Bancile prefera medierea

 

mediator Bancile prefera mediereaMediere bancara – mediator bancar

Cel puţin trei bănci importante din România au inclus în contracte clauze speciale care spun că, înainte de a ajunge în instanţă, părţile trebuie să încerce să rezolve conflictele pe cale amiabilă .

După ce s-au trezit cu mii de procese pe rol în urma modificărilor succesive ale legislaţiei, bancherii din România au început să pună preţ pe metodele alternative de rezolvare a conflictelor cu clienţii. La nivelul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), au avut loc mai multe discuţii în sensul promovării acestor tehnici, iar Asociaţia are şi un corp destul de solid de specialişti în mediere, format din foşti bancheri şi specialişti în drept. Mai mult, se pare că ARB a făcut şi o recomandare băncilor pentru a include în contractele de credit clauze speciale care să sprijine metodele alternative de rezolvare a eventualelor conflicte. Capital a întrebat cele mai mari bănci din România dacă au făcut acest pas. CEC Bank nu are probleme semnificative cu procesele, însă a introdus clauze speciale pentru mediere, încă din 2010, după cum ne informează reprezentanţii băncii. În aceeaşi situaţie se află şi Unicredit Ţiriac, care spune însă că a introdus recent astfel de prevederi contractuale. O clauză specială în acest sens are Volksbank, una dintre băncile afectate serios de procese. Pe de altă parte, Raiffeisen, BRD şi Bancpost au arătat că, deşi susţin căile alternative, nu au clauze dedicate şi nici nu intenţionează să le introducă în viitorul apropiat. O situaţie specială o întâlnim la BCR, cea mai mare bancă din România şi una dintre instituţiile de credit care s-au confruntat cu sute de procese. Banca are o clauză generală care include posibilitatea de a te adresa mediatorilor, însă precizează în mod explicit că aceasta „nu aduce atingere dreptului clientului de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva BCR“.

Acces mai greu la instanţe?

Clauzele privind medierea au forme aproape identice la băncile care le aplică. Deşi pot constitui un avantaj pentru client, având în vedere că ambele părţi pot activa respectiva clauză, precizările pot fi interpretate şi ca o măsură în plus de protecţie pentru bănci. În cazul CEC, clauza sună astfel: „Litigiile şi neînţelegerile de orice fel privind încheierea, derularea, executarea şi modificarea contractului vor fi soluţionate de părţi pe cale amiabilă… iar dacă nu se ajunge la un acord amiabil, agreat de ambele părţi, acestea convin soluţionarea definitivă a divergenţelor pe cale judecătorească“. În interpretarea specialiştilor contactaţi de Capital, această prevedere înseamnă inclusiv faptul că acţiunea judecătorească nu poate începe până nu sunt parcurşi paşii specifici unei rezolvări amiabile. „Da, consecinţa neparcurgerii unei asemenea proceduri (de rezolvare amiabilă, n.red.) o reprezintă respingerea acţiunii ca fiind inadmisibilă sau prematură. Legea permite părţilor să stabilească obligaţia parcurgerii anumitor paşi înainte de a sesiza instanţa. Părţile stabilesc prin contract o procedură prealabilă obligatorie“, explică un avocat specializat în drept bancar. Menţionăm că atât CEC Bank, cât şi Unicredit susţin că această clauză nu întârzie în niciun fel accesul la justiţie. Pe de altă parte, Volksbank admite că trebuie parcurşi paşii respectivi.

Multe motive pentru a evita procesele

Pentru o bancă, o explozie a proceselor reprezintă o lovitură importantă, nu doar de credibilitate. Niciun efort nu pare prea mic pentru a evita o astfel de situaţie. Un motiv în plus îl aduce o prevedere privind clauzele abuzive, care ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie. Pe scurt, respectiva modificare reglementează procesele colective. Miza rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de către instanţe printr-un astfel de litigiu. Un studiu al BNR arată că băncile ar putea pierde astfel până la 5 miliarde de lei. Bancherii nu au făcut, de altfel, un secret din faptul că vor face totul posibil pentru a evita includerea în Codul civil a acestor reglementări, iar Banca Naţională susţine demersul.

Consecinta neparcurgerii unei asemenea proceduri (de rezolvare amiabilă, n.red.) o reprezintă respingerea acţiunii ca inadmisibile.
Avocat, specialist în drept bancar

O simplă decizie a unei instanţe poate să afecteze sistemul… Nimănui nu-i va conveni dacă sistemul bancar va trece printr-un risc sistemic.
Radu Graţian Gheţea, preşedinte, ARB 

…dacă nu se ajunge la un acord amiabil, agreat de ambele părţi, acestea convin soluţionarea definitivă a divergenţelor pe cale judecătorească.
Clauză contract credit

Sursa:http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/183200.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

Sigur va mai intereaza si :

  • mediere partaj 300x2203 150x150 Bancile prefera mediereaProtest împotriva modificărilor aduse Legii Medierii
    Mediatorii au protestat, marţi, în faţa Parlamentului, împotriva modificărilor aduse legislaţiei în domeniu, pe motiv că acestea îşi propun subordonarea medierii profesiilor juridice, informează Un...
  • mediator1 150x150 Bancile prefera mediereaMedierea dosarelor de daună poate reduce cheltuielile asigurătorilor cu despăgubirile
    Asigurătorii îşi pot reduce cheltuielile legate de daune dacă vor apela la serviciile mediatorilor, despăgubirile obţinute de asiguraţi în instanţă fiind de două sau trei ori mai ridicate decât cel...
  • mediere partaj 150x150 Bancile prefera mediereaNotiuni de baza despre mediere
    Asa cum prevede Legea 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionar...
  • mediere partaj 150x150 150x150 Bancile prefera mediereaPensie de intretinere pentru fosta sotie
    Buna ziua .In ce conditii, la divortul prin mediere, ii pot solicita sotului meu o pensie de intretinere, chiar daca ii va plati si fiicei mele pensia alimentara? Marieta Gongu - Bucuresti Pe...
  • Mediator contact3 150x150 Bancile prefera mediereaCustodia comuna divort – La ce ajuta ?
    La un an de când românii pot împărți îngrijirea copiilor, lucrurile nu s-au schimbat radical. „Marele pas s-a făcut, deciziile se iau împreună de părinți, însă termenele de judecată date de instanţ...

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR ENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta gratuita de informare despre mediere nu ezitati sa ne contactati la:

NEWSLETTER

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

August 2013
M T W T F S S
« Jul    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
MEDIATOR