Justiţie restaurativă /vs/ Justiţie retributivă

Medierea este forma principală prin care se concretizează justiţia restaurativă, un nou curent în filozofia penală actuală, un concept mai larg care propune o schimbare de optică faţă de sistemul clasic de justiţie. Din perspectiva justiţiei restaurative, îndeplinirea actului de justiţie nu trebuie să se limiteze la stabilirea vinovăţiei şi impunerea unei pedepse, ci trebuie privită ca o restaurare emoţională, relaţională şi materială a triadei victimă – infractor – comunitate. Spre deosebire de sistemul penal clasic, justiţia restaurativă este bazată pe principiul responsabilităţii şi reprezintă o justiţie pe orizontală, o justiţie a respectului reciproc.
Justiţia restaurativă (Medierea conflictelor)

1. O alternativă a procesului în instanţă, putând fi utilizată în numeroase tipuri de contencios: conflicte de familie, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte etc;
2. Soluţie de compromis, mai convenabilă pentru ambele părţi aflate în conflict şi, bineînţeles, în deplin acord cu legislaţia în vigoare;
3. Accentul este pus pe interesele aflate în joc;
4. Aduce un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict şi un plus de supleţe în relaţiile sociale şi economice;
5. Uşurarea activităţii instanţelor judecătoreşti;
6. Reducerea cheltuielilor;
7. Economie de timp şi mai puţin stress;
8. Proces modern, mai simplu, flexibil, care permite exprimarea libera a Continue reading “Justiţie restaurativă /vs/ Justiţie retributivă” »

Read more...

Divort la notar sau la mediator ?

Divort la notar sau la mediator ? Sau poate divortul clasic, din culpa, divortul la judecatorie ?

Foarte populare in ultimul timp, modalitatile de desfacere a casatoriei la mediator sau la notar au devenit alternativa rapida la clasicul  divort din culpa , la judecatorie, cu termene, avocat, taxe, onorarii, vinovati si ruptura definitva intre soti .

Dar, dintre notar si mediator unde alegem sa efectuam divortul ? Sa analizam impreuna !

 

Factorul timp.

Timpul alocat desfacerii casatoriei este aproximativ acelasi indiferent de profesistul pe care il alegem pentru desfacerea casatoriei. La mediator timpul poate fi mai lung sau mai scurt in functie de cat de repede se ajunge la un acord( vezi factorul eficienta), in timp ce la notar, fiind mai aglomerat, programarea poate fi mai devreme sau mai tarziu, in functie de notarul ales. Indiferent de varianta mai putin de 30 de zile nu poate sa ofere nici un profesionist intrucat legea prevede niste termene exacte in aceasta procedura.

 

Factorul bani.

In ceea ce priveste cheltuielile ocazionate de divort, va pot spune ca, Continue reading “Divort la notar sau la mediator ?” »

Read more...

Ultimele modificări privind medierea

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 878 din data de 21 decembrie 2012 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Modificarile se refera, in principal, la urmatoarele aspecte:

1. Se proroga pana la data de 01 februarie 2013, termenul de intrare in vigoare a reglementarilor prevazute de Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, care vizeaza in principal obligativitatea informarii prealabile privind medierea.

2. Incepand cu data de 01 februarie 2013, pentru litigiile prevazute la art. 601 lit. a) – f) din Legea nr. 192/2006, sanctiunea pentru introducerea cererii de chemare in judecata fara participarea anterioara la sedinta de informare privind avantajele medierii este inadmisibilitatea. Sub acest aspect,  dispozitiile referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata se aplica numai proceselor incepute dupa intrarea in vigoare a ordonantei.

3. Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se va face printr-un Continue reading “Ultimele modificări privind medierea” »

Read more...

Acordul de mediere – inscris sub semnatura privata

Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator la  Art. 58. – (1), spune: Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se redacteaza un acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata.

Ce este un  inscris sub semnatura privata ?

definitie:
(dr. proc. civ.) – acel inscris intocmit de parti fara interventia unui organ de stat si semnat de partile de la care emana.

Inscrisul sub semnatura privata este acel inscris intocmit de catre parti, fara interventia vreunui organ al statului, semnat de parti sau de partea de la care emana.

Astfel, in general, singura conditie de valabilitate a acestor inscrisuri este semnatura partilor, executata de mana acestora, indiferent de modalitatea de redactare a inscrisului respectiv. Locul unde este asezata semnatura trebuie sa indice faptul ca autorul semnaturii isi insuseste intregul continut al inscrisului.

Cu toate acestea, in cazul anumitor inscrisuri sub semnatura privata, sunt prevazute anumite conditii speciale, printre care amintim formalitatea multiplului exemplar (prevazuta de Art. 1179 din Codul civil) si mentiunea „bun si aprobat” (prevazuta de Art. 1180 din Codul civil).

Formalitatea multiplului exemplar este ceruta in cazul inscrisurilor care constata Continue reading “Acordul de mediere – inscris sub semnatura privata” »

Read more...

Medierea in Bucuresti

1. Ce este medierea si care este procedura de mediere?
Medierea este o procedura eficienta si necostisitoare de solutionare a conflictelor prin care se evita apelarea la judecata obisnuita. La mediere, partile sunt asistate de un tert instruit si competent – mediatorul. Acesta faciliteaza comunicarea, reconcilierea si negocierea, astfel incat partile sa ajunga de comun acord la o solutie convenabila.

2. Cu ce difera procedura de mediere de judecata obisnuita?
Medierea se bazeaza pe principiul ca oamenii sunt capabili sa isi rezolve disputele, daca sunt ajutati de un profesionist. De accea, medierea este o procedura voluntara si confidentiala, mediatorul nu judeca cine are dreptate si cine nu, iar procedura de mediere este rapida si accesibila financiar. La mediere, partile obtin rezultate palpabile, reale si imediate.

3. Cat dureaza procedura de mediere?
Cel mai des, procedura de mediere se finalizeaza cu succes in doar cateva ore, din prima sedinta. Daca sunt necesare sedinte suplimentare de mediere – acest lucru fiind rar, acestea urmeaza sa fie organizate la date convenabile tuturor partilor implicate, de regula a doua zi.

4. Cat costa procedura de mediere? Continue reading “Medierea in Bucuresti” »

Read more...

Tehnici de mediere – intrebarea !

Tehnicile de mediere pot diferi de la un mediator la altul in functie de viziunea fiecaruia asupra medierii, dar si in functie de experienta profesionala a mediatorului. Tendita intiala  de a da sfaturi, de a oferi raspunsuri, de a consilia partile sau de a oferi solutii salvatoare  poate fi inlocuita cu tehnici de mediere corecte care sa duca la un acord solid construit cu o pace durabila in jurul sau .

  Stiinta cautarii raspunsurilor depinde de arta cu care formulam intrebarile.

Fiecare individ este un univers format din suma experientelor si a informatiilor acumulate de-a lungul vietii sale. Partile, oamenii acestia aflati in mediere, sunt fiinte fragile cu slabiciuni si temeri combinate cu ambitii si principii.

Societatea moderna creeaza fiinte comode, educate sa gasesca salvarea, dar si vinovatii in afara lor, eventual sa mearga undeva sa o cumpere . Priceputi la toate, oamenii moderni considera orice sfat primit,  dar nesolicitat, drept o forma de aroganta a sfatuitorului, sau poate o tendinta de manipulare a actiunilor sale. Cetatenii care doresc sfaturi merg sa le cumpere de la avocati. Cand ajung in fata mediatorului oamenii  vor dialogul, vor sa fie ascultati mai mult decat sa asculte, vor ca ei sa fie cei destepti, cei care gasesc solutia, cei care isi controleaza viata si decid pentru viitorul lor . Treaba mediatorului este sa deosebeasca esenta de aparenta apoi prin intrebari si reformulari ale raspunsurilor sa conduca partile spre esenta problemelor .

Raspunsurile sunt in noi, ele asteapta cumva intrebarile potrivite ca sa iasa la iveala.

Cu totii am auzit expresia “ mintea romanului cea de pe urma “ , oare ce incearca ea sa ne sugereze ?  Continue reading “Tehnici de mediere – intrebarea !” »

Read more...

Medierea in Codul de Procedura Administrativa

Codul de Procedura Administrativa este un act normativ lansat in dezbatere publica ce prevede procedura de solutionare a conflictelor aparute intre cetateni si autoritatile publice. Proiectul de lege,Codul de Procedura Administrativa, reuneste prevederi care se afla in diverse acte normative in vigoare, insa cel mai mare merit este ca uniformizeaza si completeaza domeniul procedural administrativ. Medierea in Bucuresti si in Romania incepe sa prinda radacini solide, si sa fie o metoda de solutionare a conflictelor si litigiilor din ce in ce mai mult uzitata. Aceasta cu atat mai mult cu cat actele normative  includ medierea in capitolele referitoare la solutionarea conflictelor ca metoda amiabila, si de cele mai multe ori, prealabila unui proces judiciar.

Proiectul privind Codul de Procedura Administrativa face referire in mod direct la Mediere, mai exact la ACORDUL DE MEDIERE ( art. 79 din proiect). Orice Acord de Mediere survine in urma unui proces de mediere, si orice proces de mediere este urmarea unui conflict intre doua sau mai multe parti (daca ele au acceptat medierea). In procedura administrativa – si cea in vigoare la acest moment, si cea care este in proiectul la care facem referire –  partile in conflict sunt autoritatile sau institutiile publice si cetatenii, persoane fizice, persoane juridice sau persoane fizice impreuna cu persoane juridice.

Proiectul Codului de Procedura Administrativa face referire la Mediere in ceea ce priveste un conflict administrativ in care sunt implicate mai multe parti cu interese  opuse. Acest lucru inseamna ca, autoritatea sau institutia publica este in conflict direct si actual cu doua sai mai multe parti cu interese contrare, parti care nu se inteleg intre ele in ceea ce priveste pretentiile lor personale si/sau colective pe care le au de la acea autoritate sau institutie. Mai exact, partile in disputa cu autoritatea sau institutia respectiva nu au ajuns la o univocitate de interese (pretentii), si se impune necesitatea ca aceste parti sa ajunga la un acord, la o intelegere intre ei, pentru ca procesul administrativ sa poata merge mai departe. Un astfel de acord este posibil in cadrul procesului de mediere.

MEDIEREA unui proces de contencios administrativ propriu-zis nu poate avea loc, deoarece Continue reading “Medierea in Codul de Procedura Administrativa” »

Read more...

Din 2013 intalnirea cu un mediator va fi obligatorie inainte de proces

Incepand din anul 2013 , justitiabilii, indiferent ca sunt persoane fizice sau juridice, vor fi obligati sa participe la o sedinta de informare privind medierea inainte de a ajunge in fata instantei de judecata. Aceasta formalitate prealabila unui proces este gratuita si nu implica parcurgerea intregii proceduri de mediere.

Legea medierii a fost modificata in acest an prin Legea nr. 115/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 462 din 9 iulie 2012 . Printre altele, acest act normativ instituie obligatia de a participa la sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata.

Noua obligatie a justitiabililor este prevazuta la art. 60 1, introdus in Legea Medierii, care prevede ca „in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii„.

Aceasta prevedere intra in vigoare in 6 luni de la publicarea Legii nr. 155/2012 in Monitorul Oficial, adica in 9 ianuarie 2013.

Potrivit noilor reglementari aplicabile de anul viitor, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie in urmatoarele domenii: Continue reading “Din 2013 intalnirea cu un mediator va fi obligatorie inainte de proces” »

Read more...

Diferenta intre mediere si judecata

Explicatii despre mediere, despre cum functioneaza sau ce se intampla in cadrul unui proces de mediere se pot gasi din abundenta pe acest site. Cu toate acestea simt nevoia sa explic diferenta de principiu intre mediere si judecata.

Plecam de la ideea ca la mediere ori judecata ajung doua persoane aflate intr-un litigiu sau conflict . Ratiunea justitiei clasice este sa gasesca un vinovat de acest litigiu, sa stabilesca cine are dreptate si cine nu. Dar, de fiecare data oamenii au dreptate absoluta sau vinovatie absoluta ? In plus, ce facem cu problema, cu conflictul intre parti care ramane in continuare deschis  ? 

Prin mediere nu cautam vinovati ci solutii !

Medierea intelege mai inainte de toate ca vinovatia celuilalt nu rezolva problema. Timpul si energia cheltuite pentru a gasi un vinovat adancesc si mai tare conflictul intre parti .

Partea considerata vinovata se va incarca de ura fata de partea ce castiga procesul, in timp ce partea invingatoare va oferi dispret partii considerate vinovate. Si problema ? Imperativul dat de instanta este o rezolvare ?

Medierea este locul unde nu se discuta despre vinovatie ci despre solutii. Ce conteaza cine este vinovat de desfacerea casatoriei atata timp cat partile oricum nu mai convietuiesc impreuna ? Continue reading “Diferenta intre mediere si judecata” »

Read more...

Ordonanta de urgenta 90/12 DEC/2012 ce completeaza legea medierii

Ordonanta de urgenta ce completeaza legea medierii:

M. Of. nr. 0878 din 21 Decembrie 2012
Act nr. 90/12 Decembrie 2012 – Bucuresti. Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (201200878)  Guvernul României Bucuresti 2012 cu urmatorul continut https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/10042_346041638836520_708538993_n.jpg Continue reading “Ordonanta de urgenta 90/12 DEC/2012 ce completeaza legea medierii” »

Read more...