Medierea ca forma ideala de rezolvare a conflictelor intre profesionisti

 

Incepand din anul 2013, companiile sunt obligate sa se informeze cu privire la procedura de mediere, inainte de a se adresa instantei de judecata. Fara dovada prezentarii la o astfel de sedinta, judecatorul poate aplica amenzi intre 100 si 1000 de lei, iar din august medierea devine procedura prealabila obligatorie inaintea inceperii unui proces.  Fara unul dintre documentele emise de mediator, acestea fiind procesul verbal, certificatul de informare sau acordul de mediere, instanta respingea actiunea ca fiind prematur introdusa.

Eficienta medierii in conflictele dintre companii se va constata abia dupa un timp.

Medierea  este o procedura normala,  trebuie sa spunem, si mai trebuie spus ca nici pana la aparitia medierii companiile nu se puteau duce cu litigii comerciale in instanta, daca nu  faceau o procedura  prealabila numita conciliere prealabila.
Asadar, era  obligatoriu si pana acum sa dovedim  instantei ca, inainte sa depunem actiunea, am urmat o procedura de conciliere, trebuia sa trimitem o invitatie, sa consemam rezultatul intalnirii si ca partile nu s-au inteles. Altfel, instanta respingea actiunea ca fiind prematur introdusa.

Ce aduce nou aceasta prevedere este ca respectiva conciliere nu mai este facuta de parti sau de avocati, ci  trebuie facuta in fata unui mediator profesionist, care poate ajuta partile sa se inteleaga.

Principalele avantaje ale medierii sunt reprezentate de solutionarea litigiului intr-un timp relativ scurt si utilizarea unei posibile intelegeri intre parti, in obtinerea unei hotarari care sa constate intelegerea, ca rezultat al medierii. In plus, costurile sunt mult mai mici, decat in cazul unui proces.
Specialistii estimeaza costurile medierii la 25% – 30 % din costurile instantei. In plus, daca au ajuns la o intelegere si este emis un acord de mediere, chiar daca litigiul se afla pe rolul instantei, aceasta este obligata sa ia act de acordul de mediere si la cererea partii sa se restituie taxa de timbru. Popularizarea procedurii de mediere in mediul de afaceri ar putea conduce la o scadere a volumului de dosare pe rol si, in consecinta, la diminuarea perioadei de solutionare a acestora.
Practic, se evita toata procedura contradictorie din instanta de judecata, se elimina toate cheltuielile legate de administrarea probatoriului, atat materiale cat si emotionale, prin aducerea martorilor.
Problema cu procedurile alternative o reprezinta insa lipsa initiala de incredere, tocmai de aceea legiuitorul  a hotarat   ca medierea sa poate avea loc cu ajutorul unei terte persoane, specializata, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate – Mediatorul .

Tema medierii ca forma ideala de rezolvare a conflictelor intre profesionisti  poate fi privita atat din perspectiva mediului de afaceri, dar si din perspectiva mediatorilor , a avocatilor. As incerca sa o privesc pentru inceput din perspectiva pe care o cunosc cel mai bine, a mediatorului . Iar aici se nasc trei intrebari fundamentale. Cine sunt clientii profesiilor juridice ? Ce constrangeri economice au de infruntat? Care sunt consecintele acestor contrangeri?

Constrangerile economice ne preseaza sa obtinem mai mult cu mai putin. La fel si  clientii profesiilor juridice au tot mai putine resurse si doresc tot mai multe rezultate.

Dar cine sunt clientii? Vorbind de mediul de afaceri, de litigiile intre profesionisti, ne referim la  persoane fizice autorizate, antreprenori si companii mari sau multinationale. Persoanele fizice autorizate au nevoie de consultanta juridica in chestiuni cum sunt recuperarea de creante, litigii de proprietate sau repararea unor prejudicii. Antreprenorii din intreprinderi mici si mijlocii se confrunta cu probleme de dreptul muncii, de conformitate si au nevoie de asistenta la incheierea contractelor. Consilierii juridici din companiile mari sau multinationale angajeaza deja mediatori si consultanti externi cand au de gestionat litigii, tranzactii complexe ori au de rezolvat probleme de drept foarte specializate.

Ce constrangeri economice au de infruntat aceste categorii de client ?

In vremuri de criza, consilierii juridici interni din companii se confrunta cu cel putin trei situatii dificile.
1. O presiune constanta de a reduce numarul de avocati din echipa interna. 2. Reducerea bugetelor alocate cheltuielilor juridice. 3. In acelasi timp volumul de munca alocat problemelor de conformitate creste, datorita modificarilor legislative si noilor reglementari din industria in care compania functioneaza. Unele studii indica faptul ca solicitarile privind reducerea bugetelor juridice ale companiilor se situeaza intre 30% si 50% din bugetul anului precedent. In consecinta, cei care gestioneaza functiunea juridica a companiilor au un obiectiv clar: trebuie sa faca mai mult, cu bani mai putini. Antreprenorii din intreprinderile mici si mijlocii se bazeaza de cele mai multe ori pe serviciile consultantilor externi doar atunci cand au probleme juridice grave. Cei mai multi antreprenori isi asuma riscul de a functiona fara asistenta juridica si pentru ca nu isi premit costurile consultantilor sau nu percep valoarea serviciilor oferite de acestia. In ce priveste persoanele fizice, doar cei foarte prosperi  pot finanta serviciile unui avocat, in timp ce majoritatea celor care obtin un venit mediu  nu isi permit un avocat serios.

Care sunt consecintele acestor constrangeri ?

Furnizorii de consultanta juridica vor incerca sa fie mai eficienti prin imbunatatirea procedurilor interne si prin apelarea la mijloace moderne de solutionare a litigiilor cum sunt arbitrajul si medierea . Prin urmare, fie ca apreciem fie ca nu, procedurile alternative de solutionare a litigiilor sunt oferta juridica ce vine in intampinarea necesitatilor  mediului de afaceri, oferind solutii rapide si putin costisitoare.

Nu acelasi lucru se intampla cand vorbim de functionarul public, care in locul eficientei doreste intocmirea procedurilor, a formularisticii, a timbrarii, a programului orar si a termenelor legale. Functionarul public nu are criterii de performanta , nu depinde de finalizarea la timp a proiectului si nici nu este motivate sa fie apreciat pentru calitatea serviciilor sale.

Prezenta activa a statului in viata omului de multe ori denatureaza valorile umane reale . Functionarul de la ghiseu nu are motive sa aiba relatii corecte si nici prieteni !  El e platit de stat !  La polul opus, mediul de afaceri vrea imagine, vrea o buna relationare cu clientii , cu partenerii, chiar si cu functionarii de la stat daca ar fi posibil ! Asadar profesionistul are alte valori , cele firesti, umane, profesionistul nu vrea  procese publice care sa ii satisfaca mofturile, ci o intelegere reciproc avantajoasa care sa ii satisfaca interesele ! Prin urmare profesionistul este cel care are motivatia necesara pentru a alege medierea.

Altfel partile ajung in instanta , avocat , taxa de timbru , termene, temene, termene. Pronuntare – Unul castiga, celalalt pierde !  Apoi cel care a pierdut face recurs ! din nou procedura, termene, unul castiga unul pierde, cel care pierde face apel ! Judecatorul judeca ! Daca scrie in lege, sa facem cum zice legea! Nimeni nu ii intreaba: Mai oameni buni, dar voi cum credeti ca ar fi bine pentru voi ?

Ce instanta din lumea asta stie mai bine decat fiecare dintre dumneavostra ce va convine si ce nu ?

Totul se reduce la intrebarea care stabileste eficienta filosofiei de viata : Sa fiti fericiti sau sa aveti dreptate ?

Sa ne intoarcem la subiect. Medierea si ceea ce a adus medierea pe agenda publica – Medierea obligatorie, apoi informarea obligatorie despre avantajele medierii ! Cand este obligatoriu ca partile sa se informeze despre avantajele medierii ?

Un prim raspuns ar fi sa : cautam in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator . Ce scrie acolo despre obligativitatea informarii despre avantajele medierii ?

As vrea sa lasam discutia asta la final . Mi-ar placea sa ne concentram mai mult pe serviciile de mediere decat pe procedura prealabila obligatorie adusa de legea 115.

Marele avantaj adus profesiei de aceasta lege este acela de a aduce medierea in agenda publica a cetatenilor ! Atat !  Faptul ca in acest eveniment eu am fost invitat sa vorbesc despre mediere este datorita acestei legi !  Altfel mediere si obligatoriu in aceasi fraza suna cum se poate mai rau, chiar si in conditiile in care vorbim de o procedura prealabila ! Medierea este, inainte de obligativitate ,un drept , o libertate pe care cetateanul o are , libertatea de decide pentru propria viata, fie si atunci cand se afla intr-un conflict !

Medierea nu o problema de implementare legala a avut din 2006 de cand a fost legiferata in Romania, dupa parerea mea, ci o problema de P.R.  Avem o profesie buna promovata gresit  ! Mediatorii ofera   servicii bune pe care le promoveaza neatent!  Ex : Alege medierea, o alternativa la instanta de judecata ! Nu am mai auzit in nicio alta profesie astfel de slogan ! Cum ar suna: Alege contabilitatea, alege medicina, alege traduceri legalizate  ! Nu inteleg la cine se refera cand spune alege medierea, cine este medierea ? Daca ar spune alegeti servicii de medire, alegeti un mediator ar avea sens, dar alege medierea ?

Al doilea slogan este:  Medierea este mai ieftina decat in instanta !  Suna ca reclama la un magazin din cartierul latin in care orice produs este la 15 lei .  Nu inteleg de ce oficialii din mediere au ales formula asta.

Pot spune, prin urmare, ca in aceasi masura in care mediul de afaceri are nevoie  de serviciile mediatorilor si mediatorii au nevoie de servicii de marketing de calitate pentru a putea promova eficient profesia .

Insasi ideea de prezentare a serviciilor de mediere drept o alternativa este una gresita. Eu cred ca medierea nu este o alternativa la instanta de judecata ! Medierea ofera serviciile care reusesc sa umple un spatiu neacoperit in sistemul juridic pana la aparitia ei . La fel cum medicina naturista sau homeopata nu inlocuieste medicina alopata, ci o completeaza cu succes pe anumite zone, tot astfel si medierea este varianta naturala de rezolvare a unor conflicte, dar nu va lua locul interventilor chirugicale pe care judecatorul trebuie sa  le faca pentru extirparea coruptiei, ca sa dam un alt exemplu la moda ! Asadar mediatorii nu sunt la concurenta cu absolut nimeni ! Reticenta pe care o parte din avocati o au asupra medierii este cat se poate de justificata. Cand medierea este promovata ca o alternativa la procesul classic, avocatii inteleg ca serviciile de mediere sunt o alternativa la serviciile de avocatura . Dar promovarea este confuza, pentru ca medierea nu este o alternativa, ci o completare a serviciilor juridice existente !

Ar trebui explicat, in schimb, caracterul psiho-juridic al serviciilor de mediere. In mediere individul este pus pe primul loc si abia apoi se analizeaza incadrarea in limitele legii ! In mediere nu analizam conflictul exclusiv din punct de vedere legal si nici nu dam o solutie ! In mediere interesele pe care partile le au se armonizeaza prin tehnici specifice, pana cand se ajunge la o solutie reciproc avantajoasa ! Se vorbeste despre faptul ca documentul eliberat de mediator numit acord de mediere are nevoie de o mai mare forta juridica. Adica ar trebui sa poata fi exectutat silit imediat in cazul in care una din partile semnatare nu respecta conditiile negociate in acord . Consider ca este o afirmatie facuta in graba .Tocmai asta este frumusetea medierii ! Partile si-au negociat intelegerea, iar datele din acord reprezinta exact vointa, intelegerea acestora ! Este nevoie de un titlu executoriu pentru ca eu sa fac asa cum imi doresc ? In plus daca neincrederea intre parti este una puternica, procedura investirii cu titlu executoriu a acordului de mediere este una cat se poate de simpla. Deci problema aceasta nu exista.

As putea sa explica acest lucru altfel : Fiinta umana este guvernata doi factori esentiali . Dragostea si Frica !  Justitia, pana la aparitia medierii era un sistem constuit pe baza de frica ! respectam legea ca sa nu primim amenda ! Respectam decizia instantei de frica sa nu fim executati silit .s.a.m.d. Medierea aduce dragostea, vointa, respectul, interesele individului la lumina .In dreptul familiei le amintim partilor ca sunt doi oameni care s-au iubit candva si ca nu trebuie sa uite sa isi iubeasca copii. In litigiile intre profesionisti se aminteste faptul ca sunt doi fosti parteneri de afaceri care se afla intr-un impas, si care vor sa rezolve o problema, nu sa isi faca rau unul celuilalt. Uneori sunt doi oameni care au avut candva acelasi vis pornind impreuna o afacere ! Nu putem transforma acesti oameni in doi dusmani care se lupta in instanta ! Au avut candva acelasi vis, aceleasi sperante, asta a creat niste legaturi ! Faptul ca una din legaturi s-a rupt este un motiv suficient sa le rupem pe toate ?

Negocierea initiala sau renegocierea contractelor prin mediere mentine echilibrul, partile constientizand ca un contract in care o parte beneficiaza in detrimentul celeilate parti nu va dura, indiferent de cate clauze contine acel contrat sau de caracterul executoriu al acestuia.

Legea de baza in management este ca afacerile nu se fac cu inima ! De acord, dar nici cu orgoliu , ura, viclenie, sau razbunare, as completa eu ! Nu ajuta la nimic !

De ce medierea este forma ideala de rezolvare a conflictelor intre profesionisti ?

Exista in Bucuresti cateva panouri publicitare care contin un slogan superb . Reclama este la Mobexpert, dar eu as folosi-o la fel de bine pentru mediere . Sloganul suna asa: Suntem cu totii diferiti ! Din fericire !

Fiind cu totii diferiti, avem nevoie de solutii diferite ! Infinitatea diversitatii noastre naste o diversitate de conflicte care are nevoie de solutii personalizate pentru fiecare individ, pentru fiecare situatie . O relatie fireasca de afaceri nu se contruieste pe un contract standart impus de cel mai puternic dintre parteneri . Negocierea prin mediere pe baza intereselor creeaza contractele de necombatut si reciproc avantajoase , nu cele cu clauze ascunse facute de anumiti juristi cu viclenie care ofera poate un castig de moment, dar care darama totul atunci cand cealalta parte descopera ca buna sa credinta a fost folosita in detrimentul sau !

Golul existent pana la aparitia medierii faceau ca partile aflate in disputa sa mearga direct in instanta pentru orice neintelegere, pentru orice conflict. De multe ori solutia in baza legilor oferita de instanta era una care multumea numai o parte, sau, mai rau, nemultumea in egala masura ambele parti . In situatiile aceastea conflictul continua, chiar daca legea  intervenea in viata oamenilor si ii impovara cu o decizie neconvenabila  pe care trebuia sa o respecte.

Sunt voci care spun ca este firesc sa se intample ca unele hotarari judecatoresti sa nu satisfaca pe deplin ambele parti ! Doar adevarul este intotdeanua la mijloc si asta se intampla si la mediere !

Total eronat ! Adevarul, solutia castig – castig nu este niciodata la mijloc ! Adevarul este dincolo de aparente ! Datele din dosar de cele mai multe ori reprezinta o serie de efecte, date de niste cauze ascunse ! Iar cauzele conflictului nu au nici  mijloc si uneori nici ratiune juridica .

Oamenii de obicei actioneaza motivati dual, fiind manati atat de ratiune cat si de sentimente. Daca am fi strict rationali conflictele noastre ar fi fost rezolvat de un soft de calculator. Daca am fi ghidati numai de sentimente nu ne-am asuma riscuri, iar conflictele ar exista ori deloc ori din contra, am avea conflicte pe viata si pe moarte . Constatand aceste lucruri intreb, ce sistem juridic poate aduce partile la echilibru , la consens, la solutia reciproc avantajoasa care sa nu aiba nevoie neaparat de titlu executoriu pentru a fi respectata pentru ca reflecta chiar vointa partilor, a complexitatii lor umane in dualitatea lor existentiala ?

Ce este medierea de fapt ?

Este ea o forma antica de rezolvare a conflictelor cum sustin anumite voci, o forma de rezolvare a conflictelor intalnita de-a lungul timpului in diverse culturi, asa cum se preda in masterele de mediere, adusa in actualitate de directive europene si legi nationale ?

Sau medierea este o inventie moderna, un pas mare spre respectul fata de cetatean, fata de libertatile acestuia, oferindu-i libertatea de a nu mai avea interventia statului in problemele sale , creand prin legea medierii contextul legal necesar cetateanului pentru  a-si rezolva singur conflictele conform propriilor nevoi in conditii de confindentialitatate ? Este medierea o libertate in plus adusa cetateanului ?

Ce este libertatea ? Un cuvant, fiecare il interpreteaza cum doreste .

Atata timp cat medierea este o forma de rezolvare a conflictelor ce are la baza eficientizarea  comunicarii intre parti este implicit si o forma de libertate.

Medierea este, asadar, o forma de comunicare asitata de un profesionist in gestionarea eficienta a conflictelor .

In era comunicatilor medierea este exact ceea ce avem nevoie. Avem nevoie de comunicare mobila prin telefon, de comunicare  de date prin calculator, de comunicare in caz de conflict prin medire . Serviciile de mediere, ca si cele de telefonie sau de transfer de date sunt o necesitate moderna , anumiti specialisti spunand chiar ca este o necesitate pe care o aveam de sute  de ani fara sa fi fost constienti ca o avem.

Civilizatia îl doteaza pe om cu  tehnici prin care puterea si activitatea sa se maresc considerabil . Atat medierea, cat si telefonia sau transferul de date  ofera avantaje de nerefuzat.

Rapiditate: La mediator nu sunt termene si nici procese care se intind pe parcursul a luni, sau poate ani de zile ! Totul se rezolva in una, doua, maxim trei sedinte !

Mobilitate: Medierea poate avea loc oriunde ! Legea medierii  spune la Art. 51:
Medierea are loc, de regula, la sediul mediatorului. Daca este cazul, medierea se poate desfasura si in alte locuri, convenite de mediator si de partile aflate in conflict. Asadar mediatorul se poate intalni cu partile pe orice alt teren neutru. Daca partile simt ca au o mai mare eficienta si deschidere in comunicare pe malul marii , medierea poate avea loc si cu picioarele in nisip. In occident incepe sa functioneze medierea on-line ! Partile comunica cu mediatorul pe videochat, iar acordul de mediere primeste semnatura electronica.

Confidentialitate: Gurile rele spun ca serviciile de telefonie nu ofera permanent confidentialitate,  dar, serviciile de mediere se efectueaza intotdeauna sub confidetialitate contractuala oferita de mediator.

Diversitate: Nu este nevoie sa recuzam mediatorul prin proceduri ce urmeaza a fi aprobate, in cazul in care simtim ca nu am ales profesionistul de care avem nevoie. Oricand ne putem alege alt mediator, fara a fi necesara o procedura anume.

Aparitia medierii ca o noutate in spatiul juridic romanesc creeaza unori reticenta  prin faptul ca nu se stie exact ce se intampla in cadrul procedurii de mediere. La procese stim ca niste oameni imbracati in robe  se intalnesc in sali mari de judecata pentru a vorbi intre ei intr-un limbaj cifrat prin care hotarasc soarta oamenilor aflati in conflict . Dar la mediator ce se se intampla ?

Medierea este explicata in lucrarile  de specialitate in fel si chip, analizata in lege si in aplicarea ei pana la virgula, dezbatuta in antiteza cu justitia clasica si promovata dupa chipul si asemanarea fiecarui specialist in arta medierii.

Nimeni nu a incercat pana acum sa explice justitiabilului ce trebuie sa faca atunci cand merge la mediator. Privim prea mult medierea din perspectiva profesionistului si uitam sa explicam experienta medierii din punctul de vederea al partilor, care, dintr-un motiv sau altul vor ajunge in fata unui mediator.

Primul lucru ce trebuie stiut cand mergem la mediator este ca prin mediere nu putem sa ne gasim dreptatea in defavoarea celeilalte parti. Mediatorul nu hotaraste, nu amendeaza, nu obliga, nu impune !  O persoana care doar isi cauta razbunarea, isi pierde timpul la mediator. Prin urmare, la mediator putem obtine pacea, putem obtine ceea ce ni se cuvine, potem obtine ceea ce avem nevoie, ceea ne  dorim , in conditiile in care celeilalte parti nu i se ia ceea ce merita, ce are nevoie, ce i se cuvine.

Medierea este o negociere asistata de un profesionist in gestionarea eficienta a conflictelor.

Foarte important, mediatorul se obliga contractual la pastrarea confidentialitatii asupra tuturor informatiilor spuse pe parcursul medierii. Asadar, la mediator este important sa spunem TOT ce s-a intamplat, tot ce ne dorim si cel mai important sa spunem DE CE solicitam asta !

Este recomandat ca partile sa alega cu mare grija mediatorul pe mana caruia isi dau destinele. Ca in fiecare profesie exista profesionisti buni si profesionisti foarte buni.

Sedinta de mediere se desfasoara relaxat, intr-un birou de mediator, fara judecatori, aprod, grefier sau  jandarm, la o data convenita cu mediatorul pe care l-ati ales, cu o cafea, un fursec, si tot ceea ce avem nevoie pentru a avea confortul emotional necesar . Multi mediatori sunt disponibili si dupa-amiaza, prin urmare ora care se alege pentru desfasurarea medierii poate fi stabilita si dupa orele de program, astfel incat sa nu fie nevoie sa va grabiti ca sa plecati inainte de a ajunge la un acord. In cadrul sedintei de medire se vorbeste liber, fara formulari juridice alambicate si fara polemici in care sa aratam cine cunoaste mai bine legea. Mediatorul va da cuvantul fiecarei parti pe rand, fiind echidistant si nepartinitor. Ca sa fie sigur ca a inteles punctul dumneavoastra de vedere, mediatorul va pune intrebari pe tot parcusul discutiei si va relua cele afirmate de dumneavoastra, concluzionand fiecare idee expusa la masa medierii. Spuneam mai devreme ca mediatorul se obliga contractual sa pastreze confidentialitatea celor spuse in cadrul sedintei de mediere. Este important sa stiti asta pentru ca mediatorul va va adresa foarte multe intrebari. Mediatorii adreseaza partilor in conflict intrebarile pe care ei nu s-au gandit sa si le spuna unul altuia vreodata.  De sinceritatea cu care se raspunde la aceste intrebari depinde obtinerea unui acord de durata. Foarte multe din intrebarile mediatorului au menirea de a ajuta partile sa isi explice una celeilalte unde este problema si ce sugestii de rezolvare au fiecare pentru aceasta. Comunicarea oamenilor in general  se realizează pe trei niveluri – dintre care, cel logic (cel al cuvintelor),  reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză de rostire) şi 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea etc).

Prin intrebari, prin reformulare, prin concluzionare, mediatorul creste gradul de comunicare logica verbala facilitand comunicarea intre parti .

In plus tehnicile de mediere au menirea de a transforma doi oameni unul impotriva celuilalt in doi oameni impotriva unei probleme .  Pentru ca, asa cum am spus, adevarul nu este niciodata la mijloc, adevarul este dincolo de aparente.

Un mediator care isi respecta clientii si profesia nu va va oferi niciodata solutia rezolvarii disputei in care va aflati. Tehnicile pe care mediatorul le aplica fac ca la sfarsitul medierii partile sa isi gasesca singure solutia. Iar o solutie mai buna decat cea pe care dumneavoastra v-o doriti nu v-o poate da nici un mediator din lume, indiferent cat ar fi el de laudat. Mare atentie, in functie de complexitatea cazului medierea poate dura mai mult decat va asteptati. Mediatorii sunt profesionisti antrenati sa aiba rabdare,iar sedintele de mediere se pot lungi suficient de mult. Cand partile nu mai pot continua sedinta, desi nu s-a ajuns inca la un acord se programeaza o a doua sedinta in care discutia se reia si daca este nevoie se programeaza si a treia sedinta de mediere. Cele mai multe cazuri se rezolva in prima, maximum a doua sedinta. Dar sunt si situatii in care negocierea trebuie sa dureze mai mult de atat.

La finalul sedintei de mediere, daca ati gasit mediatorul potrivit, aveti deja un acord cu privire la disputa pe care o aveati inaintea sedintei de mediere. Acordul trebuie redactat si semnat de ambele parti si trebuie sa contina toate aspectele asupra carora ati cazut de comun acord. Acordul apartine partilor, dar se recomanda sa fie redactat de mediator sau de un avocat pentru situatiile in care acordul va este necesar la instanta. Asa cum stim medierea poate interveni in oricare faza a procesului. Judecatorii sunt foarte pretentiosi si doresc acorduri clare, explicite si exprimate in limbajul profesional cu care domniile lor sunt obisnuiti.

Valoarea juridica a acordului de mediere este de inscris sub semnatura privata. Acordul de medire poate fi uneori un contract alteori o tranzactie .

Acum, cand am stabilit ca medierea este un lucru bun, haideti sa vedem ce este cu obligativitatea .

Incepand cu acest an, cei care vor sa inceapa un proces vor putea face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea.

Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii”.

Acest lucru inseamna ca, incepand din acest an se instituie obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere.

Pe de alta parte,trebuie retinut ca nu toate cauzele sunt susceptibile de a fi solutionate prin mediere.

Concret, potrivit art. 60 din Legea nr. 115/2012, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie:

  • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
  • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
  • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
  • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
  • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
  • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

Ce presupune sedinta de informare?

Potrivit Legii nr. 115/2012, in sedinta de informare privind medierea, mediatorul explica partilor scopul, limitele si efectele medierii, precum si avantajele acestei proceduri. Sedinta de informare este gratuita, dupa cum se precizeaza si in Legea medierii: “Pentru activitatea de informare si consiliere a partilor cu privire la procedura medierii si avantajele acesteia, indeplinita potrivit legii anterior incheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”.

Conform legii, dovada participarii la sedinta de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Pe de alta pare, in cazul in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul instantei.

Prin urmare procedura prealabila presupune obtinerea unuia din cele doua documente emise de mediator: Certificatul de informare care se emite cand ambele parti participa la sedinta de informare despre avantajele medierii si procesul-verbal de informare despre avantajele mederii atunci cand informarea a fost efectuata numai uneia dintre parti .

Dupa aceasta sedinta de informare, urmeaza fie procedura propriu-zisa de mediere (semnarea acordului de mediere intre parti si mediator, urmata de derularea propriu-zisa a procedurii), fie sesizarea instantei de judecata de catre reclamant.

Ce se intampla daca NU participi la sedinta?

Conform OUG nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa.

Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop (…)”, se arata in textul OUG nr. 90/2012.

Pe de alta parte insa, OUG nr. 4/2013 prevede ca dispozitiile OUG nr. 90/2012 referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013.

“Art. III. – Dispozitiile art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013.

Ceea ce inseamna ca, in perioada 15 februarie – 1 august, cererile de chemare in judecata nu vor fi respinse in caz de neparticipare la sedinta de informare. Totusi, chiar si asa  vor exista sanctiuni pentru justitiabilii care nu se prezinta la sedinta.

Mai exact, pana la 1 august 2013 se vor aplica numai dispozitiile art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, prin care instanta va putea aplica o amenda de la 100 lei la 1000 lei pentru sanctionarea refuzului partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.

Foarte important ! Reclamantul este obligat sa participe la sedinta de informare, in vreme ce paratul este invitat, de catre reclamant, sa o faca.

In consecinta, sanctiunea inadmisibilitatii il afecteaza in special pe reclamant. Pentru parat vorbim de posibilitatea de a participa, fara mari  repercusiuni in ipoteza in care nu o face.

Ce avantaje ofera aceste noi prevederi ?

Avantajul cert este unul singur, pentru toti justitiabilii si pentru societate in general: aplicabilitatea acestei reguli va conduce la cunoasterea procedurii medierii de catre cei care sunt in pozitia de a putea sa o utilizeze.

Concret, studiile Uniunii Europene arata ca cel mai important obstacol in calea extinderii folosirii metodelor alternative de solutionare (inclusiv medierea) il reprezinta necunoasterea corespunzatoare a acestora de catre justitiabili. Asadar, e vorba de un mare castig, caci cunoasterea este primul pas, urmat imediat dupa de implementare .

Nu se poate vorbi decat despre avantaje in urma modificarilor legislative din ultima perioada. Prin noua reglementare legislativa, medierea va deveni un instrument folosit pe scara larga la nivel national, cu multiple si reale avantaje in ceea ce priveste atat degrevarea instantelor de judecata, cat si cresterea calitatii actului de justitie .

In plus, intotdeauna este bine ca cetatenii sa fie bine informati si sa opteze in deplina cunostinta de cauza, cunoscand avantajele, efectele, regulile si limitele procedurilor pe care le pot urma cu privire la modul in care pot sa-si solutioneze diferendele. Informarea asupra posibilitatii de solutionare amiabila a diferendelor reprezinta un mare pas  in evolutia societatii romanesti, introducerea medierii si a solutionarii alternative a conflictelor in viata de zi cu zi reprezentand nu doar o modificare de procedura, ci o schimbare la nivel de cultura si de mentalitate, un progres major al civilizatiei .

In ceea ce priveste dezavantajele, daca dumneavostra nu imi veti semnala astazi ca ati remarcat un dezavantaj  neobservat de mine, eu cred ca nu exista vreunul. Nu exista costuri, nu exista o pierdere semnificativa de timp, in plus aceasta procedura prealabila reprezinta o incurajare a dialogului dintre parti. Ca atare, partile pot castiga timp si  bani daca evita un litigiu, si nu au nimic de pierdut prin faptul ca ajung mai devreme sau mai tarziu intr-un litigiu pe care nu il pot rezolva fara mijlocirea instantei de judecata.

 Asadar, anul 2013 ar trebui sa fie anul in care replica “Ne vedem la tribunal” va fi auzita mai rar: medierea va migra din faza de “teste” spre etapa de “productie de serie”.

Reglementarile ar putea obliga si piata mediatorilor sa intre in activitate. 2013 este anul in care persoanele fizice si juridice vor fi obligate ca la inceperea unui litigiu sa participe “macar” la o sedinta de informare la un mediator autorizat. Totodata, anul 2013 este si anul in care vom vedea daca mediatorii autorizati sunt pregatiti sa faca fata unor solicitari in crestere si mai ales unei increderi imense care li se acorda din partea societatii romanesti pentru a incerca o reducere a presiunii numarului de litigii asupra sistemului judiciar traditional. De asemenea, 2013 poate fi anul in care poti salva timp si bani prin mediere.

Ce ar mai fi de spus ? 

1. Obligativitatea despre avantajle medierii nu este  o dispozitie a NCPC, ci una care face parte din legea medierii. Este adevarat, intrarea in vigoare si aplicarea acestei dispozitii au fost gandite de legiuitor in stransa legatura cu Noul Cod, fara insa a face parte din acesta.

2. Legea vorbeste de obligativitatea participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii, si nu despre medierea obligatorie. Rigoarea juridica impune aceasta distinctie, insa chiar mai important este sa se inteleaga ca legiuitorul nu si-a propus si nu isi va propune niciodata sa oblige partile sa urmeze si sa finalizeze o procedura de mediere. Medierea se poate derula doar daca toate partile implicate doresc acest lucru si pune capat disputei daca solutia  obtinuta prin mediere repezinta vointa partilor .

3. Pana in august 2013 nu va exista o sanctiune impotriva reclamantului care nu parcurge aceasta procedura in materiile prevazute de lege (nu este vorba de o obligatie generala, ci de una incidenta in materiile expres prevazute de lege). Solutia legiuitorului de a suprima sanctiunea timp de 6 luni a fost dictata de ratiuni de prudenta si necesitatea de a evalua impactul noii reglementari. Trecand peste aceasta situatie temporara, trebuie subliniat, ca si chestiune de principiu, ca sanctiunea pentru nederularea unei proceduri prealabile legale obligatorii poate viza numai pe reclamant, iar nu si pe parat.

Legat de documentul emis de mediator denumit acord de mediere, Legea medierii spune ca acordul de mediere are valoarea unui inscris sub semnatura privata. Adica este acel inscris intocmit de catre parti, fara interventia vreunui organ al statului, semnat de parti sau de partea de la care emana. Prin urmare acordul de medire are valoarea juridica a unui contract sau a unei  tranzactii ! De altfel, la o analiza mai atenta gasim foarte multe asemanari intre contractul de tranzactie si acordul de mediere.

Acordul de mediere este actul care contine intelegerea partilor survenita in cadrul unui proces de mediere. In urma unei medieri, de cele mai multe ori, partile ajung prin negociere la o intelegere, la o rezolvare a situatiei conflictuale, intelegere care are ca scop restabilirea situatiei si a relatiei partilor, dar mai ales preintampinarea (sau stingerea) unui proces judiciar. Avantajul major al ajungerii la o solutie in cadrul unui proces de mediere este evitarea procesului judiciar cu costurile aferente. Acordul de mediere este prin urmare un contract intre partile venite la mediator, in care ele se pot obliga reciproc sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva, intelegand aceste obligatii in sens juridic.

Contractul de tranzactie este prevazut la art. 2.267–2.278 in Noul Cod Civil si este definit ca fiind contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta.

La fel ca si tranzactia, acordul de mediere pune capat unui litigiu, atunci cand este incheiat in timpul unui proces judiciar, si previne deschiderea unui proces, atunci cand se incheie extrajudiciar. Contractul de tranzactie ca si acordul de mediere se incheie in forma scrisa si ca urmare a unor negocieri intre parti. Negocierile din cadrul medierii pot fi renuntari la drepturi, re-esalonari, re-conditionari, obligarea la termene sau orice alta solutie pe care partile o discuta si o agreeaza impreuna.

Pentru a tranzactiona, partile trebuie sa aiba deplina capacitate de a dispune de drepturile care fac obiectul contractului (art. 2.271 Noul Cod Civil). De asemenea nu se poate tranzactiona  asupra capacitatii sau starii civile a persoanelor si nici cu privire la drepturi de care partile nu pot sa dispuna potrivit legii (art.2.268). Observam o asemanare a obiectului tranzactiei cu obiectul acordului de mediere. Medierea (un acord de mediere) vizeaza domeniile in care partile pot dispune de drepturile lor in mod liber si neingradit, prin conventie. Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege (art. 2 alin. 4 din Legea Medierii actualizata).

Privitor la tranzactie si acordul de mediere, Noul Cod de Procedura Civila (in vigoare incepand cu 01.02.2013) contine dispozitii privind tranzactia judiciara si acordul de mediere judiciar, acestea reprezentand forme de invoiala ale partilor in cursul unui proces judiciar asa cum reiese din art. 438-441 ale acestui cod. Astfel, partile al caror proces este pe rol se pot prezenta oricand la instanta unde se desfasoara procesul judiciar, cerand instantei incuviintarea tranzactiei sau acordului lor. In acest sens instanta ia act de tranzactia scrisa sau acordul de mediere scris, acestea alcatuind dispozitivul hotararii judecatoresti.

Ca si tranzactia, acordul de mediere este un contract consensual (a intervenit prin consensul tuturor partilor) si obliga partile reciproc la respectarea lui, inca din momentul incheierii, producand efecte juridice din acel moment. Executarea  sa este obligatorie, acordul are putere de lege intre parti (art. 1.270 Noul Cod Civil), este valid, valabil si viabil inca din momentul semnarii lui, atat timp cat indeplineste conditiile de forma si fond in materia contractelor. La incheierea unui acord de mediere, partile trebuie sa tina cont de imperativitatea legii civile in ceea ce priveste bunacredinta din materia contractelor. Astfel, conform art. 1170 din Noul Cod Civil, partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului (acordului de mediere) cat si pe tot timpul executarii sale. Nu este necesara autentificarea notariala sau incuviintarea judiciara a unui acord de mediere pentru a produce efecte juridice, decat in cazurile expres prevazute de lege in materia drepturilor reale si a drepturilor succesorale. Orice acord de mediere sau contract de tranzactie poate fi supus autentificarii sau incuviintarii, insa autentificarea sau incuviintarea nu este obligatorie.

Acordul de mediere este asadar o varietate a contractului de tranzactie, asa cum acesta este prevazut in Noul Cod Civil, identificandu-se mult cu caracterele juridice ale acestuia. Noul Cod de Procedura Civila prevede norme procedurale similare pentru aceste doua institutii juridice. Acordul de Mediere este un contract special prin prisma faptului ca intervine in cadrul si in urma unei proceduri speciale – procedura medierii, are o denumire specifica si este reglemantat prin lege speciala – legea Medierii.

Partile raman libere sa aleaga procedura tranzactionarii simple si directe intre ele. Daca acest lucru devine anevoios, pot alege procedura medierii in cadrul careia pot negocia si tranzactiona intr-un mod profesional avand asistenta si facilitarea unui profesionist in comunicare si negociere – mediatorul. De asemenea partile sunt libere sa aleaga procedura judiciara, procedura in care in care ele nu mai pot dispune de drepturile lor, ci judecatorul le transeaza in baza legilor, a ratiunilor juridice si a materialului probator.

In concluzie, de ce consideram medierea ca fiind forma ideala de rezolvare a conflictelor intre profesionisti ? Pentru ca ne ofera o suma de avantaje de necontestat :

Imaginea ~ Probabil aspectul cel mai important in managementul oricarei afaceri.
Unul din avantajele cele mai importante a medierii, in detrimentul metodei clasice de rezolvarea a conflictelor/disputelor (instanta de judecata), il reprezinta faptul ca tot ceea ce se discuta in cadrul procedurilor de mediere este strict confidential, iar in functie de caz, inclusiv Acordul de Mediere poate ramane confidential sau poate fi reprezentat de un nou contract sau un act aditional la contract.
Probabil ca sunt foarte putini oameni de afaceri care isi doresc ca numele lor sau al companiei pe care o conduc sa fie implicat intr-un conflict, chiar daca asta inseamna numai un dosar in instanta. Prin mediere, aceste aspecte sunt garantate si prin faptul ca mediatorul nu va putea niciodata sa divulge numele persoanelor/companiilor care au apelat la serviciile sale. Mai mult decat atat calitatea de mediator primeaza celei de martor, adica, presupunand ca, mediatorul este chemat in calitate de martor de catre instanta de judecata, el nu va putea sa divulge niciunul din aspectele discutate in cadrul procedurii de mediere.
Fata de publicitatea sedintelor de judecata, expuse publicului larg si mass-mediei, in mediere, informatiile legate de un comportament gresit in afaceri, secrete profesionale, persoane publice, comportamente abuzive in familie, detalii imorale, toate acestea ramân confidentiale.

Banii ~ Ii vrem, ne intereseaza, nu dorim sa ii cheltuim usor.

Orice persoana care este implicata intr-un proces cunoaste faptul ca taxele de timbru nu sunt deloc modice si asta cu atat mai mult, pentru persoanele juridice pentru care taxele de timbru, nu de putine ori, se ridica la nivelul miilor sau zecilor de mii de euro.
Daca exista un proces in instanta, iar partile apeleaza la un mediator si de comun acord gasesc o solutie prin care sa stinga litigiul dintre ele, taxa de timbru va fi returnata in baza unei cereri de catre instanta.Sigur ca, va trebui platit onorariul mediatorului, insa comparativ cu taxele de timbru onorariul este modic. Astfel, cheltuielile pentru rezolvarea unui litigiu sunt mult reduse si mai mult solutia nu imi este impusa de catre un judecator pe baza legilor, ci pot sa o decida partilor pe baza nevoilor si intereselor lor.

Durata ~ Timpul inseamna bani.

Oare cand a fost ultima data cand am exclamat ”Dar mai dureaza mult, ca m-am saturat”.
Este o realitate faptul ca in Romania instantele sunt supraaglomerate, iar un proces stii cand il incepi, dar in niciun caz cand il termini, si astfel te poti trezi ca au trecut 3-4 ani si inca mai trebuie sa faci o expertiza, sa depui nu stiu ce acte, sa se mai audieze un martor, s.a.m.d.

Incercati acum sa va imaginati ca puteti rezolva o disputa cu unul din parteneri in mai putin de o  luna. Mediatorul aduce la masa partile din litigiu, iar acestea cu sprijinul mediatorului gasesc solutiile cele mai bune pentru ele astfel incat sa castige cat mai mult din conflictul in care sunt implicati.

O medierea poate dura intre 2 si 20 ore pe parcursul mai multor zile, iar data este aleasa de parti. Au fost cazuri cand partile au dorit sa finalizeze totul intr-o singura zi, iar medierea a durat 7,8  ore iar la sfarsitul zilei solutia a fost agreata de toate partile.

Procedura de mediere, desfasurandu-se in afara salilor de judecata, cadrul este mai putin oficial, fara multe reguli si impuneri facute de catre o terta persoana sau de catre lege, fara constrangeri si sanctiuni pentru nerespectarea acestora.
Partenerii ~ Nu suntem singuri.

Nu stiu care din avantajele de mai sus este cel mai important sau cele care urmeaza sunt mai importante, insa un lucru este sigur, prin mediere voi putea sa imi pastrez bunele relatii cu partenii, clientii si furnizorii.
Oricat de indulgent ar fi un om, dupa 3-4 ani petrecut in instanta relatiile se deterioreaza, in timp ce prin procedura medierii realatiile de colaborare vor merge mai departe, intrucat fiecare dintre parti si-a satisfacut interesul din acea situatie, iar aici nu ne referim la compromis ”lasa unul, lasa si celalalt” , ci pur si simplu partile reusesc sa vada care e problema si care este solutia care poate oferi avantaje maxime amandurora.
In instanta de judecata, o parte câstiga si o parte pierde, desi sunt cazuri când instanta nu da dreptate nici uneia dintre parti, neexistând astfel nici un câstigator. In oricare dintre cazuri, relatiile dintre parti, deja deteriorate, sunt distruse, teren propice aparitiei unor noi conflicte.
In mediere, intelegerea apartine partilor, care câstiga intotdeauna, rezolvând disputa pe cale amiabila. Aceasta situatie creaza premisele reluarii relatiilor dintre parti existente inaintea inceperii conflictului.

Pastrarea relatiilor dintre parti se dovedeste foarte importanta in cauzele comerciale (relatiile de afaceri), in conflictele de munca (angajati, angajatori).

Toate cele expuse aici sunt motivele pentru care afirm ca medierea este forma ideala de rezolvare a conflictelor intre profesionisti.Referat medierea in afaceri

Informatiile prezentate in aceasta expunere pot fi gasite din acest moment  in format electronic, on-line pe site-ul : http://mediatorbucurestimustateanu.ro/ 

Sigur va mai intereaza si :

  •   Se mareste taxa de timbru pentru divort la judecatorie Se mareste taxa de timbru pentru divort la judecatorie
    Creste taxa de timbru divort  judecatorie ? Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul ordonantei de urgenta privind taxele judiciare de timbru, prilej cu care a reit...
  • Avocatul la recurs este obligatoriuAvocatul la recurs este obligatoriu
    Redactarea cererii de recurs, precum si exercitarea si sustinerea recursului trebuie asistate, in mod obligatoriu de un avocat sau un consilier juridic, altfel recursul este anulat, potrivit noile ...
  • Cum arata documentul fara de care nu vei mai putea incepe un proces?Cum arata documentul fara de care nu vei mai putea incepe un proces?
    Din 2013 atat persoanele fizice, cat si cele juridice sunt obligate sa participe la o sedinta de informare privind medierea inainte de a ajunge in fata instantei de judecata. Indeplinirea acestei o...
  • Se modifica, iarasi, legea medierii ?Se modifica, iarasi, legea medierii ?
    Modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 are ca scop sprijinul mediatorilor publici si clarificarea anumitor aspecte lasate ambigue in formatul actual al Legii nr.192/2006. In actul normati...
  • Ce Este Medierea in Cauzele Penale Ce Este Medierea in Cauzele Penale
    Medierea poate fi utilizata pentru rezolvarea cauzelor penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penal...
 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

June 2014
M T W T F S S
« May    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR