizaseră nicio mediere. Poate sunt cifre dure pentru unii mediatori din România, dar ele arată doar o realitate a oricărei piețe concurențiale, la care și medierea trebuie să se alinieze.

Principalul obstacol în calea mediatorilor care vor să intre pe piața medierilor comerciale este experiența. Mai exact, lipsa ei. Având în vedere natura complexă a disputelor de acest tip și confidențialitatea care trebuie să înconjoare un asemenea caz, avocații părților au rețineri în a lucra cu un mediator cu care nu au mai colaborat cel puțin o dată. Asta înseamnă că majoritatea cazurilor ajung la un număr limitat de mediatori. Este o situație care afectează nu doar la nivel individual mediatorii abia intrați în profesie, dar și medierea în general, în condițiile în care nivelul încrederii în mediatori nu este la un nivel ridicat. Această stare de fapt este una dintre explicațiile faptului că un număr atât de mare de mediatori prezenți în analiza realizată de http://www.whoswholegal.com/ nu au raportat progrese semnificative pe parcursul anului 2013.

O posibilă soluție ar fi specializarea. Se conturează tot mai clar, la nivel global, o concentrare a practicii mediatorilor pe anumite domenii. ”Expertiza într-o anumită zonă i-ar putea ajuta pe mediatori să înțeleagă mai în profunzime problematica apărută în raporturile specifice stabilite între părți”, cred analiștii de lahttp://www.whoswholegal.com/. Totodată, ”mediatorii specializați ar transmite un semnal de încredere mai ridicat către avocații părților”, mai spun aceștia.

Piața medierii din România nu trăiește ceva diferit de ce s-a petrecut și se petrece în alte state. Unele probleme identificate la nivel global sunt și pe agenda din România, altele sunt specifice unor zone în care medierea are o tradiție îndelungată, iar altele și-au găsit rezolvarea pe aceste meleaguri. Soluții există, atâta vreme cât există dialog, flexibilitate și încredere în mediere.

Sursa:http://www.clubmediatori.ro/2014/01/15/medierea-pe-glob-forme-diverse-probleme-comune-ii/?lang=ro

(Visited 7 times, 7 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

  • Piaţă – mediere – sisteme integratePiaţă – mediere – sisteme integrate  Până la acest moment am privit medierea ca pe o activitate care se bazează pe atitudinea individului şi pe puterea acestuia de a se integra în societate. Mediatorul, proaspăt […]
  • Medierea a devenit obligatorie. Cine o ocoleşte riscă să fie amendatMedierea a devenit obligatorie. Cine o ocoleşte riscă să fie amendat Toţi cei care vor să-şi tranşeze neînţelegerile în instanţă sunt obligaţi începând de joi să meargă mai întâi la mediator. Prima şedinţă este gratuită, dar cei care o refuză riscă amenzi […]
  • Divortati ca soti, impreuna ca parintiDivortati ca soti, impreuna ca parinti Cel mai adesea, după o casnicie nereușită, auzim în preajma noastră că divorțul înseamnă finalizarea unui capitol din viața noastră și începutul altuia. Cu siguranță din anumite puncte de […]
  • Executarea silita de catifeaExecutarea silita de catifea Intr-un articol aparut pe site-ul Lumea Juridica www.luju.ro se prezinta un interviu acordat de catre Casa de executori „Dobra Cosoreanu si Asociatii”. Interviul abordeaza tema relatiei […]
  • Medierea in Statele Unite ale Americii Medierea in Statele Unite ale Americii Odata cu adoptarea metodelor si procedurilor alternative de solutionare a conflictelor, justitia din statele americane a cunoscut schimbari majore atat in ceea ce priveste numarul […]

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR