Medierea in Ungaria

mediatorMedierea, ca solutie alternativa la solutionarea conflictelor in instanta, este privita cu ochi nu tocmai buni de catre o serie de avocati de la noi din tara. In schimb, aceasta metoda eleganta de rezolvarea a confliectelor intre justitiabili se aplica foarte bine si cu rezultate pe masura in Ungaria. Practic, procedura medierii aplicata in Ungaria este similara celei din Romania, cu mici deosebiri care fac insa diferenta.

Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, sedinta de informare privind avantajele medierii a devenit obligatorie in Romania incepand cu data de 15 februarie a.c. De la 1 august, nerespectarea acestei obligatii va atrage dupa sine sanctiunea respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibila.

Acesate prevederi legale nu par sa deranjeze atat de mult precum sistemul de accedere in profesia de mediator. Nu putini sunt avocatii care isi manifesta repulsia fata de breasla mediatorilor si asta din cauza ca oricine poate ajunge mediator. Or, sustin unii avocati, nu este normal si firesc ca orice om, cu aproape orice pregatire profesionala, sa poata ajunge in postura de a media un conflict intre doua sau mai multe persoane. Potrivit mai multor avocati, s-ar impune ca mediatorii sa fie autorizati doar in baza unor cunostinte juridice sau, mergand si mai departe, sa aiba o vechime in practica juridica.

In Ungaria, de exemplu, Ministerul Justitiei are angajati in functia de mediator fosti magistrati, grefieri ori procurori iesiti la pensie. Acestia acorda servicii de mediere celor care trec pragul instantelor judecatoresti, avand birouri chiar in incinta cladirilor unde functioneaza juedcatoriile ori tribunalele. Avocatul Sellei Imre, presedintele Camerei Avocatilor din judetul Jasz- Nagykun- Szolnok a declarat, in exclusivitate pentru Avocatura.com, ca acest sistem de lucru este in avantajul justitiabililor si , deopotriva, in beneficiul sistemului juridic. Potrivit avocatului maghiar, aceasta alternativa de solutionare a conflictelor intre parti ar trebui valorificata in cazurile in care diferendele se pot stinge pe cale amiabila.

Judecatorul Remus Nemes, Tribunalul Satu Mare: “M-as bucura daca tot mai multe cauze s- ar incheia cu mediere, cu buna intelegere”

Mediatorii romani spera insa ca, incetul cu incetul, alternativa la solutionarea conflictelor in instanta sa ajunga sa fie perceputa cum trebuie de catre justitiabili. Aceleasi asteptari le are si judecatorul Remus Nemes, purtatorul de cuvant al Tribunalului Satu Mare.

Potrivit magistratului satmarean, in faza actuala a implementarii medierii exista un neajuns din punct de vedere al impactului asupra justitiabililor: “Este si o problema de perceptie, de mentalitate, pana cand oamenii inteleg ca un conflict poate sa fie stins prin mai multe modalitati”.

In viziunea judecatorului Remus Nemes, impacarea este binevenita oricand. Dupa el, in procese cu o gravitate redusa, procedura medierii poate functiona in parametri optimi si sa aiba rezultate. “In cauzele cu implicatii ale rudelor, o solutionare pe cale amiabila este de dorit. Hotararea judecatoreasca poate sa insemne o rupere iremediabila a canalului familiei. In plus, medierea ar putea reduce volumul de lucru al tribunalului si mai mult la nivelul judecatoriilor”, conchide judecatorul Remus Nemes, purtatorul de cuvant al Tribunalului Satu Mare.  Cristian Donca, avocatura.com

Sursa:http://mediereimpartiala.ro/in-ungaria-mediatorii-sunt-platiti-de-stat/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact  .

Mediator  Petru Mustateanu – Bucuresti  2013

(Visited 7 times, 7 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

  • Medierea in cauze de natura penalaMedierea in cauze de natura penala In cazurile in care legea prevede ca cercetarea penala se face doar in urma depunerii unei plangeri penale, iar retregerea acestei plangeri penale aduce cu sine incetarea cercetarii […]
  • Efectele modificărilor legislative în materia medierii, de la 1 august 2013Efectele modificărilor legislative în materia medierii, de la 1 august 2013 In data de 17 august 2013, a avut loc, la Medias, masa rotunda cu tema: „efectele ultimelor modificari legislative in materia medierii, precum si a reducerii cu 50% a taxelor de timbru […]
  • Mediatorii vor sa intervina intre presedinte si premierMediatorii vor sa intervina intre presedinte si premier Certurile dintre Presedintie si premier au starnit si interesul mediatorilor din Romania. Acestia sunt atat de intrigati de scandalurile politice incat si-au oferit ajutorul pentru a calma […]
  • Informare gratuita obligatorie despre mediereInformare gratuita obligatorie despre mediere Informarea gratuita obligatorie despre mediere este un pas important pentru modernizarea sistemului juridic din tara, pentru degrevarea instantelor, dar si pentru a ridica medierea ca […]
  •  Divort cetatean strain Divort cetatean strain Divortul de un cetatean strain presupune de fiecare data aceleasi mari cerinte din partea clientilor nostri dat fiind faptul ca in cele mai multe situatii unul dintre soti se afla in […]

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR