Elementele obligatorii ale cererii de chemare în judecată în NCPC

Zemanta Related Posts ThumbnailRezumat

Primele luni de aplicare a NCPC relevă o aplicare extrem de rigidă a noilor dispoziţii procesuale, în multe situaţii instanţele transformând procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată într-o veritabilă fază de cercetare a procesului cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cu exagerarea nejustificată a rolului instanţei, dispunându-se anularea unor cereri de chemare în judecată pentru lipsuri neesenţiale care ar putea atrage fie doar nulitatea relativă, fie alte sancţiuni procedurale, cum ar fi, spre exemplu, decăderea.

În condiţiile în care textele legale incidente sunt susceptibile de două interpretări, credem că se impune interpretarea acestora cât mai puţin rigid pentru a nu se ajunge la situaţii în care se împiedică realizarea unui act de justiţie efectiv.

Dacă practica judiciară nu va adopta o interpretare adecvată scopului pentru care a fost instituită procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, apreciem că se impune o intervenţie legislativă pentru a se înlătura posibile vicii de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 200 NCPC şi, implicit, pentru a se evita previzibile condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului datorită încălcării dreptului la un proces echitabil.

1. Consideraţii introductive

Noul Cod de procedură civilă[1] reglementează, cu caracter de noutate, o procedură de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată şi o etapă scrisă delimitată clar de etapele cercetării procesului şi a dezbaterilor.

Din punct de vedere istoric, este de menţionat faptul că vechiul Cod de procedură civilă nu a adoptat, în 1865, modelul de instrucţiune scrisă prevăzut de Codul de procedură civilă al cantonului Geneva (după care s-a inspirat) şi nici modelul prevăzut în Codul de procedură civilă francez[2].

În privinţa elementelor esenţiale ale cererii de chemare în judecată, este de remarcat faptul că, deşi prin Legea de accelerare a judecăţilor din 1925[3] s-a prevăzut sancţiunea nulităţii pentru lipsa unor elemente ale cererii de chemare în judecată, prin Legea de accelerare a judecăţilor din 1929[4] aceste dispoziţii au fost abrogate, sancţiunile prevăzute de această din urmă lege fiind „mai puţin riguroase şi mai suple”[5].

Apreciem că scopul procedurii de regularizare prevăzută de NCPC este unul simplu: realizarea unei discipline procesuale, prin evitarea repetatelor amânări ale cauzei în vederea clarificării cadrului procesual şi a obiectului cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, se realizează o protecţie a pârâtului, căruia i se va comunica numai o cerere de chemare în judecată completă faţă de care îşi va expune apărările prin întâmpinare.

Primele luni de aplicare a NCPC relevă însă o aplicare extrem de rigidă a noilor dispoziţii procesuale, în multe situaţii instanţele transformând procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată într-o veritabilă fază de cercetare a procesului cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cu exagerarea nejustificată a rolului instanţei, dispunându-se anularea unor cereri de chemare în judecată pentru lipsuri neesenţiale care ar putea atrage fie doar nulitatea relativă, fie alte sancţiuni procedurale, cum ar fi, spre exemplu, decăderea[6].

Problema regularizării cererii de chemare în judecată necesită, din punctul nostru de vedere, o tratare amplă, astfel încât în prezentul articol ne vom rezuma strict la prezentarea celor mai importante aspecte interpretabile ce decurg din analiza elementelor obligatorii ale cererii de chemare în judecată.

2. Posibile interpretări ale art. 196 NCPC coroborat cu art. 200 alin. (1)-(3) NCPC

Conform art. 196 NCPC: „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă[7]. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile”.

Potrivit art. 200 alin. (1) NCPC, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, completul de judecată verifică dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de art. 194-197 NCPC, iar în lipsa oricărui element şi în situaţia în care reclamantul nu complineşte lipsurile ce i-au fost comunicate potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, va proceda la anularea cererii de chemare în judecată[8].

Din analiza celor două texte legale se ridică o întrebare extrem de importantă pentru practica judiciară: lipsa căror elemente atrage anularea cererii de chemare în judecată, a tuturor celor prevăzute de art. 194-197 NCPC sau numai a celor prevăzute în art. 196 NCPC şi art. 197 NCPC[9]?

La o interpretare strictă, dispoziţiile art. 200 alin. (1) NCPC par clare, iar sancţiunea anulării cererii pentru lipsa oricărui element al cererii de chemare în judecată apare drept justificată[10], nulităţile decurgând din lipsa acestor elemente fiind considerate, de o parte a doctrinei, nulităţi absolute[11].

Într-o asemenea interpretare însă dispoziţiile art. 196 NCPC nu ar mai prezenta nicio relevanţă, atâta timp cât anularea cererii s-ar putea dispune pentru lipsa oricărui element al cererii de chemare în judecată prevăzut în art. 194-197 NCPC.

Or, art. 196 NCPC prevede, în plus faţă de dispoziţiile art. 133 din vechiul Cod de procedură civilă, motivele de fapt ca un element esenţial al cererii de chemare în judecată. Ne întrebăm de ce a fost nevoie de o asemenea adăugire dacă oricum obligativitatea motivării cererii de chemare în judecată era prevăzută şi la art. 194 alin. (1) NCPC? Nu putem fi de acord cu teoria potrivit căreia dispoziţiile art. 196 NCPC se aplică doar cererilor formulate ulterior primului termen de judecată[12], deoarece motivarea în fapt este un element esenţial al cererii introductive, iar NCPC nu face o asemenea distincţie între cereri. De altfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor NCPC rezultă că art. 196 NCPC se aplică în primul rând cererilor introductive, fiind plasat în Cartea a II-a, Titlul I, Secţiunea a 2-a NCPC, intitulată „Cererea de chemare în judecată”, şi nu în Cartea I, Titlul IV, care reglementează actele de procedură.

Trebuie precizat şi faptul că nici măcar distincţia între nulităţi absolute şi nulităţi relative nu prezintă vreo relevanţă în această analiză[13], deoarece potrivit art. 200 alin. 3 NCPC, cererea de chemare în judecată urmează a fi anulată înainte ca pârâtul să poată invoca existenţa unei nulităţi relative[14].

Într-o altă interpretare, anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 200 alin. (3) NCPC se va dispune numai pentru lipsa elementelor esenţiale ale cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 196 NCPC ori pentru netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată.

În sprijinul acestei interpretări, pe care o susţinem, pot fi aduse atât argumente de text, cât şi argumente ce ţin de scopul pentru care a fost instituită procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată.

3. Interpretarea prin raportare la alte texte ale NCPC

În ceea ce priveşte argumentele decurgând din interpretarea pozitivă, aplicarea rigidă a dispoziţiilor art. 194 alin. (1)-(3) NCPC conduce la anumite situaţii incompatibile cu alte reglementări conţinute de NCPC.

Fără a face o analiză a tuturor elementelor cererii de chemare în judecată reglementate de dispoziţiile art. 194-197 NCPC, vom prezenta anumite elemente neesenţiale ale cererii, pentru a căror lipsă sancţiunea anulării ar apărea ca vădit excesivă.

Vom începe cu elementele de probaţiune. Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1), probele se propun de reclamant prin cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea decăderii, alin. (2) prevăzând cinci situaţii în care decăderea nu operează. Astfel, în ceea ce priveşte proba cu martori[15], lipsa indicării acestora în cererea introductivă atrage sancţiunea decăderii prevăzute de art. 254 alin. (1) NCPC, existând chiar posibilitatea ca această sancţiune să nu opereze dacă intervine unul dintre cazurile prevăzute de art. 254 alin. (2) lit. a)-e) NCPC[16].

Mai mult, există şi situaţii în care nu se impune administrarea vreunei probe testimoniale, astfel încât anularea cererii pentru faptul că reclamantul nu a arătat în mod expres că nu solicită administrarea probei testimoniale este în afara oricărei logici sau argument de bun simţ[17].

În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, lipsa certificării pentru conformitate a înscrisurilor depuse în probaţiune nu poate atrage anularea cererii de chemare în judecată[18], deoarece în cazul acestora nu intervine nici măcar sancţiunea decăderii în ipoteza în care partea prezentă la termen procedează în şedinţă la certificarea acestor înscrisuri.

În sfârşit, indiferent de conduita reclamantului în ceea ce priveşte invocarea mijloacelor de probaţiune, judecătorul are obligaţia de a-şi exercita rolul activ prevăzut de art. 22 alin. (2) şi art. 254 alin. (5) NCPC şi de a ordona administrarea tuturor probelor necesare cauzei, pentru a evita pronunţarea unei soluţii nefundamentate sub aspect probator care să intre sub autoritate de lucru judecat.

Întrucât pentru nepropunerea în termen a probelor nu pot opera în acelaşi timp două sancţiuni: anularea şi decăderea, apreciem că lipsa elementelor de probaţiune din cererea de chemare în judecată nu poate atrage anularea acesteia.

În ceea ce priveşte lipsa exemplarelor suficiente, deşi există deja numeroase soluţii ale practicii judiciare prin care s-a dispus anularea unor astfel de cereri[19], apreciem că o asemenea soluţienu poate fi dispusă prin raportare la dispoziţiile art. 149 alin. (3) NCPC, care instituie obligaţia instanţei de a efectua copii sau de a obliga o altă parte din litigiu să efectueze copiile pe cheltuiala părţii care avea obligaţia de depunere a acestor copii.

Nu putem fi de acord cu opinia exprimată în doctrină[20] în sensul că înaintea fixării primului termen de judecată nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 149 alin. (3) şi (4), pentru faptul că art. 195 face trimitere numai la dispoziţiile art. 149 alin. (1) NCPC. Codul nu face o asemenea distincţie, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, trimiterea pe care articolul 195 o face la art. 149 alin. (1) este logică, deoarece acesta este textul care stabileşte numărul de exemplare ale oricărei cereri formulate într-un litigiu, art. 199 alin. (1) NCPC prevăzând expres posibilitatea depunerii cererii de chemare în judecată prin fax sau poştă electronică.

Apreciem că lipsa exemplarelor suficiente nu poate constitui un element esenţial al cererii de chemare în judecată. Aceasta nu înseamnă că ar trebui încurajat fenomenul nedepunerii cererii în exemplare suficiente, dar sancţiunea anulării pentru lipsa acestora apare ca excesivă, atâta timp cât depunerea oricărei alte cereri, ulterior primului termen de judecată, nu ar atrage nici o sancţiune[21].

Nici lipsa temeiului de drept[22] nu poate conduce la anularea cererii de chemare în judecată deoarece, potrivit art. 22 alin. (4) NCPC, judecătorul este cel care dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii. Aceasta cu atât mai mult cu cât reprezentarea părţii prin avocat sau consilier juridic nu este obligatorie în faţa primei instanţe. Numai în situaţia în care lipsa indicării temeiului de drept face imposibilă stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, cererea introductivă ar putea fi anulată pentru lipsă de obiect.

Unele instanţe au dispus anularea cererii de chemare în judecată datorită lipsei dovezii parcurgerii procedurii de informare privind medierea[23]. Dincolo de faptul că, anterior datei de 1 august 2013 această dovadă nu era necesară, iar soluţiile sunt evident greşite, şi în ceea ce priveşte cererile formulate ulterior acestei date nu se poate dispune anularea cererii de chemare în judecată.

În primul rând, lipsa certificatului de informare poate echivala, în cea mai strictă interpretare, numai cu lipsa procedurii prealabile, iar această lipsă poate fi invocată numai de pârât prin întâmpinare, momentul depunerii întâmpinării fiind ulterior celui al regularizării cererii de chemare în judecată.

În al doilea rând, textul legii speciale nu impune o procedură prealabilă obligatorie, deoarece din prevederile art. 2 alin. (12) al Legii nr. 192/2006 rezultă că această procedură de informarepoate fi realizată şi în etapa cercetării procesului, iar sancţiunea este respingerea cererii ca inadmisibilă şi, nicidecum, anularea acesteia[24].

O situaţie des întâlnită în practică, este aceea în care nu poate fi comunicată cererea de chemare în judecată datorită faptului că adresa pârâtului este fie indicată eronat, fie acesta nu mai locuieşte acolo. Apreciem că nu se poate dispune anularea cererii dacă reclamantul nu depune în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) NCPC adresa corectă[25], întrucât, în situaţia imposibilităţii de identificare a unei adrese a pârâtului, intervine obligaţia de citare prin publicitate şi de desemnare a unui curator, obligaţii care pot fi îndeplinite numai în etapa cercetării procesului[26].

Pe de altă parte, anularea cererii introductive pentru neindicarea expresă a datelor de identificare ale pârâtului, în contextul în care acestea rezultă din actele anexate cererii de chemare în judecată[27], reprezintă o abordare rigidă, formalistă şi contrară scopului pentru care a fost instituită procedura de regularizare[28].

În ceea ce priveşte lipsurile privind dovada calităţii de reprezentant, credem că nici acestea nu pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată întrucât suntem în prezenţa unei nulităţi relative care poate fi invocată numai de pârât prin întâmpinare[29], având caracterul unei excepţii care trebuie pusă în discuţia tuturor părţilor.

De asemenea, nici lipsa celorlalte elemente ale cererii de chemare în judecată care nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 196 NCPC apreciem că nu poate atrage anularea cererii de chemare în judecată, deoarece sunt nulităţi relative care presupun invocarea lor de către pârât şi producerea unei vătămări. Spre exemplu, lipsa CNP-ului reclamantului, a numărului de înmatriculare în Registrul Comerţului[30] sau lipsa extrasului de Carte funciară vor putea fi invocate de către pârât pentru susţinerea unei excepţii a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului.

4. Interpretarea prin prisma scopului procedurii de regularizare

Dincolo de interpretarea pozitivistă, apreciem că trebuie făcută o interpretare a textelor legale prin prisma scopului procedurii de regularizare care este, aşa cum am arătat şi mai sus, existenţa unei cereri introductive care să permită pârâtului realizarea unei apărări corespunzătoare prin intermediul întâmpinării şi nicidecum realizarea unei judecăţi fără respectarea principiului contradictorialităţii, verificarea pe care instanţa o face în această etapă procesuală fiind o verificare pur formală[31].

Apreciem că doar lipsa menţiunilor prevăzute în articolul 194 NCPC care conduc laimposibilitatea stabilirii obiectului cererii de chemare în judecată şi a cadrului procesualtrebuie să conducă la anularea cererii de chemare în judecată.

O interpretare strictă a textului poate conduce la soluţii care împiedică efectiv realizarea actului de justiţie. Dacă în situaţia cererilor care nu sunt condiţionate de un termen scurt, o soluţie de anulare nu are decât efect dilatoriu, reclamantul putând introduce o nouă cerere, în situaţia cererilor ce trebuie exercitate într-un termen strict (spre exemplu contestaţiile la executare, contestaţiile în materia dreptului muncii, cererile în contencios administrativ, plângerile contravenţionale, plângerile împotriva încheierii de carte funciară etc.) anularea cererii conduce chiar la pierderea posibilităţii de acces la justiţie. Mai mult, în anumite materii, cum ar fi cea contravenţională asimilată în jurisprudenţa CEDO materiei penale, impunerea unor asemenea rigori excesive conduce la îngrădirea accesului la justiţie şi, implicit, la previzibile condamnări ale statului român pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil[32].

De aceea, apreciem că instanţele vor trebui să abordeze cu maximă responsabilitate procedura de verificare a cererii de chemare în judecată şi să procedeze la anularea numai acelor cereri care sunt vădit neregulate[33], lipsurile neesenţiale putând fi completate în etapa cercetării procesului, cu atât mai mult cu cât instanţa poate uza în această fază procesuală de dispoziţiile art. 242 NCPC privind suspendarea procesului din culpa reclamantului.

Din păcate, tendinţa practicii judiciare este de a interpreta rigid dispoziţiile legale incidente şi de a anula cererile de chemare în judecată pentru orice lipsă, ajungându-se la situaţii în care procedura de verificare a cererii să se transforme într-o veritabilă cercetare a procesului cu nerespectarea principiului contradictorialităţii. Astfel, în etapa de regularizare s-au impus părţilor anumite obligaţii care exced chiar şi dispoziţiile art. 194 NCPC. S-au anulat cereri pentru: nedepunerea în original a procesului-verbal de contravenţie contestat[34], atâta timp cât O.G. nr. 2/2001 impune ataşarea unei copii a procesului-verbal la plângerea contravenţională, nedepunerea unei copii legalizate a adunării generale a asociaţiei de proprietari, o copie conformă cu originalul al acestui proces-verbal fiind considerată insuficientă[35], lipsa semnăturii clientului pe împuternicirea avocaţială[36], deşi o asemenea cerinţă nu mai este prevăzută în Legea nr. 51/1995, lipsa unei sentinţe pronunţate într-un alt litigiu[37], neindicarea tezei probatorii pentru efectuarea unei expertize[38], lipsa deciziei de calcul a taxei de poluare[39] ori a dovezii de înmatriculare anterioare a autoturismului într-un stat membru UE[40], deşi acestea sunt aspecte ce ţin de încuviinţarea şi administrarea probelor ce trebuie puse în discuţie în etapa cercetării judecătoreşti, indicarea locului de muncă al reclamantului[41], cerinţă neprevăzută de art. 194 NCPC, lipsa menţiunii dacă există sau nu copii rezultaţi din căsătorie[42], nedepunerea calcului penalităţilor de întârziere[43], acestea fiind doar câteva exemple.

În alte situaţii s-a procedat la anularea cererii şi la respingerea cererii de reexaminare, deşi reclamantul nu a depus actele solicitate datorită unor erori imputabile angajaţilor instanţei[44].

În realitate, toate aspectele arătate mai sus nu pot face obiectul procedurii de regularizare, citrebuie rezolvate în etapa cercetării procesului, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate. În caz de neconformare a reclamantului, sancţiunea ce intervine nu este nulitatea cererii introductive, ci suspendarea cauzei în temeiul art. 242 NCPC pentru lipsa îndeplinirii obligaţiilor care conduc la imposibilitatea soluţionării cauzei sau decăderea în ceea ce priveşte aspectele legate de probaţiune. Etapa regularizării nu trebuie să înlocuiască etapa cercetării procesului, rolul său fiind doar de a permite verificarea strict formală a cererii de chemare în judecată.

Trebuie precizat şi faptul că, în multe situaţii, este practic imposibil ca anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată să poată fi completate în termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 200 alin. (2) NCPC şi, de multe ori, nici măcar până la momentul în care se dispune anularea cererii de chemare în judecată[45].

Pe de altă parte, este ilogic să se recunoască dreptul unei instanţe necompetente de a face aprecieri cu privire la aspecte legate de judecata cauzei, şi nu de o verificare strict formală a cererii. Arătăm faptul că, procedura de regularizare a cererii va fi efectuată chiar şi de oinstanţă necompetentă[46] care nu va putea să îşi decline competenţa în această etapă, dar va putea să dispună soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 200 alin. (3) NCPC. Or, atâta timp cât instanţa necompetentă face aprecieri cu privire la elementele strict formale ale cererii, soluţia poate fi acceptată; în situaţia în care instanţa necompetentă anulează cererea pentru lipsa unor elemente minore, neesenţiale ale cererii de chemare în judecată, a căror lipsă ar atrage invocarea de către pârât a unor excepţii de nulitate sau decădere, apreciem că se realizează o judecată necontradictorie de către o instanţă necompetentă.

În opinia noastră, lipsa elementelor neesenţiale ale cererii de chemare în judecată poate fi invocată de pârât pe calea unor excepţii (spre exemplu: excepţia de decădere referitoare la probe, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant etc.), excepţii care, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, este necesar să fie soluţionate cu respectarea principiului contradictorialităţii.

Interpretarea contrară şi strictă conduce la situaţii inechitabile prin prisma realizării efective a unui act de justiţie, deziderat fundamental al oricărui cod de procedură civilă, relevantă din acest punct de vedere fiind afirmaţia profesorului Eugen Herovanu în prefaţa lucrării sale, „Principiile procedurii judiciare”, conform căreia: „tirania formelor este la fel de periculoasă ca şi absenţa lor (s.n. – M.U.)”[47]. În continuarea acestui raţionament, profesorul Herovanu preciza că: „(…) în interpretarea normelor pozitive, dacă respectul excesiv al principiilor şi grija de a salva autoritatea lor sacrifică prea uşor drepturile în discuţie, e semn că metoda de interpretare e contrarie naturei lucrurilor şi că trebuie temperată (s.n. – M.U.)”.

Considerăm că îşi păstrează actualitatea şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2005[48] prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 3021 alin. (1) lit. a) din vechiul Cod de procedură civilă. Dacă într-o cale de atac extraordinară s-a apreciat că impunerea unor asemenea formalisme (care se regăsesc întru totul în dispoziţiile art. 194 NCPC, alături de alte elemente neesenţiale) este neconstituţională, cum am putea aprecia că aplicarea strictă a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) însăşi cererii de chemare în judecată ca act de procedură declanşator al litigiului ar fi conformă legii fundamentale şi ar permite exercitarea liberului acces la justiţie?

De aceea, pledăm pentru o interpretare a textelor legale în discuţie care să nu conducă la pierderea dreptului de acces la justiţie. Este evident că accesul la justiţie poate fi supus unor condiţii, dar aceste condiţii de exercitare trebuie să fie rezonabile şi să nu conducă la imposibilitatea exercitării efective a acestui drept fundamental.

Concluzii

Este nevoie ca practica judiciară să adopte, cât mai repede, o interpretare a textelor legale incidente conform scopului pentru care acestea au fost instituite, fiind cunoscut faptul că, de regulă, introducerea unei dispoziţii procedurale noi atrage aplicarea acesteia în mod rigid pentru o anumită perioadă.

În situaţia în care, într-un interval de timp rezonabil practica nu va găsi o soluţie echilibrată de aplicare a textelor în discuţie, este necesară o intervenţie legislativă pentru a se înlătura aspectele de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 200 NCPC şi pentru a evita previzibile condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.


[1] Se va utiliza, în continuare, abrevierea NCPC.
[2] Pentru detalii, a se vedea A. Şendrea, Curs de procedură civilă, vol. II, Imprimeria statului, Bucureşti, 1888, pp. 556-566.
[3] Publicată în M. Of. nr. 108 din 19 mai 1925. Conform art. 3 al acestei legi: „Neîndeplinirea dispoziţiunilor prevăzute la art. 1 de la litera a) până la litera d) inclusiv atrage nulitatea cererii”. Astfel, sancţiunea nulităţii intervenea pentru lipsa datelor de identificare ale părţilor, calitatea juridică a părţilor în proces, obiectul cererii şi valoarea lui precum şi pentru indicarea motivelor de fapt şi de drept ale cererii. Neindicarea probelor [obligaţie prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. e) din Lege] nu atrăgea nulitatea cererii, ci, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Lege, decăderea din dreptul de a administra probele nesolicitate în termen. Cu toate acestea, dacă necesitatea probei reieşea din dezbateri şi în lipsa acestor probe nu se putea soluţiona procesul, sancţiunea decăderii nu opera.
[4] Publicată în M. Of. nr. 150 din 11 iulie 1929. Această lege nu mai prevedea sancţiunea nulităţii pentru lipsa unor elemente ale cererii de chemare în judecată.
[5] V. Cădere, Tratat de procedură civilă, ed. a II-a, Tipografiile Române Unite, Bucureşti, 1935, p. 283.
[6] Au existat deja şi proteste ale organizaţiilor profesionale cu privire la aplicarea rigidă a noilor dispoziţii procesuale – a se vedea, în acest sens, Apelul UNBR pentru aplicarea corectă a noilor coduri sau Apelul Baroului Dolj cu privire la aplicarea corectă a NCPC, ambele la www. juridice.ro. În documentul emis de UNBR se arată că: „Potrivit susţinerilor reprezentanţilor aleşi ai profesiei, în cauzele civile iniţiate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se înregistrează un număr semnificativ de cazuri de anulare a cererilor de chemare în judecată în procedura de regularizare a cererilor, mai înainte de fixarea primului termen de judecată. S-a apreciat că se procedează discreţionar şi abuziv şi, deşi reglementarea nu este o noutate absolută în legislaţia de procedură civilă română, s-a ajuns la situaţia blocării incorecte a accesului efectiv al cetăţeanului la justiţie. Noua legislaţie este percepută ca o reglementare ce permite aprecieri discreţionare, ceea ce este anormal. Jurisprudenţa contradictorie, în bună parte firească, este adesea estompată de abuzuri greu de explicat şi de înţeles de către clienţii nefamiliarizaţi încă cu prevederi legale menite a disciplina procesul şi, în final, apte să contribuie la soluţionarea cu celeritate a procesului. Astfel de abuzuri sunt inacceptabile”.
[7] În doctrină s-a apreciat că suntem în prezenţa unor motive de nulitate absolută – Gh. Florea în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 562; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 42 şi p. 45; G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 401. Într-o altă opinie, nulitatea este expresă, dar relativă, elementele cererii de chemare în judecată având un caracter dispozitiv – I. Deleanu, Noul cod de procedură civilă, comentarii pe articole, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 310.
[8] Art. 200 NCPC prevede că: (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197. (2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3). (3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării. (5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. (6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2). (7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.
[9] Art. 197 prevede sancţiunea nulităţii exprese pentru netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată.
[10] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 400 şi p. 408 – se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 196 sunt aplicabile numai cererilor formulate ulterior primului termen de judecată; D.N. Teohari, în G. Boroi (coordonator), Noul cod de procedură civilă, comentariu pe articole, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 483; C. Ap. Cluj, sent. nr. 281/2013 pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare (nepublicată) prin care se arată că „(…) în acest stadiu procesual, simpla neîndeplinire a obligaţiilor legale stabilite şi detaliate prin dispoziţiile art. 194-197 C. pr. civ. coroborate cu dispoziţiile procedurale civile la care fac referire [în speţă, art. 150 alin. (2) C. pr. civ.] duc la anularea cererii, fără ca instanţa să aibă drept de apreciere asupra acestei sancţiuni (s.n. – M.U.)”: în acelaşi sens – Jud. Satu Mare, încheierea nr. 3279/2013 (nepublicată) – „Conform dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. pr. civ., dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzute la alin. (2) prin încheiere dată în camera de consiliu se dispune anularea cererii, nulitatea intervenind nu numai pentru lipsa menţiunilor prevăzute la art. 196 alin. (1) C. pr. civ. prevăzute sub sancţiunea nulităţii exprese, ci şi pentru nerespectarea oricăror altor cerinţe legale cuprinse în art. 194-197, deoarece art. 200 alin. (1) C. pr. civ nu face nicio distincţie în acest sens (s.n. –M.U.).
[11] M. Tăbârcă, op.cit., p. 45; G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 399.
[12] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 400 şi p. 408.
[13] În doctrină, s-a apreciat că lipsurile esenţiale ale cererii de chemare prevăzute în art. 196 NCPC atrag nulitatea absolută, pe când lipsa elementelor neesenţiale atrage nulitatea relativă a cererii introductive – M. Tăbârcă, op.cit., pp. 43-45.
[14] De aceea, nu putem fi de acord cu opinia exprimată în doctrină potrivit căreia, în cazul lipsei menţiunilor prevăzute de art. 196 NCPC, instanţa, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, va constata nulitatea (s.n. – M.U.) cererii, iar în ipoteza lipsei uni element prevăzut de art. 194 alin. (1) care nu se regăseşte în dispoziţiile art. 196 NCPC, soluţia ar fi anularea (s.n. – M.U,) cererii (G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 399). O asemenea susţinere nu poate fi justificată nici pe argumente de text şi nici pe o interpretare sistematică, întrucât, dacă am accepta opinia că cererea de chemare în judecată, ar putea fi anulată pentru lipsa oricărei menţiuni prevăzute în art. 194-197, nu se poate justifica practic nicio diferenţă între lipsurile cererii şi soluţia ce urmează a fi pronunţată.
[15] Argumentele sunt valabile şi în situaţia interogatoriului.
[16] Art. 254 alin. (2) NCPC prevede: „(2) Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii; 5. există acordul expres al tuturor părţilor”.
[17] Reproducem o motivare a anulării unei cereri pentru neindicarea probelor, în contextul în care nu se cunoştea faptul dacă trebuiau sau nu administrate probe: „Pe de alta parte, deşi s-a solicitat reclamantului în mod expres, acesta nu a indicat probele de care înţelege să se folosească în dovedirea acţiunii. Este adevărat că acesta are posibilitatea de a nu solicita nicio probă, însă probele trebuie cerute prin cererea de chemare în judecată sub sancţiunea decăderii” (s.n. – M.U.) – Jud. Oradea, încheierea nr. 97/2013 (nepublicată).
[18] Există soluţii ale instanţelor de judecată prin care au fost anulate cereri de chemare în judecată strict pentru lipsa conformării înscrisurilor depuse în probaţiune – spre exemplu, C. Ap. Cluj, încheierea din 1 aprilie 2013 pronunţată în dosar nr. 427/33/2013 (nepublicată).
[19] Spre exemplu, Jud. Oradea, încheierea nr. 6278/2013 (nepublicată); Jud. Oradea, încheierea nr. 120/2013(nepublicată); Jud. Oradea, încheierea nr. 271/2013 (nepublicată).
[20] M. Tăbârcă, op. cit, p. 49, nota 69 subsol.
[21] Apreciem că, faţă de prevederile clare ale art. 149 alin. (3) şi (4) NCPC, nu se poate dispune suspendarea cauzei, în ipoteza în care, ulterior primului termen de judecată este depusă o cerere în exemplare insuficiente. În sens contrar, a se vedea M. Tăbârcă, op. cit., p. 49, nota 69 subsol.
[22] Prin încheierea nr. 2894/2013 a Jud. Satu Mare (nepublicată) s-a dispus anularea cererii introductive datorită faptului că reclamantul nu s-a conformat celor dispuse de instanţă în procedura de regularizare. În concret, acestuia i s-a solicitat indicarea unui temei de drept cu menţiunea că temeiul de drept invocat (O.G. nr. 5/2001) este eronat, actul normativ fiind abrogat, solicitându-i-se totodată să depună dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1.014 alin. (1) C. pr. civ. Soluţia este vădit nelegală. În primul rând, sub aspectul temeiului de drept, instanţa trebuia să califice cererea ca fiind o ordonanţă de plată întemeiată pe dispoziţiile NCPC. În al doilea rând, dovada expedierii somaţiei nu putea fi solicitată în procedura de regularizare, întrucât este vorba de o procedură prealabilă. Sancţiunea lipsei acesteia este nulitatea relativă, iar invocarea acestei nulităţi poate fi făcută, conform dispoziţiilor clare ale art. 193 NCPC, numai de către pârât prin întâmpinare, momentul depunerii întâmpinării fiind ulterior celui al regularizării cererii de chemare în judecată.
[23] Jud. Aleşd, încheierea nr. 237/2013 (nepublicată); Jud. Aleşd, încheierea nr. 207/2013 (nepublicată); Jud. Satu Mare, încheierea nr. 3279/2013 (nepublicată).
[24] Apreciem, alături de un alt autor, că inclusiv sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă pentru neparticiparea la şedinţa de informare privind medierea este excesivă, normele încălcate ocrotind un interes privat al părţilor, şi nu unul public – Gh. Florea, op.cit., p. 553.
[25] Există hotărâri prin care s-a dispus anularea cererii introductive pentru acest considerent. Spre exemplu: Jud. Oradea, încheierea nr. 236/2013 (nepublicată); Jud. Zalău, încheierea nr. 1135/2013 (nepublicată); Jud. Zalău, încheierea nr. 958/2013 (nepublicată).
[26] Ne permitem să reproducem o motivare care, dincolo de aspectul său comic, reprezintă un bun exemplu de interpretare strictă şi absurdă a unei norme legale: „În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în noaptea zilei de 10 mai 2013, pârâta B.D., în timp ce el dormea, şi-a strâns mai multe lucruri din casă şi a părăsit domiciliul conjugal, lăsând în urma ei un bilet prin care îl anunţa că pleacă în Italia (…). Prin registratura instanţei, la data de 3 iunie 2013, petentul a depus în probaţiune la dosarul cauzei înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul pentru fiecare înscris şi a indicat numele şi adresa martorilor pe care înţelege să ii propună spre audiere, menţionând totodată că nu are nicio adresă şi niciun număr de telefon al soţiei, fără a indica demersurile pe care le-a făcut în acest sens. Văzând dispoziţiile art. 922 NCC, ce prevăd că în situaţia în care pârâta nu locuieşte la domiciliul comun al soţilor indicat în cererea principală, va dispune citarea ei la locuinţa efectivă, raportat la dispoziţiile art. 167, alin. (1) NCC, ce prevăd că se va putea încuviinţa citarea prin publicitate a pârâtei numai în situaţia în care reclamantul învederează motivat că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla un loc în care pârâta să poată fi citată, instanţa apreciază că reclamantul nu a făcut niciun demers pentru a indica locuinţa pârâtei din Italia, deşi i s-a pus în vedere acest aspect prin adresa aflată la fila 10 din dosar” – Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3821/2013 (nepublicată). Aşadar, la o interpretare strică şi absurdă a prevederilor NCPC, reclamantul rămâne şi părăsit de soţie, şi nedivorţat, întrucât este greu de imaginat ce demersuri putea acesta să facă pentru a identifica reşedinţa soţiei pe teritoriul statului italian.
[27] Situaţia în care se contestă un act al unei autorităţi (plângeri contravenţionale, litigii de muncă, litigii de contencios administrativ etc.), iar actul contestat din care rezultă datele de identificare ale pârâtului este anexat cererii de chemare în judecată.
[28] Au fost anulate plângeri contravenţionale pentru lipsa numelui, prenumelui sau denumirii pârâtului, CNP sau, după caz, CUI ori codul de înregistrare fiscală, nr. de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar – Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3971/2013 (nepublicată); denumirea intimatului şi sediul acestuia – Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3611/2013 (nepublicată); datele de contact şi denumirea şi sediul instituţiei cu care înţelege să se judece – Jud. Satu-Mare, încheierea nr. 3207/2013 (nepublicată). Soluţiile sunt excesiv de formaliste şi inechitabile, deoarece datele necesare pentru citarea pârâtului se regăseau în procesul-verbal contestat care era ataşat cererii introductive – în nicio încheiere citată nu se face referire la lipsa procesului-verbal contestat.
[29] Există însă numeroase soluţii ale instanţelor prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată strict pentru lipsuri ale cererii privind dovada calităţii de reprezentant. Spre exemplu: Jud. Oradea, încheierea nr. 233/2013 (nepublicată): „Petentului i s-a comunicat faptul că trebuie să depună la dosar împuternicirea avocaţială din partea administratorului judiciar şi încheierea prin care a fost numit administratorul judiciar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării plângerii contravenţionale. Până la data pronunţării acestei încheieri petentul nu a depus la dosar actele solicitate”; C. Ap. Cluj, încheierea nr. 208/2013: „La dosar a fost depusă, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) NCPC, o împuternicire avocaţială fără număr (la rubrica număr figurând data emiterii împuternicirii – 1 martie 2013, dată reiterată la rubrica semnătura client/reprezentant), înscris care nu conţine nicio referire la vreun contract de asistenţă juridică încheiat de „reclamanţii din anexă” (fila 164 volum II) şi nici semnăturile acestora. De asemenea, curtea observă că anexa cu numele şi datele de identificare ale reclamanţilor nu conţine semnăturile acestora, cu care să se probeze că, într-adevăr, au împuternicit-o pe avocata semnatară a cererii de chemare în judecată să introducă această cerere în numele lor”. Reproducem o motivare şi mai strictă şi, în opina noastră, nelegală de respingere a unei cereri de reexaminare: „La dosar au fost depuse acte printre care şi împuternicirea nr. 103/2013 care nu menţionează o dată a emiterii şi nu face nicio referire la contractul de asistenţă încheiat cu reclamanţii din anexă. În condiţiile în care actul depus nu face menţiunile arătate, nu se poate reţine existenţa dovezii în cauză în sensul evocat de norme. Prin urmare, în mod corect instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele cerute şi că este incident art. 200 alin. (3) NCPC. Se susţine că nu trebuia semnătura clienţilor, fiind suficientă semnătura şi ştampila avocatului, însă se omite a avea în vedere că doar simpla semnătură şi o ştampilă nu pot conduce la concluzia că actul este emis pentru acea cauză, iar reprezentarea/împuternicirea este pentru acesta în lipsa unui contract de asistenţă sau a menţionării acestuia inclusiv a datelor acestora. În plus. completarea ulterioară nu poate conduce la concluzia invocată de reclamanţi. întrucât toate actele cerute de normele procedurale trebuie depuse odată cu cererea sau în termenul acordat, lipsa sau necompletarea ducând la anulare.  Aşadar, constatând că raportat la acte şi la normele enunţate în mod corect s-a dispus anularea în baza art. 200 alin. (6) NCPC, cererea de reexaminare urmează a fi respinsă”.
[30] Există încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată pentru lipsa contului bancar şi lipsanumărului de înmatriculare al reclamantului în Registrul Comerţului – Jud. Oradea, încheierea nr. 130/2013 (nepublicată).
[31] Gh. Florea, op.cit., p. 571.
[32] Întrucât procedura contravenţională este guvernată de principiul oficialităţii, instanţa putând a acorda chiar mai mult decât s-a cerut (spre exemplu, dacă petentul solicită prin plângere doar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment, instanţa poate dispune anularea procesului-verbal dacă acesta este lovit de nulitate), am apreciat că nici măcar nemotivarea plângerii nu poate conduce la anularea acesteia – M. Ursuţa, Noul regim contravenţional în contextul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr. 76/2012, în Dreptul, nr. 3/2013, p. 176. Deşi această opinie a fost criticată (G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., pp. 405-406), ne-o susţinem în continuare. Procedura contravenţională este o procedură specială care se completează cu dispoziţiile generale ale procedurii civile numai în situaţia în care acestea nu sunt incompatibile cu specificul procedurii contravenţionale. Or, motivarea cererii este un element esenţial al procedurii civile guvernată de principiul disponibilităţii, în timp ce procedura contravenţională este supusă procedurii oficialităţii, astfel încât motivarea cererii introductive nu poate fi considerată un element esenţial al acesteia.
[33] Reproducem o motivare corectă a unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată: „Trecând peste faptul că partea contestatoare nu a indicat motivele de drept ale acţiunii sale, iar cele de fapt au fost expuse succint, împiedicând astfel instanţa să realizeze o calificare exactă a obiectului acţiunii, nu pot fi ignorate, din această perspectivă, lipsurile care se referă la depunerea la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul a titlului executoriu în baza căruia se face executarea silită, precum şi a somaţiei sau orice alt act de executare întocmit în cursul executării silite. Indicarea acestor elemente face posibilă stabilirea în concret a obiectului acţiunii în sensul determinării executării silite atacate, exprimarea formulată de contestatoare prin acţiune atunci când a intitulat-o contestaţie la executare fiind una generică, încălcându-se în acest fel şi obligaţia acesteia de a indica obiectul acţiunii sale, conform art. 194 lit. c) C. pr. civ. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii de către contestatoare atrage imposibilitatea instanţei de a-şi îndeplini propria obligaţie prevăzută de art. 716 alin. (2) C. pr. civ., în conformitate cu care instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare copii certificate de acesta după actele dosarului de executare contestat” – Jud. Aleşd, încheierea nr. 237/2013 (nepublicată).
[34] Jud. Sector 6 Bucureşti, încheierea din 21 iunie 2013 pronunţată în dosar nr. 8515/303/2013 (nepublicată).
[35] Jud. Sector 6 Bucureşti, încheierea din 5 iunie 2013 pronunţată în dosar nr. 8536/303/2013 (nepublicată).
[36] C. Ap. Cluj, încheierea nr. 208/2013 (nepublicată).
[37] Jud. Oradea, încheierea nr. 313/2013 (nepublicată).
[38] Jud. Oradea, încheierea nr. 207/2013 (nepublicată).
[39] T. Satu-Mare, încheierea nr. 2224/2013 (nepublicată).
[40] T. Satu-Mare, încheierea nr. 2221/2013 (nepublicată).
[41] Jud. Zalău, încheierea nr. 1051/2013 (nepublicată).
[42] Jud. Zalău, încheierea nr. 915/2013 (nepublicată).
[43] Jud. Sector 6 Bucureşti, încheierea din 29 mai 2013 pronunţată în dosar nr. 5293/303/2013 (nepublicată).
[44] Jud. Sector 6 Bucureşti, încheierea din 5 iunie 2013 pronunţată în dosar nr. 8538/303/2013 – „Instanţa nu a reţinut susţinerea petentului că persoana care primea dosarele i-ar fi spus că nu trebuie să certifice documentele deoarece nu sunt copii xerox, ci fotografii scanate ale originalelor. Chiar dacă s-ar admite că acest lucru i-ar fi fost comunicat de un lucrător al Judecătoriei Sectorului 6, este culpa exclusivă a reclamantului că a ales să dea ascultare acestei persoane, ignorând solicitarea expresă a judecătorului – preşedintele de complet căruia i-a fost repartizată cauza spre soluţionare – din rezoluţia comunicată”.
[45] Anularea cererii nu se va dispune chiar dacă regularizarea cererii de chemare în judecată s-a făcut ulterior expirării termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (3) NCPC, dar înainte de a se efectua procedura prevăzută în alin. (3) al art. 200 NCPC, fiind aplicabile dispoziţiile art. 177 alin. (3) NCPC care prevăd că: „Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”. În acelaşi sens, M. Tăbârcă, op. cit, p. 53; G.C. Frenţiu, D.L. Băldean,op.cit., p. 408. Cu toate acestea, şi cu privire la acest aspect, există soluţii greşite (şi chiar absurde) ale instanţelor. Reproducem motivarea unei încheieri de respingere a cererii de reexaminare: „Susţinerile petentului în sensul că ar fi complinit lipsurile în termenul legal, nu pot fi reţinute, pentru următoarele considerente: Termenul legal de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. (2), s-a împlinit la data de 29 aprilie 2013. Prin urmare, înscrisurile depuse de petent la instanţă la data de 30 aprilie 2013 au fost evident depuse tardiv, cu depăşirea termenului stabilit de lege. Referitor la faxul trimis instanţei la data de 29 aprilie 2013, ora 1624, ce conţinea un înscris cu indicarea CNP-ului şi copia chitanţei de plată a taxei de timbru, instanţa apreciază că şi acesta a fost comunicat tardiv instanţei, având în vedere dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pr. civ., care stabileşte expres că dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal. Or, la ora 1624, activitatea instanţei încetase, programul de lucru fiind de la ora 8 la ora 16, conform art. 88 alin. (1) din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005. În speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 183 C. pr. civ, întrucât petentul nu a comunicat actul de procedură recomandat la oficiul poştal sau printr-un serviciu de curierat rapid. Chiar dacă s-ar putea trece peste cele de mai sus, instanţa apreciază că acea copie comunicată pe fax a chitanţei de plată a taxei de timbru nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 39 din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997, care stabileşte că “dovada plăţii taxelor judiciare de timbru o constituie copia după chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia după ordinul de plata vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului”. Şi nu în ultimul rând, comunicarea de pe fax nu este însoţită şi de timbrul judiciar de 5 lei, care, evident, trebuia depus în original şi care a fost depus tardiv la data de 30 aprilie 2013” – Jud. Oradea, încheierea nr. 370/2013 (nepublicată).
[46] Pentru o expunere detaliată, a se vedea M. Tăbârcă, op. cit, p. 50, nota 73 subsol; în acelaşi sens, G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 408; D.N. Teohari, op. cit., p. 485; C. Ap. Cluj, sent. nr. 281/2013 (nepublicată): „în procedura regularizării nu este permisă analizarea competenţei instanţei învestite cu o cerere de chemare în judecată, acest lucru fiind posibil doar la primul termen de judecată”.
[47] E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stoilă, Bucureşti, 1932, p. VII.
[48] Publicată în M. Of. nr. 356 din 27 aprilie 2005. Se arată în acestea: „În lumina acestor considerente, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. a) C. pr. civ., prin care se sancţionează cu nulitate absolută omisiunea de se preciza în cuprinsul cererii de recurs «numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal şi contul bancar», precum şi – dacă recurentul locuieşte în străinătate – «domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul», apar ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării căii de atac şi să restrângă nejustificat accesul liber la justiţie”.


dr. Mircea URSUȚA
lector, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea
avocat, Baroul Bihor http://www.juridice.ro/282448/scurte-consideratii-cu-privire-la-elementele-obligatorii-ale-cererii-de-chemare-in-judecata-in-ncpc.html

(Visited 67 times, 67 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR