Când şi cum se poate recurge la mediere?

Zemanta Related Posts ThumbnailLegea medierii prevede ca părţile pot recurge la mediere în mod voluntar, înainte sau după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice tip de conflicte. Părţile au dreptul de a‑şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege. Nu pot face obiectul medierii doar drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.

În concluzie, părţile pot recurge la mediere înainte sau după declanşarea unui proces, părţile având dreptul de a‑şi soluţiona prin mediere orice tip de conflict cu privire la drepturi asupra cărora pot dispune.

Cu toate că medierea se poate aplica în principiu cu privire la orice tip de conflict, legiuitorul român instituie prevederi speciale cu privire la medierea în anumite domenii ale dreptului referindu‑se în mod special la conflicte penale, conflictele civile şi conflicte familiale. Era benefica şi o prevede speciala cu privire la conflictele comerciale având în vedere faptul ca la nivel mondial, medierea are o aplicabilitate deosebita în conflictele comerciale. Totuşi, cu toate că nu este prevăzut în mod expres, dispoziţiile cu privire la conflictele civile se aplică şi conflictelor comerciale.

Legea 192/2006 în articolele 61‑63 cuprinde dispoziţii speciale cu privire la medierea privitoare la conflictele de natură civilă.

Aceste prevederi vizează procedura medierii în cazul existenţei unui litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată.

În aceste cazuri, părţile pot să îşi soluţioneze litigiul prin mediere fie din iniţiativă proprie, fie la recomandarea instanţei de judecată. În cazul în care instanţa le recomandă părţile să îşi soluţioneze conflictul prin mediere, această recomandare nu are caracter imperativ, părţile putând să nu o accepte. Astfel, legiuitorul român a oferit posibilitatea părţilor de a analiza oportunitatea apelării la mediere încercând în acelaşi timp să le şi responsabilizeze. Pentru ca medierea să aibă şanse de reuşită este vital ca părţile să îşi dorească să utilizeze medierea ca mijloc alternativ de soluţionare. O mediere obligatorie impusă printr‑un text de lege nu ar fi întotdeauna eficientă.

Părţile pot chiar ele să propună medierea sau sa accepte recomandarea instanţei de a apela la mediere. Varianta acceptării recomandării instanţei este preferabila având în vedre ca în mod greşit, datorită lipsei unei tradiţii în domeniul medierii în România, unele părţi ar considera ca fiind un semn de slăbiciune din partea adversarului din proces, propunerea acestuia de a încerca să îşi soluţioneze conflictul prin mediere.

Conform articolului 61 din lege alin. 1 din lege părţile pot ajunge prin mediere fie la o înţelegere totală, cu privire la toate conflictele existente între părţi şi deduse judecăţii, fie la o înţelegere parţială doar cu privire la anumite conflicte deduse judecăţii.

Sunt instituite de către legiuitor anumite obligaţii care îi revin mediatorului. La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. Mediatorul este obligat să informeze în scris instanţa în toate cazurile: înţelegere totală, înţelegere parţială, mediere eşuată sau mediere denunţată.

Art. 62 alin. 1 din legea 192/2006 prevede ca: „Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă”. Din interpretarea textului de lege reiese că părţile sunt obligate să ceară suspendarea cauzei, aceasta neproducându‑se din oficiu. Cererea părţilor de suspendare a judecăţii nu poate fi respinsă de către instanţa de judecată în situaţia în care părţile fac dovada începerii medierii. Părţile au şi posibilitatea de a nu cere suspendarea cauzei urmând să îşi programeze medierea între termenele date de instanţă.

Cursul termenului perimării, prevede art. 62 alin.2, este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere. Legiuitorul limitează însă durata suspendării cursului termenului de perimare la maximum 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Instanţa, din oficiu sau la cererea părţii constată perimarea în conformitate cu prevederile art. 252 Cod procedura civilă.

Termenul de 3 luni prevăzut de lege, este un termen echitabil în care părţile au timpul necesar să ajungă la o înţelegere prin mediere. În acest termen se pot programă mai multe şedinţe de mediere în cazul în care părţile nu ajung la o înţelegere de la prima şedinţă de mediere.

După suspendarea cauzei prin admiterea cererii de suspendare de către instanţă, părţile pot să ajungă sau să nu ajungă la o înţelegere în cazul medierii. Indiferent de variantă, părţile revin în instanţă fie pentru a continua judecata în cazul eşuării medierii, fie pentru încuviinţarea înţelegerii de către instanţă. În oricare dintre cazuri, părţile vor cere repunerea pe rol a cauzei. Doar părţile sunt titulare ale cererii de repunere pe rol a cauzei, mediatorul nefiind îndrituit să facă această cerere. Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.

Articolul 63 din Legea 192 prevede ca în cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă. Hotărârea de expedient pe care o va pronunţa instanţa la cererea părţilor, va cuprinde termenii înţelegerii la care au ajuns părţile. Hotărârea pe care o va pronunţa instanţa va putea fi şi una parţială în cazul în care părţile nu au ajuns prin mediere decât la o înţelegere partială.

Odată cu pronunţarea hotărârii, în situaţia în care părţile au reuşit să îşi soluţioneze conflictul prin mediere, instanţa va dispune, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia. De reţinut este faptul că această restituire va avea loc doar la cererea părţii interesate, instanţa nefăcând acest lucru din oficiu.

Hotărârea de expedient pronunţată conform prevederilor legii medierii constituie titlu executoriu.

Legea nr 192/2006 prevede anumite dispoziţii speciale privind conflictele de familie, legiuitorul acordând o atenţie deosebită neînţelegerilor din interiorul familiei în încercarea de a proteja mediul familial şi de a încuraja soluţionarea acestor dispute în mod amiabil. Articolele 64‑66 din lege sunt cele care instituie prevederi cu caracter special privind conflictele familiale.

În articolul 64 sunt exemplificate câteva tipuri de conflicte familiale care pot fi soluţionate prin mediere: neînţelegerile dintre soţi privind continuarea căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor şi contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor. Aceste tipuri de conflicte nu sunt enumerate limitativ ci exemplificativ, menţionându‑se că pot fi soluţionate prin mediere orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Desfacerea căsătoriei şi rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se poate realiza şi cu ajutorul medierii. Medierea poate avea loc în cazul în care procesul este deja pe rol sau chiar înainte de a se ajunge în instanţa. Înţelegerea dintre soţi obţinută prin mediere se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul. Chiar dacă părţile ajung la o înţelegere pe cale amiabilă, aceasta trebuie să ia act de înţelegerea părţilor şi să pronunţe o hotărâre conform prevederilor art. 271 Cod procedură civilă.

Legiuitorul instituie obligaţii specifice pentru mediator: acesta va veghea ca „rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu împieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia”.

Această obligaţie care trebuie raportată şi la prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 care instituie principiul interesului superior al copilului, îi acordă mediatorului posibilitatea de a constata eşuarea medierii în situaţia în care rezultatul medierii contravine interesului superior al minorului.

Mediatorului îi mai revine conform legii şi obligaţia de a verifica pe tot parcursul procedurii de mediere şi chiar înainte de încheierea contractului de mediere dacă între părţi există o relaţie abuzivă ori violentă. În cazul constatării existenţei unor astfel de cazuri de natură a influenţa medierea, mediatorul va decide dacă soluţionarea prin mediere este potrivită. Dacă acest lucru nu este posibil mediatorul va constata eşuarea medierii.

Legiuitorul român acordă o atenţie deosebită aplicării medierii în domeniul Dreptului Penal. Articolele 67‑70 din Legea nr. 192/2006 prevăd dispoziţii speciale privind medierea în cauzele penale, acordând astfel o importanţă deosebită medierii în acest domeniu.

Se poate apela la mediere în faza de urmărire penală sau în cursul judecăţii. Mai mult, se poate realiza acest lucru şi înainte de înaintarea plângerii sau începerea procesului întrucât legea medierii prevede că se poate apela oricând la această modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor.

Dispoziţiile din lege se aplică cu precădere în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Nici în cazul restul cauzelor penale medierea nu este exclusă putându‑se soluţiona pe această cale o multitudine de aspecte survenite în cadrul procesului penal (cel mai bun exemplu este cel referitor la soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, acest lucru se poate realiza în orice fel de cauză penală prin mediere).

Partea vătămată, făptuitorul sau orice alt participant în procesul penal nu pot fi obligaţi să apeleze la mediere, aceasta fiind o procedură eminamente facultativă. Cu ocazia medierii trebuie asigurat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică iar în cazurile în care se impune acest lucru, dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret. De asemenea, în cazul minorilor, trebuiesc asigurate garanţiile prevăzute de lege penală pentru aceştia.

Dacă părţile îşi soluţionează conflictul prin mediere înaintea începerii procesului penal, partea vătămată nu mai poate sesiza pentru infracţiunea respectivă organele de cercetare penală sau instanţa de judecata. În situaţia în care medierea este iniţiată chiar în termenul de introducere al plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile aflate în conflict se împacă nu mai este necesară implicarea organelor de cercetare penală sau instanţa de judecată. În cazul în care părţile aflate în conflict nu s‑au împăcat, partea vătămată poate introduce plângerea prealabila în termenul legal, termen care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului‑verbal de închidere a procedurii de mediere. Se socoteşte în acest caz şi termenul scurs înainte de suspendare.

Se poate apela la mediere şi după începerea urmăririi penale sau a judecăţii. În aceste cazuri cercetarea penală sau judecata se suspendă de la data prezentării de către părţi a contractului de mediere. Suspendarea nu poate dura mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. Această suspendare încetează în momentul în care procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de lege chiar dacă nu au trecut 3 luni. Termenul de 3 luni este aplicabil pentru cazurile în care medierea nu este finalizată în acest termen.

Mediatorul are obligaţia să comunice organului judiciar o copie a procesului‑verbal de închidere a procedurii de mediere. Dacă procesul‑verbal constată faptul că părţile nu s‑au împăcat, procesul penal se reia din oficiu. În cazul în care procesul‑verbal nu se comunică, procesul penal se reia din oficiu după expirarea termenului de 3 luni indicat anterior. Dacă am ajuns la o înţelegere prin mediere, părţile sunt obligate să depună la organul judiciar forma autentică a acordului sau să se prezinte în faţa sa pentru a se lua act de voinţa lor, chiar şi în cazul în care medierea este recomandată de către organele judiciare.

Datorită acestor avantaje concrete, medierea în domeniul penal va fi o procedură uzitată în special în cazul plângerilor prealabile dar şi în restul cauzelor penale. În realizarea acestor deziderate, un loc important îl ocupă organele de cercetare penală şi instanţa de judecata care pot sfătui părţile sa apeleze la mediere.

Medierea se aplica şi în domeniul Dreptului Comercial şi de aceea nu putem să facem abstracţie de mediul de afaceri şi de raporturile juridice contractuale şi comerciale existente între comercianţi, pe de o parte, sau între comercianţi şi necomercianţi, pe de altă parte.

Există o strânsă interdependenţă între aceste două categorii de coparticipanţi la faptele de comerţ, iar scopul lor imediat este acela de a obţine profit în scop personal şi în cel mai scurt timp cu putinţă.

Putem spune că profitul şi timpul sunt două elemente esenţiale care influenţează atât raporturile juridice contractuale şi comerciale cât şi relaţiile de afaceri dintre comercianţi.

Medierea este o procedură alternativă şi voluntară prin care o terţă persoană numită mediator facilitează ajungerea la o înţelegere reciproc avantajoasă şi unanim acceptată de către părţile mediate, înţelegere bazată pe interesul real al părţilor, toate acestea în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.

Ţinând cont că factorii timp şi profit sunt elemente deter­minante într‑o afacere rentabilă şi că părţile sunt direct interesate având un interes legitim şi imediat, medierea se dovedeşte a fi soluţie viabilă care satisface comercianţilor sau participanţilor la faptele de comerţ toate aceste necesităţi.

Medierea, atât prin rapiditatea procedurii, cât şi prin rezultatele imediate care pot fi obţinute prin aceasta, poate fi o soluţie pentru părţile implicate într‑un proces clasic ca să economisească atât timp cât şi bani, iar pe deasupra, soluţia la care au ajuns în urma procesului de mediere să le satisfacă toate interesele.

Un avantaj al medierii în raport cu instanţa este acela că medierea este o procedură confidenţială pe când procesul este de esenţă public. Acest principiu al medierii poate să‑i satisfacă comerciantului şi alte interese ascunse, lucru ce nu ar fi putut fi realizat într‑o procedură publică (ex. un comerciant nu vrea ca partenerii săi de afaceri să afle că nu poate executa un contract întrucât are un proces pe rol cu furnizorii, caz în care imaginea sa în rândul comunităţii de afaceri ar fi afectată, fapt ce ar duce la pierderea credibilităţii şi implicit la pierderea de oportunităţi în afaceri).

Cu alte cuvinte, medierea poate satisface nu numai interese de ordin material dar şi de imagine, prin mediere partea interesată putându‑şi menţine şi imaginea de bun şi corect comerciant.

În medierea comercială pot participa atât părţile aflate în conflict, persoane juridice precum şi persoane fizice ce săvârşesc fapte de comerţ, sau care au avut diverse relaţii cu persoanele juridice, precum şi alte persoane care sunt sau nu au fost implicate în conflict. Din această ultimă categorie fac parte avocaţii, traducătorii, experţii şi interpreţii precum şi orice alte persoane cu care părţile sunt de comun acord să participe la mediere atunci când părţile consideră că este necesară prezenţa acestora.

Având un caracter voluntar, părţile au posibilitatea să renunţe în orice moment la mediere, fără să genereze consecinţe juridice.

Înţelegerea în medierea comercială este concretizată printr‑un acord care este unanim acceptat de părţi şi el este rezultatul negocierii dintre părţi pe baza intereselor lor reale şi imediate, fără ca asupra lor să existe constrângeri.

În urma procedurii de mediere comercianţii aflaţi în conflict se pot declara câştigători, nu numai pentru faptul că şi‑au rezolvat conflictul în mod convenabil ci şi pentru că au posibilitatea de a‑şi păstra legăturile comerciale.

Pe lângă tipurile de conflicte prevăzute de legea 192/2006, medierea se poate aplica oricărui tip de conflict cu privire la care părţile au dreptul de a dispune, cele prezentate anterior fiind cele pe care legiuitorul le considera a fi mai frecvente. Pentru a conchide, medierea are o arie generoasa de aplicare putând conduce la stingerea numeroaselor tipuri de conflicte, aflate sau nu pe rolul instanţelor de judecată.

Sursa: Ghid de Mediere http://medierea.ro/articole/974-cand-i-cum-se-poate-recurge-la-mediere-ghid-de-mediere

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator Petru Mustateanu- Bucuresti 2013

(Visited 12 times, 12 visits today)

Sigur va mai intereaza si :

  • Cererea de chemare în judecata în format electronicCererea de chemare în judecata în format electronic Unul dintre vectorii principali ai programelor europene privind informatizarea justiției din România, finanțat cu sprijinul consistent al Comisiei Europene, este reprezentat de accesul la […]
  • Divorțul la mediator – ce avantaje ai Divorțul la mediator – ce avantaje ai -  O căsătorie cu  copii și partaj poate fi desfacută , cu acordul ambilor soți incheiat la mediator, în aproximativ lună.  - La Primărie, taxa de divorț s-a scumpit de 20 de ori, conform […]
  • DIVORŢUL ÎN ROMÂNIA PENTRU CETATENI STRĂINIDIVORŢUL ÎN ROMÂNIA PENTRU CETATENI STRĂINI Prin noul Cod civil român, intrat în vigoare de la 01.10.2011, deşi instituţia divortului a  suportat anumite modificări, desfacerea căsătoriei pe cale judiciară poate avea loc, în […]
  • Divortul cu copii minori Divortul cu copii minori Medierea reprezinta modalitatea de solutionare a conflictelor pe cale amiabila cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator autorizat, in conditii de neutralitate, […]
  • Reactia Consiliului de Mediere la Decizia CCRReactia Consiliului de Mediere la Decizia CCR Consiliul de Mediere, autoritatea națională cu atribuții în domeniul medierii a luat act de articolele apărute în presă în data de 08.05.2014 referitoare la decizia Curții Constituționale […]

Lasă un răspuns

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

decembrie, 2016
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR