Birou Mediator Bucuresti

Preşedintele Consiliului de Mediere din România, Dorin Bădulescu, susţine că decizia CC care a declarat neconstituţională obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii este “distrugătoare pentru cetăţean”, adăugând că aşteaptă motivarea Curţii.

Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, de corespondentul MEDIAFAX, la cea de-a doua ediţie a Galei Excelenţei în Mediere, cum comentează decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii, preşedintele Consiliului de Mediere, Dorin Bădulescu, a spus că decizia CC se bazează pe o anumită concepţie juridică.

“Decizia CC se bazează pe o anumită concepţie juridică şi aşteptăm motivarea pentru a vedea ce se poate îndrepta. Medierea funcţionează, suntem un corp de 10.000 de mediatori care avem ce face. A fost o bucăţică din mediere care presupunea o gratuitate pentru cetăţean şi nu am înţeles de ce s-a ajuns în această situaţie şi să fie declarată neconstituţională, pentru că era un lucru benefic şi gratuit pentru cetăţean. Se presupune că toate legile trebuie să apere cetăţeanul. Decizia CC nu este una distrugătoare pentru mediatori, este una distrugătoare pentru cetăţean. Cetăţeanul a pierdut”, a spus Bădulescu.

Potrivit acestuia, în urma deciziei CC cetăţeanul este privat de o informaţie “care îi deschidea porţile spre a-şi rezolva singur problemele cu un minim de costuri”. Continue reading →

Ieri, CCR a luat urmatoarea decizie:
1. Referitor la primul dosar, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.2 alin.(1) şi (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.”
Astfel, as dori sa-mi raspundeti in cursul acestei zile, la urmatoarele intrebari:
• Care vor fi efectele acestei decizii?
Putem face o analiza a acestei decizii dintr-o dubla perspectiva, si anume: pe de o parte, din pozitia mediatorului si, pe de alta parte, din pozitia partilor care beneficiau de avantajele informarii prealabile.
Din perspectiva mediatorului, ridicarea sanctiunii cu privire la lipsa indeplinirii procedurii informarii pentru partile interesate duce la o degrevare a activitatii mediatorului prin simplificarea procedurii de mediere; va permite concentrarea mediatorului pe ceea ce inseamna „medierea” propriu-zis – managementul disputei dintre parti prin facilitarea comunicarii si compatibilizarea nevoilor partilor.
Trebuie avut in vedere faptul ca toate beneficiile medierii (facilitati fiscale pentru parti constand in restituirea taxelor de timbru, timbrajul redus al anumitor cereri, timpul de solutionare redus la maximum cateva saptamani, rapiditatea obtinerii unei solutii, confidentialitatea tuturor informatiilor si documentelor) raman aplicabile.
Din informatiile publicate de CCR pana in prezent, intelegem ca decizia de ieri a constatat ca neconstitutionala sanctiunea inadmisibilitatii actiunii in cazul lipsei dovezii de informare cu privire la avantajele medierii. Ramane in vigoare, in acest fel, obligatia partii de informare prealabila – aspect care poate genera necesitatea unei completari legislative care sa lamureasca care sunt obligatiile mediatorului sub aspectul eliberarii dovezilor de informare. Ramane de asemenea, in vigoare, si obligatia instantei de a indruma si recomanda partilor solutionarea amiabila a cauzei, conform art. 227 din NCPC: Continue reading →

Acordul de mediere si succesiunea – conditii speciale

Prin procedura de mediere se poate realiza acordul de vointa al partilor avand drept obiect componenta masei succesorale (in sensul clarificarii listei si valorii bunurilor), imparteala bunurilor intre mostenitori (partajul in natura, cu respectarea cotelor ideale prevazute de lege), dar chiar si recunoasterea calitatii de mostenitor a unei persoane de catre ceilalti succesori.
Succesiunea se deschide numai ca urmare a decesului unei persoane, fiind prohibite pactele asupra mostenirilor nedeschise.

O prima situatie este cea in care partile au obtinut un certificat de mostenitor emis de notarul public de la locul ultimului domiciliu al defunctului.
Certificatul de mostenitor este inscrisul care constata patrimoniul succesoral, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce le revin din acest patrimoniu, cat si capacitatea succesorilor de a dispune de cota ideala, pe care legea o prevede, din bunurile mostenite. Certificatul de mostenitor se emite de notar in urma dezbaterii succesiunii.
Daca pe calea procedurii necontencioase notariale nu se obtine un certificat de mostenitor de catre mostenitorii sezinari (intrucat exista discutii cu privire la insasi calitatea de mostenitor a unuia dintre acestia), ei urmeaza sa recurga la procedura judecatoreasca pentru recunoasterea calitatii lor.
Dupa obtinerea acestor inscrisuri, mostenitorii isi pot imparti in natura bunurile in conformitate cu cotele prevazute prin lege.
In acest cazuri, in care partile sunt in posesia unui inscris care le atesta calitatea de mostenitori si defunctului si cota ideala care le revine potrivit legii, partile se pot prezenta la mediator pentru a se intelege cu privire la imparteala exacta (partajul) a bunurilor din masa succesorala.
Pentru ca un astfel de acord sa produca efecte juridice translative de proprietate, el va fi supus autentificarii notarului sau incuviintarii instantei de judecata, aflandu-ne in cadrul unei competente alternative (art. 58 alin. 4/leg.192/2006)

Pe de alta parte, exista si situatia in care partile nu s-au prezentat la notar pentru dezbaterea succesiunii si astfel nu sunt in posesia unui certificat de mostenitor. Continue reading →

6. Bucurati-va, cei care nu ati agreat ideea de gratuitate! Ati scapat de servilismul de care va temeati!  Continue reading →

Bugetul anual alocat justiției, taxele de timbru plătite de justițiabili, onorariile de avocați, onorariile experților judiciari, ale executorilor judecătoresti și ale altor profesioniști ai domeniului se apropie în România anual, ca și valoare cumulată, de cifra de un miliard de euro, în condițiile în care PIB-ul României este de aproximativ 140 de miliarde de euro.

Toate aceste sume sunt avansate din buzunarul cetățenilor, cei care au cu adevarat de suferit de pe urma existenței unui număr de 3,3 milioane de procese pe rolul instanțelor, maxim istoric atins conform statisticilor Consiliului Superior al Magistraturii.Anual, sume considerabile de bani sunt alocate de la bugetul de stat Justiției pe cele trei mari componente: bugetul Curților de Apel, bugetul Înaltei Curți de Justiție și Casație și bugetul Parchetelor. Contribuția pe cap de locuitor la acest buget variază în funcție de bugetul anual alocat între 31,366 euro în anul 2008 și 20,970 euro în anul 2011.
Bugetul alocat Justiției depășește în ultimii ani în majoritatea cazurilor jumătate de miliard de euro, cu un maxim de 675 milioane de euro în anul 2008.
Piața avocaturii se ridică la câteva sute de milioane de euro anual, dacă includem aici și partea de consultanță.
De remarcat faptul că primele zece case de avocatură din România au raportat venituri de aproape 50 de milioane de euro în 2012, în condițiile în care numărul avocaților cu drept de exercitare a profesiei este de peste 20.000. Și toate acestea, în condiții evidente de scădere a pieței. Continue reading →

Propunerile Baroului Bucuresti pentru modificarea si completarea noilor coduri in materie penala:

“(I) Apreciez ca Art.88 din Noul Cod de Procedura Penala trebuie completat cu urmatorul aliniat:
Alin.(5) “Asistenta juridica acordata in procesul penal unui suspect sau inculpat de catre o persoana care nu a dobandit calitatea de avocat in conditiile Legii nr.51/1995, modificata si completata prin Legea nr.270/2010, echivaleaza cu lipsa de aparare a acestuia.”
O asemenea prevedere se impune a fi introdusa in Noul Cod de Procedura Penala, in conditiile proliferarii avocaturii clandestine. Noul Cod de Procedura Penala trebuie sa dea un raspuns la efectele asistarii sau reprezentarii partilor in cadrul procesului penal, de persoane care nu au dobandit calitatea de avocat in conditiile legii profesiei de avocat.

(II) Art.91 alin.(2) din Noul Cod de Procedura Penala are urmatorul cuprins “In tot cursul procesului penal, cand asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat, nu asigura substituirea sau refuza nejustificat sa exercite apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i acestuia un termen rezonabil si inlesnirile necesare pentru pregatirea unei aparari efective, facandu-se mentiune despre aceasta intr-un proces-verbal ori, dupa caz, in incheierea de sedinta. In cursul judecatii, cand asistenta juridica este obligatorie, daca avocatul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata, nu asigura substituirea sau refuza sa efectueze apararea, desi a fost asigurata exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanta ia masuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa il inlocuiasca, acordandu-i un termen de minimum 3 zile pentru pregatirea apararii”.
Acest articol lasa nesolutionata modalitatea desemnarii unui avocat din oficiu de catre organul judiciar sau instanta de judecata . Sintagma folosita de legiuitor privind luarea “masurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu” creeaza confuzii.
In practica actuala, avocatul din oficiu este desemnat dintre avocatii de bara care asigura la o anumita data asistenta judiciara in alte cauze, fara ca acesta sa cunoasca continutul dosarului penal in care este numit. O asemenea practica nu echivaleaza cu asigurarea unei aparari corespunzatoare a suspectului sau inculpatului. Consider ca in cuprinsul textului trebuie inclusa referirea la necesitatea sesizarii de catre magistrati a serviciilor de asistenta juridica din cadrul barourilor in vederea desemnarii unui avocat. Se da, astfel, eficienta respectarii principiului dreptului la aparare.

(III) Art.92 alin.(2) din Noul Cod de Procedura Penala are urmatorul cuprins Continue reading →

Cu privire la modul in care se face informarea cu privire la mediere, la solicitarea Consiliului de Mediere si a Uniunii Centrelor de Mediere din Romania cu privire la modificarile art. 2 din Legea medierii aduse prin pct. 4 din Legea 214/2013, Plenul CSM a decis in sedinta de marti, 10 decembrie 2013, urmatoarele – cu mentiunea ca incadrarile juridice imi apartin:
– magistratul are indatorirea de a informa partile cu privire la existenta medierii ca procedura alternativa procesului judiciar si le va indruma catre mediator (conform art. 2 alin. 1 ind. 3 coroborat cu art. 6 Legea nr. 192/2006 si art. 21 C. proc. civ.);
– mediatorul este cel care urmeaza a realiza toate etapele de mediere, inclusiv procedura de informare  prin certificatul de informare privind medierea.

Sursa:http://www.juridice.ro/297294/csm-a-stabilit-cum-se-face-informarea-pentru-mediere-2.html#comments

Daca vreti sa aflati mai multe despre  mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

Prezentul material trateaza institutia juridica a tranzactiei judiciare, asa cum a fost legiferata atat in normele dreptului civil cat si ale celui procesual civil.

Reglementarea Tranzactiei in dreptul material (art. 2267-2278 NCC):

Definitia: Tranzactia reprezinta contractul prin care partile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealalta (art. 2267 NCC).

Se remarca o actualizare (completare) a definitiei fata de reglementarea anterioara (art. 1704 C.civ), doctrina evidentiind la acea vreme caracterul esential al tranzactiei, anume ca, prin ea, partile isi fac una alteia sacrificii reciproce, renuntand la anumite drepturi sau stipuland chiar prestatii noi, in schimbul unor renuntari facute de partea cealalata. S-a retinut ca reciprocitatea concesiunilor este esentiala pentru a diferentia tranzactia de simpla achiesare, reprezentand o recunoastere neconditionata a pretentiilor formulate in justitie. Particularitatea tranzactiei o constituie reciprocitatea cesiunilor dintre parti, fara a interesa daca respectivele cesiuni au valoare echivalenta[1].

Conditiile prealabile pentru a putea tranzactiona: plecandu-se de la definitia NCC s-au identificat trei conditii prealabile, a caror existenta cumulativa este reclamata pentru existenta tranzactiei:
1) existenta unui drept litigios sau cel putin indoielnic, cu potential de a genera un proces; aprecierea caracterului indoielnic apartine partilor;
2) intentia partilor de a stinge procesul inceput ori de a preveni un proces pe cale sa fie declansat;
3) existenta concesiilor reciproce, indiferent daca acestea sunt sau nu de valoare egala. Aprecierea valorii echivalente revine tot partilor[2].

Conditia de forma: Continue reading →