Medierea faptelor de natura penala

Este bine să ştiţi că înainte de a începe prima audiere în faţa organelor judiciare, părţilor şi subiecţilor procesuali principali trebuie să li se comunice că au dreptul la un mediator.

Victima şi infractorul pot încheia înţelegeri cu privire la pretenţiile civile, fie direct între ele (tranzacţie), fie prin intermediul unui terţ (mediere civilă în procesul penală). Medierea oferă infractorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere asupra acţiunii sau inacţiunii ce i se reproşeaza, capacitatea de a conştientiza gravitatea acţiunii sale negative, raul produs victimei şi, implicit, şansa de a-l repara. Acordul încheiat între părţi pe latura civilă a procesului penal va conduce la soluţionarea acţiunii civile potrivit voinţei părţilor, iar în latura penală a procesului va constitui un element cajudecătorul să dispună renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ori să reţină circumstanţe atenuante având ca efect reducerea pedepsei cu o treime şi chiar să dispună liberarea condiţionată a celui închis în penitenciar înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Cum funcţionează Medierea Penală?

1. În faza de urmărire penală – încheierea unui acord de mediere între infractor şi victimă va împiedica începerea sau desfăşurarea procesului penal (infracţiunile urmăribile la plângerea prealabilă şi cele urmăribile din oficiu dar pentru care este posibilă împăcarea părţilor – art.159 NCP).

Acordul de mediere poate constitui un element important pentru ca procurorul să renunţe la urmărirea penală şi să acorde infractorului un termen de 9 luni în care să îndeplinească obligaţiile asumate prin acord (art. 318 alin. 1 și alin.2 NCPP).

Dacă obligațiile asumate de părți prin acordul de mediere nu vor fi îndeplinite, procurorul poate aplica sancţiunea revocării măsurii dispuse, respectiv cea referitoare la renunţarea la urmarirea penală (art. 318 alin. 3 și alin.4 NCPP).

2. In faza de judecată – inculpatul va fi achitat și se va lua act de acordul de mediere încheiat de părţi care poate fi pus astfel în executare.

Acordul de mediere va fi supus consfinţirii de către instanţa de judecată competentă sau autentificării de către notar.

Pentru celelalte infracţiuni (la care nu este posibilă împăcarea părţilor), procesul penal continuă sub aspectul laturii penale, acordul de mediere soluţionează doar latura civilă a cauzei.

Dacă părţile aleg medierea, suspendarea procesului este facultativă iar în cazul în care este admisă nu poate depăşi 3 luni.

Medierea penală reprezintă o formă prin care se realizează justiţia restaurativă şi se bazează în principal pe dialogul dintre victimă şi infractor. Părţile nu pot fi constrânse să apeleze la mediere, nu sunt obligate să parcurgă procedura informării şi nu vor fi supuse vreunei sancţiuni în cazul în care nu doresc să apeleze la această procedură. Medierea penală devine posibilă în cazul infracțiunilor pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală (art. 67 alin.2 NCPP).

În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecarei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit prin care se închide procedura medierii trebuie să precizeze dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, dupa caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea

Cauze admisibile medierii penale :

Părţile pot apela la mediere în patru faze distincte:

  1. înainte de începerea procesului penal;
  2. în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii penale prealabile;
  3. în timpul fazei de urmărire penală;
  4. în timpul fazei procesuale.

Desfăşurarea procedurii de mediere 

1. Înaintea începerii procesului penal

Dacă partea vătămată s-a împăcat cu făptuitorul, nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa de judecată. Medierea se poate închide prin împăcarea (totală sau parţială a părţilor) sau prin neîmpăcarea lor. 

2. În termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii penale prealabile

În acest caz, prescripţia dreptului de a depune plângere penală sau a înainta acţiune către instanţa competentă se suspendă pe perioada desfăşurării medierii, dar nu mai mult de 30 de zile.

Dacă părţile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termencare îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

3.  În timpul fazei de urmărire penală

4. In timpul procesului penal.

ATENŢIE! Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune sau a înaintării plângerii penale se suspenda pe perioada procedurii de mediere şi se calculează începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere, indiferent cum s-a finalizat aceasta (art.49 Legea 192/2006). Acceptarea participării la informare ori semnarea contractului de pre-mediere NU suspendă prescripţia!!!

Cum operează Suspendarea?

Prezentarea contractului de mediere de către părţi suspendă urmarirea penală sau (facultativ) judecarea cauzei!!!

Procesul penal se reia din oficiu, imediat după depunerea Procesului-verbal în original şi în format electronic prin care mediatorul a constatat închiderea procedurii de mediere (fie că părţile s-au împăcat, fie că nu au ajuns la un consens). Mediatorul are obligaţia să transmită Procesul verbal organului judiciar în formele descrise mai sus, în maximum 3 luni de la data la care a fost semnat contractul de mediere.

Latura civilă a cauzei penale

Medierea se va desfăşura după regulile obişnuite în materie civilă, instanţa pronunţand o hotărâre de expedient. Latura civilă a unui proces penal poate fi obiect al unui Acord de Mediere indiferent de natura infracţiunii.

Cauze admisibile:

  • lovire și alte violențe ( art.193);
  • vătămarea corporală (art.194);
  • vătămarea corporală din culpă (art. 196);
  • violenţa în familie (art.199);
  • amenințarea (art.206);
  • hărţuirea (art. 208);
  • hărţuirea sexuală (art.223);
  • agresiunea sexuală (art. 219 alin.1);
  • violul ( art. 218 alin.(1) & (2);
  • violarea de domiciliu (art.224);
  • violarea sediului profesional (art.225);
  • violarea vietii private (art. 226);
  • divulgarea secretului profesional (art.227);
  • furtul (art.228), furtul calificat (art.229 alin(1), (2) lit.”b”) şi furtul în scop de folosinţă (art.230) dacă faptele au fost săvârşite de membrii familiei, de către un minor in dauna tutorelui, de către o persoană care locuieşte sau este găzduită de victimă (art.231);
  • abuzul de încredere (art.238);
  • abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art.239);
  • bancruta simplă (art.240);
  • bancruta frauduloasă (art.241);
  • gestiunea frauduloasă (art.242);
  • însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art.243);
  • înşelăciunea (art.244);
  • înşelăciunea privind asigurările (art.245);
  • distrugerea (art.253 alin.(1) şi (2);
  • tulburarea de posesie (art.256);
  • asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284);
  • nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.287 alin.1 lit.”d” si “g”);
  • violarea secretului corespondenţei de serviciu (art.302 alin.(1);
  • abandonul de familie (art.378);
  • nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor (art.379);
  • împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art. 381).

Medierea în cauze penale trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal prin care se închide procedura medierii trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat şi de serviciile unui interpret (după caz) şi să se menţioneze dacă au renunţat expres la aceste drepturi .

Acordul de mediere se trimite organului judiciar în original și în format electronic. Părțile trebuie să se prezinte în fața organului judiciar pentru a confirma înțelegerea, excepție făcând doar cazul în care  acordul a fost autentificat la notar.

Sursa:http://mediatorlacramioararadulescu.wordpress.com/2014/02/21/medierea-in-noul-cod-penal/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact  .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

(Visited 43 times, 43 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR