AVOCATUL ESTE MEDIATOR ?

 

Arhitectul consensului nu este avocatul! El este un maestru al protejării juridice a propriului client. Prin orice mijloace legale, cu toată ființa sa. Dar…în detrimentul și împotriva celeilalte părți, contrar esenței medierii.

Afirmam recent că mediatorul este un arhitect al consensului, învestit cu încrederea celor care nu mai au încredere unii în alții. Construirea consensului îi este străina avocatului. Avocatul este prin firea sa un luptător și nu un pacificator, el este condamnat să vadă prin prisma profesiei pe care o exercită doar interesul propriului client. Cel față de care s-a angajat printr-un contract de asistență juridică, după achitarea onorariului convenit, să îi pledeze cauza.

Asistența și reprezentarea specifică profesiei de avocat este interzisă în mediere, la fel și acordarea de consultații juridice. Prin urmare, singurul atú invocat de avocatul care se consideră mediator de la începuturile vremurilor este un handicap în mediere iar exersarea acestor abilități specifice profesiei de avocat de către mediator în timpul procedurii medierii, este o gravă încălcare a principiilor medierii care nu va rămâne nesancționată disciplinar.

Și atunci, de ce presează UNBR-ul de ani buni obținerea recunoașterii avocaților ca și mediatori, prin forțarea unui cadru legislativ în acest domeniu? Cele mai dese răspunsuri auzite în acest sens ar fi rațiunile electorale (fie că vorbim de UNBR sau barouri) sau neînțelegerea conceptului de mediere.
Din nefericire, se observă o tendință constantă a avocaților de însușire a unor componente ale altor profesii cu care nu au nimic în comun. Și toate acestea, cu ajutorul unui puternic lobby legislativ.

Nu voi putea asista pasiv la derapaje de acest gen atunci când acestea privesc profesia de mediator, profesie în care am fost învestit de mediatorii autorizați (singurii mediatori din România, recunoscuți și apreciați la nivelul Uniunii Europene) cu atribuții de protejare în cazuri de acest gen.

Chiar dacă UNBR-ul sau Baroul București nu vor aprecia aceste rânduri, îi asigur pe cei peste 5000 de mediatori autorizați că în calitate de membru și vicepreședinte al Consiliului de mediere, voi contracara alături de colegii mei din Consiliu, orice încercare de denaturare a esenței și principiilor medierii venită din partea oricui. Iar unele dintre acestea pot fi calificate ca fiind acte ostile profesiei de mediator!

Rămân consecvent credinței că avocații nu pot emite pretenții în a fi considerați mediatori „de drept”, nu au dezvoltate abilități necesare medierii fără o formare inițială care să reseteze abordarea lor eminamente litigioasă. Sunt poate mai în temă ca orcine să vorbesc despre aceste lucruri, știu ce criterii a fost necesar să bifez atunci când am susținut un examen național pentru accesul în profesia de avocat în urmă cu mulți ani. Singurul criteriu necesar, cunoașterea excelentă a legislației! Iar acest lucru nu este nici pe departe suficient pentru a deveni mediator!

Profesia mea de bază este aceea de avocat. Sunt mândru de asta și voi fi mereu. Însă cel mai bun avocat nu este cel care memorează cele mai multe legi. Și cu siguranță, asta nu îl transformă într-un mediator! Oricum, un program informatic specializat deține mai multe informații pe această temă decât oricine. Și programul informatic nu are pretenția că este mediator.

Unii colegi avocați susțin că au „făcut” mediere ca și avocați de nenumărate ori. Voi specula această afirmație în favoarea mediatorilor! Dacă cineva susține că a făcut mediere ca și avocat înseamnă că a abdicat de la cauza pe care trebuia să o susțină pentru clientul său respectiv că a devenit neutru și imparțial în condițiile în care conform legii nr. 51/1995 avea alte obligații. Nu ne putem juca de-a uite imparțialitatea/ nu e imparțialitatea. Dar pentru a întelege aceste nuanțe, e necesar să fi fost măcar o dată imparțial pe parcursul unei proceduri de mediere.

Avocatul nu poate fi imparțial, nu știe, nu stă în firea lui. Însă poate încerca să învețe urmând formarea inițială într-o profesie nejuridică, total diferită de a sa, profesia de mediator. De remarcat că un număr mare de avocați și consilieri juridici au reușit, aproximativ 70% dintre mediatori având studii juridice.

Să nu uităm ca UNBR-ul a fost cel care la începutul anilor 2000 considera că avocații NU sunt formați ca și mediatori fiind necesară o formare specială. Împreună cu Ministerul Justiției și Ambasada SUA, a derulat un program național de formare a mediatorilor din rândul avocaților. Sunt un avocat format ca mediator prin acest program în urmă cu 8 ani, după același standard profesional ca și cel de acum. Și cu voia mediatorilor, conduc împreună cu colegii mei din Consiliul de Mediere destinele acestei profesii! Iar misiunea mea este una singură: apărarea intereselor mediatorilor autorizați!

Zeno Șuștac – Mediator http://sustac.ro/index.php/comunicare/opinii/145-avocatul-nu-este-mediator-e-impotriva-firii-sale

Sigur va mai intereaza si :

  • Noi prevederi introduse în ROF al Consiliului de mediereNoi prevederi introduse în ROF al Consiliului de mediere
    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din data de 9 ianuarie 2014 a fost publicată Hotărârea Consiliului de mediere nr. 4911/2013 privind completarea Regulamentului de organizare şi fu...
  • Cum aduc clienti la mediereCum aduc clienti la mediere
    Cum aduc clienti la mediere este un subiect pe care il vom detalia intr-un curs de formare continua ce va fi anuntat pe acest site la momentul in care voi hotari ca este momentul sa il lansez pe pi...
  • Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediatorLegea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator
    CAPITOLUL I Dispozitii generale Art. 1. – (1) Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate...
  • Act normativ privind statutul profesiei de mediatorAct normativ privind statutul profesiei de mediator
    Pe site-ul Consiliului de Mediere a fost postat un proiect de statut al profesiei de mediator. Consiliul adreseaza rugamintea tuturor mediatorilor si Asociatiilor profesionale din domeniul medierii...
  • Mediator de penalMediator de penal
    In profesia de mediator am cosiderat ca pregatirea primita in Colegiului National de Afaceri Interne al Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza, imi ofera experienta necasara pentru a accepta si c...
 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

June 2014
M T W T F S S
« May    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR