Cazuri in care informarea despre mediere este obligatorie

Zemanta Related Posts ThumbnailIncepand cu 1 august 2013, o parte din actiunile civile si penale vor fi respinse de catre instantele de judecata, daca partile nu vor trece, inainte de inceperea procesului, printr-o sedinta obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Acestea sunt gratuite si obligatorii in dosarele din urmatoarele domenii:

? in domeniul protectiei consumatorilor;

? in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti);

? in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;

? in domeniul raspunderii profesionale (de exemplu in caz de malpraxis);

? in conflictele de munca;

? in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia celor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;

? in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

Despagubiri mediate, in caz de viol Continue reading “Cazuri in care informarea despre mediere este obligatorie” »

Limitele informării obligatorii despre mediere

Zemanta Related Posts ThumbnailIn ultima perioada, inregistrandu-se o efervescenta de articole privitoare la mediere, in special referitoare la informarea obligatorie prevazuta de art. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, in contextul in care opiniile referitoare la sedinta/procedura  de informare par a fi tot mai divergente, dorim sa aducem in atentie faptul ca, in cadrul proiectului “Mediatori in dialog interprofesional”, lansat de Asociatia Profesionala Colegiul Mediatorilor, s-a derulat primul atelier cu titlul “Limitele informarii obligatorii cu privire la mediere“, in data de 20 iunie 2013,  la Bucuresti, avand partener media JURIDICE.ro.

La acea vreme, raportul atelierului nu a fost facut public pe JURIDICE.RO, insa acum credem ca este oportun sa-l publicam, chiar si cu aceasta intarziere, avand in vedere contextul mai sus mentionat.

Concluziile atelierului vizeaza doar aspectele legate de informarea obligatorie, asa cum este ea prevazuta de art. 2 din Legea medierii, mai putin ultimele doua alineate care instituie posibilitatea ca si alte profesii juridice sa realizeze procedura de informare, in conformitate cu Legea nr. 214/2013.

Totodata, facem urmatoarea precizare: rolul nostru, al echipei de proiect, a fost acela de a facilita un dialog interprofesional, concluziile fiind ale participantilor, dupa cum reiese si din raportul expus mai jos.

Raport Atelier 1: Limitele informarii obligatorii cu privire la mediere: Continue reading “Limitele informării obligatorii despre mediere” »

Les journées de la médiation francophone à Bucarest 2013

Trei dintre cele mai cunoscute organizații internaționale în domeniul medierii, Institut de la Médiation dans l’Espace Francophone (IMEF), Institut de Médiation et d’Arbitrage du Québec (IMAQ) și Association Nationale des Médiateurs (ANM) (Franța) își desfășoară întâlnirea anuală la București.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 12-13.09.2013, între orele 10.00 – 17.00, la Institutul Francez din București, situat în bd. Dacia nr. 77, organizarea lui fiind posibilă ca urmare a eforturilor Asociației pentru Calificare, Recalificare și Formare Profesională Continuă (ACRFPC) de a aduce în România mediatori cunoscuți și recunoscuți pe scena medierii internaționale.

După succesul a două evenimente organizate de ACRFPC, în parteneriat cu ANM și doamna Gabrielle Planès-președinta ANM, desfășurate în lunile martie și iunie 2013, acest al treilea eveniment constituie o premieră în România ca urmare a faptului că pentru prima dată un număr atât de mare de mediatori străini, cu o experiență îndelungată în mediere, se reunesc în România, alături de mediatori români. Evenimentul își propune să fie terenul unor schimburi fructuoase de idei și experiențe de mediere în spațiul francofon al țărilor reprezentate la această întâlnire. «Les journées de la médiation francophone à Bucarest 2013 » se vor concentra pe similitudinile și diferențele de practici între mediatori din spațiul francofon, cu scopul de a îmbogăți, dezvolta și extinde paleta de posibilități în mediere, cu un accent pus pe medierea în întreprindere.

Colocviul este conturat în jurul a 4 mese rotunde: Continue reading “Les journées de la médiation francophone à Bucarest 2013” »

Nerespectarea măsurilor de încredinţare a minorului

Zemanta Related Posts ThumbnailAutor: MARINELA CĂLIN procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova

Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunile contra familiei prevăzute în codul penal

Continuarea lucrării publicată în revista „Drepturile minorilor” Nr. 1/2006

Noţiunea şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minoruluiPotrivit art. 307 C.pen., constituie infracţiune reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul. De asemenea, constituie
infracţiune, potrivit alin. 2 al art. 307 C.p., fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de organul competent.Codul familiei conţine prevederi referitoare la încredinţarea minorului unuia dintre părinţi, în caz de divorţ, precum şi dispoziţii referitoare la încredinţarea acestuia unei terţe persoane, atunci când părinţii nu-i pot asigura o creştere şi educare corespunzătoare.
Preocupat de a asigura o cât mai completă şi eficientă ocrotire a minorului, legiuitorul a prevăzut, în asemenea cazuri, posibilitatea menţinerii legăturii acestuia cu părintele sau cu părinţii în grija cărora nu se mai află. Continue reading “Nerespectarea măsurilor de încredinţare a minorului” »

Darea de data certa a mediatorului

Zemanta Related Posts ThumbnailPotrivit dispoziţiilor art. 278 Cod de procedură civilă referitoare la data certă a înscrisului sub semnatură privata , dobîndirea datei certe se face astfel : (1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv:

1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă;

2. din ziua când au fost înfăţişate la o autoritate sau instituţie publică, făcându-se despre aceasta menţiune pe înscrisuri;

3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public; …..

Reglementarea anterioară preciza (prin vechiul Cod civil) că : Art. 1182. – Data scripturii private nu face credinta in contra persoanelor a treia interesate, decat din ziua in care s-a infatisat la o dregatorie publica*), din ziua in care s-a inscris intr-un registru public**), din ziua mortii aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua in care va fi fost trecut fie si in prescurtare in acte facute de ofiteri publici***), precum procese-verbale pentru punerea pecetii sau pentru facerea de inventare.
Asadar, legiuitorul, în Codul de procedură civila în vigoare, a simţit nevoia de explicitare şi de extindere, în opinia mea, a opozabilităţii înscrisului juridic civil încheiat între părţi sub semnătură privată prin înregistrarea acestuia în variantele prevăzute în tezele art. 278 Cod procedură civilă.

Care este importanţa datei certe? Continue reading “Darea de data certa a mediatorului” »

Medierea scurtează divorțul

Zemanta Related Posts ThumbnailModalitățile de a divorța
Doi oameni care au decis să divorțeze au trei posibilități: divorțul la starea civilă, divorțul la notar și divorțul prin judecată. Majoritatea celor care divorțează însă doresc să evite instanța pentru a nu se expune public, pentru a nu implica rudele, cunoscuții, vecinii și copiii (prin audieri de martori) și pentru a scurta cât mai mult cel mai stresant eveniment din viața lor. În unele cazuri este posibilă evitarea instanței, eventual cu participare în prealabil la o mediere, în alte cazuri însă nu este posibil.

Condițiile care trebuie îndeplinite

La pasul 1, soții trebuie să se întrebe dacă sunt de acord să divorțeze cu acordul părților. Dacă răspunsul este nu sau dacă unul din soți e pus sub interdicție, atunci soții trebuie să meargă la judecată , nefiind posibil în această situație divorțul la notar sau la starea civilă. Soții ar putea prefera această variantă în cazul în care unul dintre ei dorește ca divorțul să fie pronunțat exclusiv din culpa celuilalt.

Dacă soții sunt de acord să divorțeze cu acordul părților, aceștia trebuie să fie fără copii minori în momentul divorțului . Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, soții trebuie să depună o cerere la starea civilă  și în 30 de zile să revină pentru a confirma dorința de a divorța. O dată parcurși acești pași, divorțul este finalizat .

Dacă soții au copii minori, lucrurile devin ceva mai complicate. Pentru a evita instanța, soții trebuie în primul rând să fie de acord cu exercitarea autorității părintești în comun , cu alte cuvinte, chiar dacă domiciliul copilului va fi stabilit la unul dintre părinți, cei doi vor trebui să decidă împreună și de comun acord aspectele legate de educația, creșterea, învățătura și alte aspecte importante din viața copilului.

De asemenea, soții trebuie să cadă de acord asupra următoarelor aspecte ale divorțului: Continue reading “Medierea scurtează divorțul” »

Încredinţarea copiilor minori în caz de divorţ

Zemanta Related Posts ThumbnailMedierea este calea cea mai bună pentru un divorţ rapid, fără complicaţii,lipsit de elemente traumatizante.

Divorţ prin mediere

Am ajuns în pragul unui divorţ. Dorim să trecem uşor peste el pentru a putea merge mai departe. Să ne vindecăm, să putem accepta, să putem privi spre viitorul nostru, să ne clădim un alt viitor decât cel pe care îl visam până de curând.

Şi astfel, începem să căutăm informaţii pentru a găsi căi să facem această experienţă personală cât mai puţin traumatizantă: pentru noi, pentru copii.

În acest sens, soluţia medierii poate fi şi este soluţia optimă pentru dumneavoastră şi pentru cei  dragi, în sensul unor complicaţii minime, a unei căi elegante şi lipsite de conflictul de a realiza un divorţ fără aspecte traumatizante.

Medierea, calea optimă pentru un divorţ rapid şi un partaj ieftin: Continue reading “Încredinţarea copiilor minori în caz de divorţ” »

Medierea este pedagogie sociala

Zemanta Related Posts ThumbnailSambata, 17 august 2013, a avut loc la Muzeul Gazelor din Medias, masa rotunda cu tema: “Efectele modificarilor legislative in materia medierii, de la 1 august 2013. Reducerea cu 50% a taxelor de timbru pentru conflictele solutionate prin mediere“, organizata de MediereNet.ro.

In cadrul acestei intalniri, Aurel Codoban – specialist in comunicare si profesor la Universitatea Babes-Bolyai, a vorbit despre beneficiile comunicarii, si cum se aplica acestea in procesul de mediere.

In opinia profesorului Aurel Codoban conflictele sunt  boli, iar mediatorul este un terapeut care in incercarea sa de a reface comunicarea intre parti, reuseste sa vindece conflictualitatea partilor.

Medierea este un exercitiu de comunicare pozitiva. Mediatorul este un fel de arbitru, care trece prin comunicare pentru a depasi o stare de conflictualitate. El este intermediarul partilor in comunicare. Rolul mediatorului este de terapeut al comunicarii pozitive.” a mentionat Aurel Codoban in interventia telefonica.

Conflictualitatea poate fi vazuta ca o boala, iar analogia este urmatoarea: Terapeutul sta de vorba cu bolnavul in maniera directa, pe cand mediatorul este un fel de terapeut care mijloceste dialogul dintre doi bolnavi, cele doua parti fiind bolnave de conflictualitate.

Eu cred foarte mult in comunicare, cred ca se pot rezolva foarte multe probleme prin comunicare, mai ales cele legate de conflictualitate. Martin Luther King a spus ca : “Oamenii se urasc intre ei pentru ca le este frica si le este frica pentru ca nu comunica”. Din punctul meu de vedere mediatorul inlatura aceasta incapacitate de comunicare a partilor.” a spus Aurel Codoban.

Pe de alta parte Aurel Codoban a subliniat faptul ca lumea e plina de conflicte si exista oameni care doresc sa fie conflictuali. Problema se pune, daca partile aflate in conflict, doresc cu adevarat un rezultat in rezolvarea conflictului, deoarece pentru unii dintre ei, conflictul e un fel de energie.

La intrebarea : Continue reading “Medierea este pedagogie sociala” »

Standardele minimale in domeniul medierii

mediator petru mustateanuIn toate documentele europene privind medierea se vorbeste despre standardele medierii care sunt recunoscute prin calificarea ca mediator a unor profesionisti in domeniul comunicarii  prin parcurgerea unor cursuri initiale si ulterioare.

La nivel european accentul pe calificarea in mediere si pastrarea unor standarde minimale pentru ca actul de mediere sa fie eficient si sa aiba rezultatele scontate, cade atat pe formarea initiala dar mai ales pe formarea si pregatirea continua a mediatorilor.

Tot in aceste documente se observa disctinctia dintre mediere si tranzactia juridica, si deasemeni se impune statelor care reglementeaza medierea sa nu contopeasca aceste proceduri deoarece difera foarte mult, medierea nefiind un atribut al juristilor, constand intr-o cu totul alta abordare a conflictului de catre acel tert neutru si imparial care vine sa ajute partile prin metode nonjuridice – de comunicare si negociere – sa ajunga la o solutie in conflict. Se puncteaza deasemeni  fondul medierii ca fiind nevoile si interesele partilor din conflict, si nu drepturile si obligatiile asa cum acestea reprezinta fondul unui proces judiciar ori a unei tranzactii juridiciare.

Interesant cum Romania a respectat conditiile si recomandarile europene in domeniul medierii, chiar daca de-a lungul timpului, de fiecare data ca se modifica intr-un sens sau altul legea medierii, cei care nu o intelegeau doreau sa o adopte ca o procedura proprie profesiei lor. Nu ascund faptul ca fac referire la avocati.

Asa cum sistemele de justitie cat si conceptele de justitie si respectarea drepturilor si intereselor cetatenilor evolueaza, asa ar trebui sa evolueze si conceptiile celor angrenati in actele de infaptuire a justitie, pentru a intelege metodele noi , inovative si eficiente de management al conflictelor, fie civile, fie familiale, fie penale, etc. Continue reading “Standardele minimale in domeniul medierii” »

Recomandarea NR. (2002)10 privind medierea in materie civila

RECOMANDAREA NR. (2002)10

A COMITETULUI MINIŞTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE

Material preluat din EFICIENTA SI ECHITATEA JUSTITIEI – standarde europene, Bucuresti oct 2006, Proiect iniţiat şi coordonat de domnul  judecător Cristi Danileţ

PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE CIVILĂ

 

(adoptată de Comitetul Miniştrilor la 18 sept. 2002 în a 808-a reunire a delegaţilor miniştrilor)

 

 

Comitetul Miniştrilor, în baza art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

 

Salutând dezvoltarea unor moduri de soluţionare a litigiilor care sunt alternative hotărârilor judecătoreşti şi căzând de acord asupra oportunităţii unor reguli care să stabilească garanţii atunci când sunt utilizate asemenea proceduri;

 

Subliniind necesitatea de a se face eforturi pentru îmbunătăţirea în permanenţă a metodele de rezolvare a litigiilor, ţinându-se cont de nevoile proprii fiecărei jurisdicţii;

 

Convins de interesul de a stabili reguli particulare în ceea ce priveşte medierea, definită ca proces de dezvoltare în care un “mediator” ajută părţile să negocieze asupra chestiunilor în litigiu şi să ajungă la un acord care să le convină;

 

Recunoscând avantajele, în unele cazuri, ale medierii în litigiile de dreptul civil;

 

Conştientizând necesitatea organizării medierii în alte ramuri de drept;

 

În spiritul Recomandării nr. (98) 1 asupra medierii familiale, a Recomandării nr. (99) 19 asupra medierii în materie penală şi a Recomandării nr. (2001) 9 asupra căilor alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private, ca şi rezultatele altor activităţi şi cercetări efectuate de Consiliul Europei şi pe plan naţional;

 

Având în vedere în mod particular Rezoluţia nr. 1 privind „Administrarea justiţiei în secolul 21”adoptată de miniştrii de justiţie europeni în conferinţa nr. 23 din 8-9 iunie 2000 de la Londra[1] şi, în special, de invitaţia adresată de miniştrii de justiţie europeni către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei de a elabora, în colaborare cu Uniunea Europeană, un program de lucru destinat să încurajeze recurgerea, dacă e cazul, la procedurile extrajudiciare de rezolvare a litigiilor;

 

Cunoscând rolul important al instanţelor în favorizarea medierii;

 

Observând că, deşi medierea poate să contribuie la reducerea numărului de litigii şi la uşurarea activităţii în instanţe, ea nu poate înlocui un sistem judiciar echitabil, eficace şi uşor accesibil;

A.        Recomandă guvernelor statelor membre: Continue reading “Recomandarea NR. (2002)10 privind medierea in materie civila” »