Mediator din Bucuresti

Procedura de mediere

mediere partajPărţile recurg la mediere din proprie iniţiativă sau la recomandarea instanţei de judecată/avocatului, putând să-şi aleagă orice mediator din Tabloul mediatorilor autorizaţi . Alegerea mediatorului este făcută exclusiv de părţi, existând posibilitatea ca fiecare parte să-şi aleagă un mediator, urmând ca, dacă mediatorii şi părţile sunt de acord, aceştia să co-medieze disputa.

În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul  invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii.

Părţile pot participa numai la şedinţa de informare, sau pot decide să continue medierea. De asemenea, părţile pot fi însoţite de avocat.

Procedura medierii este flexibilă, presupunând întâlniri sau discuţii atât între toate părţile participante, cât şi sesiuni separate, în care mediatorul se va întâlni cu fiecare parte, încercând să identifice nevoile lor în rezolvarea disputei.

Părţile pot să nu ajungă la un acord în cadrul medierii, situaţie în care pot merge la instanţă.

Dacă ajung la un acord, acestea îl pot prezenta judecătorului care, după ce va verifica legalitatea acestuia, va pronunţa o hotărâre ce va cuprinde întocmai clauzele acordului.

Părţile pot prezenta acordul de mediere şi notarului care, după ce va verifica legalitatea acestuia, îl va autentifica.

Acordul de mediere neautentificat(notar/instanţă) are forţa probantă a unui înscris sub semnătură privată.

Există situaţii când acordul de mediere trebuie să îmbrace obligatoriu forma autentică: atunci când se convine tranferul dreptului de proprietate asupra imobilelor sau ori de câte ori legea prevede ca o condiţie de validitate forma autentică.

   În cauzele civile, pe durata desfăşurării medierii, părţile pot solicita suspendarea judecării cauzei, în condiţiile art. 242 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. Cursul perimării este suspendat pe toată durata desfăşurării procedurii medierii, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

Cererea de repunere pe rol este  Continue reading

Mediator Divort Bucuresti

Procesul de divort este unul complex si intens pe care, din pacate, multi oameni il au de indurat. Durata acestui proces, in general, dureaza aproximativ un an sau mai mult inainte de a deveni oficial, pentru ca sunt cativa pasi care trebuie sa fie rezolvati.
Medierea divortului poate ajuta la reducerea stresului si durerii provocate, ca sa nu mai mentionam faptul ca este mult mai putin costisitor iar timpul se reduce la mai putin de o luna . Aceasta optiune ar  trebui cel putin luata in considerare inainte de alegerea de solutionare a litigiilor, cu exceptia cazului in care relatia se afla intr-adevar intr-un punct critic.
Din cauza beneficiilor oferite de mediere, unii avocati vor incuraja acest traseu, chiar daca aceasta inseamna mai putini bani pentru ei. Unul dintre avantaje este ca deciziile sunt luate de catre cele doua parti in loc de instantele de judecata. Ei au sansa de a-si rezolva problemele si de a ajunge la un acord cu privire la fiecare chestiune.
De multe ori, cele doua parti pun capat casatoriei lor intr-o nota pozitiva si sunt capabili de a trece mai usor de perioada de dupa divort. Dimpotriva, acest lucru nu este la fel de comun atunci cand cazul este solutionat in instanta.

Cu toate acestea, cheia pentru o mediere de succes  sunt canalele deschise de comunicare. Cu cat sunt mai deschise ambele parti cu atat au mai multe sanse in rezolvarea problemelor lor. Acest lucru nu poate fi usor pentru unii soti daca cei doi nu se inteleg, dar este singura modalitate de a face progrese.
Partea terta implicata, care organizeaza si gestioneaza acest proces este cunoscut sub numele de mediator.
Aceasta persoana ar putea avea Continue reading

CURS GRATUIT DE MEDIERE – FORMARE CONTINUA

Va oferim astazi gratuit spre lectura o perspectiva detaliata asupra medierii, perspectiva ce poate fi o completare utila a cunostintelor acumulate in cursul de formare initiala .

Consideram ca lucrarea se adreseaza unui public larg, nu numai profesionistilor in mediere, avand o abordare prietenoasa, putand astfel sa o consideram o forma de initiere in tainele medierii, stiind ca medierea este un concept nou pe piata romaneasca, concept care nu intotdeauna este inteles in multitudinea valentelor sale.

MEDIEREA CONFLICTELOR

- Aceasta lucrare a fost inregistrata si reprezinta -PROPRIETATE INTELECTUALA- prin urmare nu poate fi folosita de formatori pentru cursurile de formare continua.

Mediatorul nu trebuie confundat cu negociatorul! Atunci când comunicarea dintre partile în conflict este defectuoasa – aceasta poate fi însusi cauza aparitiei conflictului ori escaladarea lui (daca radacinile sale sunt altele decât comunicarea deficitara dintre parti). Medierea propune a treia parte – neutra conflictului -care sa intermedieze comunicarea dar si sa procedeze la reflectarea conflictului reciproc în parti – astfel ca fiecare sa înteleaga exact disputa conform propriilor sisteme de valori. De exemplu: atunci când doi copii se bat si al treilea intervine între ei pentru a-i desparti – acesta din urma joaca rolul mediatorului!

Conditia este ca partile în conflict sa accepte mediatorii. Mediatorul nu este judecator si nu propune solutii partilor; daca acestea prin mediere se clarifica asupra pozitiilor si conflictul se aplaneaza -ori se încheie – negocierea dispare.

Altfel – solutionarea diferendelor ramase survine prin detaliile ce vor fi negociate ulterior medierii sau prin negocierea directa: negociatorul apartine uneia dintre parti (mediatorul niciodata!). De exemplu: când partile au de încheiat un acord, persoanele care-l fac sunt negociatorii. Întâlnirea negociatorilor are reguli diferite de ale întrunirii pentru mediere – deoarece mediatorii nu se implica decât la solicitare.

COMUNICAREA 

Dorim sa facem cât mai atractiva – prin accesibilitate – nu numai aceasta parte, ci întreaga lucrare;asa ca, intram direct în subiect: Continue reading

Ajutorul public judiciar în materie de mediere

În măsura în care partea nu are posibilitatea de a acoperi aceste costuri, ar putea sau nu beneficia de ajutor public judiciar?

Conform dispozițiilor art. 20 teza I din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, modificată și completată „în cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu.” Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere.
Textul naște mai multe probleme. O primă problemă este aceea dacă poate fi solicitat ajutor public judiciar în faza procedurii prealabile. Ce se întâmplă, însă, dacă partea nu are posibilități financiare de achitare a costurilor medierii sau poate achita costurile, cealaltă parte se prezintă, este de acord cu medierea, însă partea care a invitat la medierea sau ambele părți nu dispun de mijloacele materiale necesare achitării onorariului mediatorului, astfel că nu pot încheia contractul de mediere. Pot solicita, în această fază, ajutor public judiciar?

a doua problemă, față de redactarea textului, este dacă ajutorul public judiciar poate privi și costurile medierii, câtă vreme textul arătat se referă doar la onorariul mediatorului.
Pentru că procedura prealabilă de participare la ședința de informare nu presupune plata unui onorariu, plătindu-se doar costuri, textul trebuie interpretat nu în litera, ci în spiritul său, astfel că poate fi acordat ajutorul public judiciar după declanșarea procesului pentru costurile achitate mediatorului pentru ședința de informare.
Textul art. 20 din OUG nr. 51/2008 se referă doar de restituirea onorariului și ordonanța nu cuprinde vreun text care să permită expres acordarea ajutorului public judiciar în această formă și anterior declanșării unui proces. În cazul asistenței prin avocat pentru preîntâmpinarea unui proces, art. 6 lit. a) prevede expres că Continue reading

Divortat de copil

Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil în octombrie 2011 reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, un punct de cotitură cu privire la programele de legături personale ale minorului cu părintele cu care acesta nu locuieste în mod statornic (asa-numitul părinte nerezident) iar asta se poate face numai prin mediere. Dacă practica jurisprudențială din România anterioară anului 2012 prevedea programe de legături personale cel mult simbolice între copil şi părinte, părinţii nerezidenţi exprimându-se deseori că “instanțele i-au divorțat de copii” este cazul ca aceste programe de legături personale oferite prin mediere să cunoască o lărgire în cazul părinților care se separă sau divorțează în condițiile noului cod civil ori chiar și a părinților divorțați anterior dar care depun cereri de reinstaurare a autorității părintești comune asupra copiilor lor.

Noua lege civilă arată faptul că autoritatea părintească implică nu doar drepturi ci si nenumărate obligații în sarcina părintelui nerezident: acesta este responsabil în mod solidar cu părintele rezident de faptele copilului (de exemplu în cazul în care copilul intră în conflict cu legea) este responsabil de a îngriji copilul, de a face lecții cu acesta, de a se implica în activitățile școlare și extrascolare ale copilului. Părintele este obligat să îsi dea acordul cu privire la intervențiile medicale nemaiputând fi posibil ca doar părintele rezident să se ocupe de aceste lucruri. Nu în ultimul rând părintele poate cere  prin mediere  posibilitatea să se achite de obligația de întreținere a minorului cumpărând acestuia bunurile și serviciile necesare traiului, educației și îngrijirii. Acest lucru nu se poate realiza în situaţia în care acest părinte ar interacţiona cu copilul doar odată la 14 zile. Este imposibil deci ca toate aceste obligații enumerate mai sus, să poată fi realizate prin menținerea vechilor prevederi legale care implicau un contact părinte-copil limitat la un weekend din două in limite legale care sa inlocuiasca un plan parental stabilit de parinti in cadrul unui proces de mediere.

Instanţele române ar trebui deci să incurajeze partile sa mearga la mediere in cazul unui divort, sa acorde Continue reading

CERTIFICAT INFORMARE MEDIERE

 CERTIFICAT DE INFORMARE Nr. ………. / ………………………. *

Eliberat astăzi, data ……………………………, ora……… conform prevederilor art. 2 alin.(11) din Legea 192/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

În baza solicitării formulate domnului/doamnei mediator ……………………………………………………… autorizat prin hotărârea nr……din data de ………..…………… a Consiliului de mediere, autorizaţie seria……nr………………… eliberată la data de………………. , astăzi data de mai sus a avut loc şedinţa de informare în acord cu prevederile legale, la care s-au prezentat:

 

Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă) în………………, str……………………………, nr………, bl……, sc……, ap……, judeţul…..………………………. (sau Societatea……………………………. cu sediul în ………………………………………………………………………………., înregistrată la ORC sub nr………………., CUI……………………reprezentată de domnul/d-na…………………………………………….., domiciliat(ă) în………………, str…………………, nr………, bl……, sc…… ap……, judeţul ……………….……. în calitate de…………………… )

 

şi

Domnul/D-na…………………………………………….., domiciliat(ă) în………………, str…………………, nr………, bl……, sc…… ap……, judeţul…..… …………………. (sau Societatea……………………………. cu sediul în ………………………………………………………………………………., înregistrată la ORC sub nr………………., CUI……………………reprezentată de domnul/d-na…………………………………………….., domiciliat(ă) în………………, str…………………, nr………, bl……, sc…… ap……, judeţul………………………. în calitate de…………………… )

Dacă este cazul: Continue reading

Medierea si cheltuieli de judecată

Cheltuielile medierii, indiferent că este vorba de mediere prealabilă procesului sau în cursul acestuia (desigur, eșuată), se includ în cuantumul cheltuielilor de judecată,reclamantul putând să le solicite în măsura în care câștigă procesul, în temeiul art. 451 alin. (1) NCPC, fiind vorba de „alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.

În faza de executare silită, medierea nu este obligatorie și nici nu poate fi recomandată de instanță, decât, eventual, în caz de contestație la executare, deși este discutabil dacă este compatibilă cu caracterul urgent al acestei proceduri.

În această fază, cheltuielile medierii rămân în sarcina părții care a declanșat-o, nefiind cheltuieli de executare. Continue reading

Divort la tine acasa

Modernismul oferit de alinierea legislatiei romanesti la standardele europene creeaza avantaje noi sistemului juridic romanesc si implicit cetatenilor, ca si beneficiari ai sistemului juridic din tara noastra.

Formalismul juridic in care cetateanul trebuie sa intre in sala de judecata strigat de un aprod  si sa participe la un proces in care personaje imbracate in roba vorbesc intr-un limbaj numai de ei stiut , poate fi acum inlocuit cu o discutie lejera in prezenta unui mediator .

Art 51 din Legea Medierii 192/2006 spune ca:  “Medierea are loc, de regula, la sediul mediatorului. Daca este cazul, medierea se poate desfasura si in alte locuri, convenite de mediator si de partile aflate in conflict. “

Altfel spus, divortul prin mediere poate avea loc inclusiv la domiciliul dumneavostra.

Tot ce aveti de facut pentru un divort lejer, confidential, scutit de taxe si drumuri la judecatorie, sau stresul creat de formalismul dat notar sau instante, este sa sunati la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact, iar noi vom programa vizita unui mediator la dumneavostra acasa. Onorariul pentru acest serviciu este acelasi ca si cel pentru serviciile oferite la sediul nostru.

Este important sa  Continue reading

La cine raman copiii dupa divort ?

-Odata cu discutia despre divort problema copiilor devine una stringenta . Termenul de incredintare minor dispare, locul acestuia fiind luat de o solutie moderna si adaptata necesitatilor copiilor minori : CUSTODIA COMUNA .
-Definita ca fiind ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului, autoritatea parinteasca  apartine, potrivit Noului Cod Civil („NCC”), ambilor parinti, care trebuie sa o exercite numai in interesul superior al copilului (Titlul IV din NCC – Autoritatea parinteasca). In acest sens, urmeaza a fi avute in vedere si dispozitiile legii speciale in materie, anume Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului („Legea nr. 272/2004”), care afirma prevalenta principiului interesului superior al copilului in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti (art. 2 din Legea nr. 272/2004).
Interesul superior al copilului este punct de reper si atunci cand exista neintelegeri intre parinti asupra modului de indeplinire a indatoririlor parintesti; in aceasta ipoteza, instanta de tutela are autoritatea de a decide cu privire la exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti, cu ascultarea parintilor, a copiilor, dupa caz, precum si in functie de concluziile raportului de ancheta sociala.
In materia ascultarii copiilor, NCC introduce o noutate, in sensul ca poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca instanta de tutela considera acest lucru necesar in justa solutionare a cauzei. Mai mult, textul legal consacra dreptul copilului de a fi ascultat, precum si importanta opiniilor copilului, ce urmeaza a fi luate in considerare, raportat la varsta si gradul sau de maturitate (art. 264 NCC – Ascultarea copilului).
-In cazul in care ne dorim o varianta mai rapida si mai lipsita de traume atat pentru copii cat si pentru dumneavostra puteti alege divortul la mediator unde sotii, de comun acord, decid la recomandarea mediatorului un plan parental in care sa se reflecte felul in care parintii decid sa isi imparta custodia comuna a copilului/copiilor, intr-o formula avantajoasa in primul rand pentru minor/minori dar si pentru parinti in functie de nivelul acestora de flexibilitate oferit de locul de munca, distanta, venituri s.a.m.d. Avantajul este dat de evitarea audierii minorului, de evitarea anchetei psihosociale, de gasirea unei solutii in interesul superior al minorului de catre parinti si nu una impusa de instanta , de multe ori Continue reading

Primii pasi in mediere

Am absolvit un curs de mediator, acum ce fac ?

Medierea este o profesie frumoasa si poate fi chiar una productiva in cazul in care profesionistul in mediere este documentat si stapaneste secretele profesiei, pana in detaliu.

Cursurile de mediator sunt bune, dar nu suficiente. In ce spete se aplica medierea ? Ce pot face ca mediator si ce nu ? Cum sa formulez un acord de mediere ? Toate acestea sunt intrebari la care un mediator trebuie sa aiba raspunsurile, inainte de a-si face carti de vizita si a de astepta clienti la mediere.

Trebuie stiut ca exista cursuri de formare continua in care se invata toate aceste raspunsuri precum si tehnici de marketing pentru atragerea de clienti la mediere, unele sustinute chiar de mine, dar sunt convins ca nimeni nu vrea sa mai cheltuie bani pe cursuri, dupa ce a platit deja o suma substantiala pentru cursul de baza.

Asa ca, primele secrete despre mediere le voi oferi acum, gratuit.

1.Fie ca sunteti jurist, fie ca nu, primul pas este lectura obligatorie ! Lasam deoparte Piramida lui Maslow sau fazele conflictului si trecem la studiul elementelor de drept ! Noul Cod Civil si Noul Cod de Procedura Civila au intrat in vigoare de foarte putin timp. Indiferent daca ati fi fost magistrati o viata sau  daca sunteti proaspeti mediatori, fara aceste doua noi carti  la baza nu puteti  face niciun pas in cariera . Medierea, indiferent de ce spun unii, este in directa relatie cu justitia, si fara cunostinte temeinice de drept un profesionist in mediere nu poate face performanta. Legiuitorul a considerat ca un absolvent de studii superioare cu trei ani vechime in munca are capacitatea de a invata elementele cu care se confrunta in profesie,  chiar si in lipsa cunostinelor de baza in drept ! Daca sunteti tentat sa mediati si conflicte de natura penala, introduceti in studiu si Codul Penal si cel de Procedura Penala.

In cazul in care vi se pare greu puteti suna la unul din numerele afisate la datele de contact, pentru a va programa la un curs de formare continua :)  !

2. Mergeti in librarie si cumparati tot ce se incadreaza in bugetul dumneavostra care are scris pe coperta cuvintele : negociere, psihologia conflictului, chiar dezvoltare personala relationala . Daca mergeti in librarie juridica recomand sa cautati si carti despre mediere, sunt deja multe publicate, recomand  culegerea de hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia medierii ,( de acolo puteti trage cu ochiul si la ce au mai scris altii prin acordurile de mediere apreciate de judecatori )

Si in acest caz , daca vi se pare greu, puteti suna la unul din numerele afisate la datele de contact, pentru a va programa la un curs de formare continua :) !

3. Trageti cu ochiul  la cei care se pricep . Continue reading

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

May 2015
M T W T F S S
« Apr    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR