Monthly Archives: February 2015

Premiul „Stiloul mediatorului”: Petru Mustățeanu

Mediatorii din toată ţara i-au desemnat, vineri, pe cei mai buni dintre ei, în cadrul celei de a treia ediţii a Galei Excelenţei în Medire.

Organizatorul galei, mediatorul Anca Lucia Stancu, a declarat că în acest an evenimentul de care s-a îngrijit a fost organizat cu câteva zile înainte de alegerile pentru Consiliul de Mediere, forul de conducere al mediatorilor.

„Cluj-Napoca s-a dovedit a fi, şi în acest an, un oraş extrem de generos cu mediatorii, motiv mai mult decât suficient pentru a fi declarat o adevărată capitală a medierii. (…) Peste câteva zile au loc alegerile pentru desemnarea unor noi membri în Consiliul de Mediere. De aceea, am dorit să eliminăm total orice suspiciune cu privire la potenţiala promovare a candidaţilor în cadrul galei. (…) Scopul fundamental al acestui eveniment a fost şi va rămâne unul singur: acela de a-i premia pe mediatorii care au dovedit perseverenţă şi abnegaţie în profesia lor”, a menţionat Anca Stancu.

Printre invitaţii speciali care au participat la Gală s-au numărat prof. Aurel Codoban, procurorul şef Ramona Bulcu, preşedintele Consiliului de Mediere din Republica Moldova, Tatiana Ciaglic, procurorul Mirel Toader, rectorul Universităţii Bogdan Vodă, Mohammed Jaradat, preşedintele  judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian.

Pemianţii au fost: Premiul pentru perseverență și implicare în realizarea cadrului legislativ în domeniul medierii din România: Paul Aghiniță; Premiul pentru promovarea medierii în rândul studenților: Christian Radu Chereji; Premiul pentru cel mai prezent mediator în mass-media: Darius Mihail Olei; Premiul pentru asociația/organizația/mediatorul care a realizat raporte/statistici privind medierea și profesia de mediator: Boly Issore; Premiul pentru spirit practic în realizarea unei cărți pentru mediatori: Flavius George Păncescu;  Premiul pentru activitatea depusă pentru mediere și mediatori: Elena Badea; Premiul pentru Business Mediatorul – biroul/societatea civila de mediatori cu cel mai mare număr de mediatori/asociați: Asociația Mediatorilor Autorizați Caraș- Severin; Premiul pentru implicare si abnegație în mediere: Dorin Ilie; Premiul pentru propuneri inedite în organizarea profesiei de mediator: Iuliu Ursan; Premiul pentru cea mai creativă abordare a profesiei de mediator; Mihai Benchis; Premiul „Mediatorul Mediatorilor”: Constantin Adi Gavrilă; Premiul „Stiloul mediatorului”: Petru Mustățeanu; Premiul pentru cel mai tânar mediator: Doina Morari. Continue reading

Cum poate fi revigorata medierea ?

Dintre toate profesiile noi, născute odată cu reformele prin care a trecut sistemul judiciar român, medierea pare că încă nu şi-a găsit locul şi rolul, cunoscând atât extazul, cât şi agonia. Când spun profesii „noi” am în vedere, cu titlu de exemplu, profesia de executor judecătoresc, creată prin „externalizarea” din corpul instanţelor de judecată a executorilor judecătoreşti sau profesia de practician în insolvenţă, care, odată cu modificările succesive aduse reglementării în materia insolvenţei, s-a organizat şi constituit ca o profesie nouă, ambele reprezentând în prezent profesii consolidate, legate de sistemul judiciar.

Legea nr. 192/2006 a creat cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea corpului profesional al mediatorilor, ceea ce am putea numi „instituţionalizarea” medierii în România si, de atunci, în contextul reformării codurilor de procedură, medierea a cunoscut perioada sa de „romantism” în relaţia cu sistemul judiciar, culminând cu instituirea obligativităţii şedinţei de informare asupra avantajelor medierii.

Prima „deziluzie” a fost marcată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2014 care a a tăiat cordonul ombilical între mediere şi sistemul judiciar, obligativitatea „şedinţei de informare asupra avantajelor medierii”, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare in judecată, fiind declarată neconstituţională. Aceasta a fost urmată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 713/2014, care a avut ca efect încetarea de drept a mandatelor actualului Consiliu de Mediere şi  declanşarea alegerilor anticipate.

Trecerea unei profesii noi într-un timp atât de scurt de la extaz la agonie ridică în mod legitim intrebări serioase cu privire la  viitorul ei. Fără a minimaliza nevoia de strategii şi programe de acţiune, care sunt imperios necesare în această perioadă, cred că, înainte de toate, fundamentală este viziunea asupra medierii ca instituţie.

Fiecare instituţie se naşte dintr-o nevoie reală a omului, iar cei care o slujesc se constituie într-un corp profesional. Justiţia există pentru că există nevoia omului de dreptate şi de ordine socială şi  astfel s-a constituit corpul magistraţilor, al avocaţilor etc. Biserica există pentru că există nevoia omului de a trăi o viaţă spirituală şi de a exprima relaţia cu divinitatea şi astfel s-a constituit corpul bisericesc. Universităţile există pentru că există nevoia omului de a învăţa şi de a cerceta la un nivel superior şi astfel s-a constituit corpul profesoral. Care este nevoia umană, internă, reală, pe care o poate satisface medierea? Răspunsul la această întrebare este fundamental pentru viitorul medierii.

În primul rând, ar trebui reanalizate, dintr-o perspectivă nouă, conceptele de „de obligativitate”  şi „recomandare”. A vedea medierea doar sau în principal ca o alternativă la justiţie şi a promova diverse forme de obligativitate în raport cu sistemul judiciar plasează medierea ca instituţie la periferia sistemului judiciar, ca şi cum medierea există dintr-o nevoie a sistemului judiciar. Dar satisface oare medierea o nevoie reală a sistemului judiciar? Dacă medierea există pentru a împlini „visul unei nopţi de vară” al unui sistem judiciar împovărat, aglomerat şi costisitor, instituţia medierii va fi în continuă dependenţă de acest sistem şi în derivă în funcţie de valurile prin care trece acesta. Pentru că atât supraaglomerarea instanţelor, cât şi costurile sunt chestiuni pe care sistemul judiciar poate să şi le rezolve mai mult sau mai puţin eficient, coerent sau nu, printr-un complex de măsuri. Sistemul judiciar îşi urmează propriul său curs, îşi modifică şi perfecţionează continuu mecanismele de funcţionare, dovadă fiind recentele reforme în materia codurilor de procedură. „Obligativitatea”  încercării de soluţionare prin mediere a conflictului nu poate fi concepută decât în relaţie cu sistemul judiciar. Nu exclud de planoposibilitatea ca, în perspectivă, reglementările la nivel european si naţional să îngăduie soluţii care să consacre variante de proceduri prealabile obligatorii, inclusiv încercarea de soluţionare a conflictelor prin mediere. Însă, chiar şi aşa, „obligativitatea” nu reflectă esenţa medierii şi numai ea nu poate să constituie un fundament solid şi sănătos, pentru că, în lipsa unei nevoi şi motivaţii reale a părţilor, orice procedură obligatorie devine mai devreme sau mai târziu o formă fără fond.

Trecând de la „obligativitate” la „recomandare” ne menţinem, în realitate, pe aceeaşi axă de gândire, căci ce poate şi cât poate să facă însuşi magistratul, cu toată buna-credinţă, care chiar doreşte să împartă cu mediatorul povara sistemului, „recomandând” părţilor medierea? Spunând că judecătorul recomandă părţilor medierea, înseamnă că, la rândul lui, el ar trebui să poată să identifice şi să exprime nevoia părţilor de mediere. Nu înseamnă însă că, practic, se transferă judecătorului ceea ce ar trebui să facă însuşi corpul profesional al mediatorilor, adică identificarea nevoilor reale, a motivaţiilor şi a resorturilor interne care să determine părţile să apeleze la mediere? Deplasarea accentului dinspre părţi spre judecătorul care să le trimită la mediere, poate constitui una dintre direcţiile de depăşire a situaţiei critice generate de decizia Curţii Constituţionale, soluţie discutată în cadrul Comisiei Consultative a Corpului profesional ale mediatorilor, pe care am susţinut-o şi care se reflectă în propunerile de modificare a legii elaborate de Ministerul Justiţiei şi amendate de Comisia Consultativă. Totuşi, nici recomandarea din partea judecătorului nu poate  constitui un „panaceu” al (re)naşterii medierii. Pentru că, fie şi în lipsa unei modificări  a legii, nimic nu-l împiedică pe judecător, ca şi în prezent, să recomande părţilor medierea, aşa cum prevede Codul de procedură civilă. Impasul medierii nu este, în realitate, la nivel legislativ, pentru că însăşi recomandarea judecătorului este doar un factor extrinsec medierii şi variabil, care, la rândul lui, se poate izbi de realitatea refuzului părţilor. Medierea în România, ca instituţie, nu poate evolua doar pe un asemenea fundament.

În al doilea rând, cred că este necesară o mai serioasă reflecţie asupra „avantajelor medierii”. Oricâtă nevoie ar avea sistemul judiciar de mediere, tot nu este suficient pentru a face din aceasta o instituţie funcţională, pentru că părţile nu vor recurge niciodată la mediere doar din „patriotism”, adică pentru a satisface nevoile sistemului judiciar de degrevare a instanţelor sau de eficientizare a actului de justiţie, ci vor recurge la mediere doar dacă o vor percepe ca pe un serviciu care satisface o nevoie a lor internă, proprie. Conceptul de „avantaj” al medierii este, cred, inadecvat şi chiar nociv pentru o instituţie în formare sau pentru o profesie nouă, pentru că acreditează ideea că aceasta nu are valoare decât prin comparaţie cu altceva şi plasează de plano medierea într-o poziţie de falsă concurenţă cu alte instituţii. Or, o instituţie veritabilă este așezată pe valori pe care oamenii le preţuiesc în sine, pentru că ele reflectă nevoile lor. Mediatorul nu garantează (şi nu are cum s-o facă!) succesul negocierilor prin încheierea unui acord de mediere. De aceea, cred că trebuie identificată nevoia reală a părţilor într-un conflict sau cel puţin a uneia dintre ele, pe care medierea o poate satisface, pornind de la scenariul că fiecare parte are reprezentarea încă de la început că, apelând la mediator, nu înseamnă că este exclusă calea justiţiei, pentru că este posibil ca medierea să nu se finalizeze printr-un acord, astfel încât, pe lângă costurile medierii să fie necesară şi calea instanţei, care implică propriile costuri. Ce anume ar motiva, în aceste condiţii, părţile să parcurgă la mediere?

În al treilea rând, cred că trebuie evitată contaminarea medierii cu ideea de „împăcare” a părţilor, pe care, cel puţin la nivelul declarativ al Codului de procedură civilă, o poate realiza şi judecătorul. „Împăcarea” este doar un rezultat posibil al unei proceduri de mediere. Mai mult, accentuarea ideii de împăcare poate să inducă părţilor mesajul că acestea trebuie să devină slabe, să nu mai lupte fiecare pentru ceea ce crede că reprezintă interesul sau dreptul său, ceea ce, evident, le îndepărtează de mediere. În realitate, medierea, ca şi judecata, presupune „un duel”, presupune ca fiecare să-şi afirme interesele, să ducă deschis, dar  conştient şi controlat, conflictul până la capăt. Pentru că, până la „împăcare”, conflictul trebuie trăit şi epuizat. Pacea sau armonia se nasc din conflict. De multe ori am remarcat că partea căreia i se propune medierea manifestă rezerve nu numai pentru că nu crede în posibilitatea de comunicare reală şi eficientă cu cealaltă parte, ci şi pentru că uneori percepe greşit medierea ca fiind o procedură „soft”, care presupune renunţarea la luptă,  la ceea ceea ea crede că este dreptul sau interesul ei.

Toate aceste succinte reflecţii mă conduc la concluzia că problema principală la care trebuie să răspundă împreună, în această nouă conjunctură, atât corpul mediatorilor, prin asociaţiile profesionale, cât şi viitorul Consiliu de Mediere este aceea de a identifica nevoia internă, reală a oamenilor, mai exact a părţilor aflate în conflict, pe care se fundamentează instituţia medierii şi pe care serviciile prestate de mediatori trebuie s-o satisfacă.

Doar instituţiile centrate şi care se clădesc pe nevoi reale ale oamenilor, care li se adresează direct şi care se pun în slujba satisfacerii lor supraviețuiesc, evoluează şi se maturizează. Ele au propriul lor centru şi din conștientizarea acestuia iradiază toate celelalte: o viziune realistă asupra locului şi rolului acestei instituţii, politici corecte de dezvoltare autonomă şi de parteneriat cu alte instituţii, un corp profesional unit şi puternic, cu un statut propriu, deschis colaborării cu alte profesii şi care reuşeşte să-şi diversifice continuu serviciile pe care le prestează în funcţie de nevoile reale ale beneficiarilor lor.

În acest context, un rol major îl are, chiar până la modificarea legii, adoptarea Statutului profesiei de mediator. O profesie matură se defineşte nu numai prin organele care o reprezintă, ci şi prin statutul ei, care constituie o veritabilă „cartă fundamentală”, „Biblie” a profesiei, care reflectă valorile pe care le promovează, principiile, dar şi regulile interne care o guvernează. O profesie „centrată” este o profesie coagulată în jurul propriului statut. Dacă legea este generală, imperfectă sau insuficientă, statutul profesiei este acela care reflectă conştiinţa corpului profesional. Legea este cadrul normativ exterior al unei profesii, statutul este cadrul său normativ interior şi arată cum şi-a internalizat profesia respectivă misiunea socială, rolul, valorile pe care se întemeiază. Mai mult, rolul viitorului statut este, printre altele, şi acela de a structura serviciile pe care mediatorii le pot presta. Legea nr. 192/2006, spre deosebire de alte legi de organizare a unor profesii, nu arată care sunt serviciile pe care le poate presta un mediator, fiind exclusiv axată pe „procedura medierii”. Or, mediatorul poate presta o gamă mult mai largă de servicii, de exemplu, să ofere consultanţă si asistenţă în vederea prevenirii şi rezolvării disputelor, poate să faciliteze negocierile, chiar în lipsa unor întâlniri comune a părţilor etc. Doar identificând nevoile reale, interne ale părţilor, mediatorii îşi identifică şi diversifică, la rândul lor serviciile, pentru că o veritabilă „piaţă” a serviciilor care pot fi prestate de mediatori nu se poate forma decât dacă o nevoie reală se întâlneşte cu un serviciu adecvat care s-o satisfacă.

Conf. univ. dr. Marieta AVRAM
Mediator, preşedintă a Colegiului Mediatorilor
Senior Partner, STOICA & Asociații

Sursa:http://www.juridice.ro/360935/de-la-romantism-la-realism-in-pragul-unui-nou-consiliu-de-mediere.html

Eu cu cine votez ?

  • mustateanuPreambul:

Chiar daca misiunea de membru in C.d.M. nu este una aparent usoara iar vechiul consiliul a fost de multe ori criticat de voci ale corpului profesional, acum, cand s-a dat liber la candidaturi, intentiile s-au manifestat brusc si multe, as spune eu ca ciupercile dupa ploaie.

Toti promit marea cu sarea dar nici unul, NICI UNUL, nici macar unul, nu explica ce va face concret, cum isi va materializa promisiunile, cum va proceda pentru a aduce mai binele promis corpului profesional.

  • Clasificarea candidatilor:

Candiatii se impart in patru mari categori:

  1. Formatori
  2. Reformatori
  3. Deformatori
  4. Fete dragute

-Formatorii, sunt acei candidati care sunt de multe ori si presedinti ai asociatiilor profesionale, care se bucura de sustinerea unei echipe, de simpatia fostilor studenti care inca mai viseaza frumos, si de un buget suficient pentru promovare. Avand in vedere ca majoritatea au facut parte si din vechiul consiliul nu pot avea asteptari de a aduce ceva nou alegerea lor in functie pentru ca au avut sansa de a-si pune in practica proiecte si nu a facut-o. Pe cale de consecinta, ori nu au proiecte ci doar promisiuni, ori au dar nu sunt capabili sa le puna in practica, ori au dar sunt altele decat cele pe care le dorim noi.

-Reformatorii, sunt aceia care vor sa schimbe legea, statutul,ROI-ul, ROF-ul, si tot ce se poate schimba iar pe deasupra mai sunt si in contradictie unii cu altii iar asta a dezvoltat un razboi din care vom muri cu totii. Nici acestia nu stiu pe unde este intrarea in parlament ca sa obtina o noua lege, utila populatiei si functionala profesiei, dar scriu din zori si pana in seara la proiecte si participa la comisii de modificare a legii de cate ori au aceasta sansa. Partea frumoasa este ca nimeni nu a avut timp sa le citeasca proiectele si amendamentele asadar nu exista un proiect iubit unanim de clasa profesionala asa cum nu exista nici o sustinere evidenta a unui reformator.

-Deformatorii, sunt… este mult spus sunt, pentru ca deformatorii reprezinta suma candidatilor care vor, dar nu stiu ce, modifica dar nu au idee cum, promit, dar nici ei nu cred ce spun, critica tot dar nu au nimic bun de pus in loc. Deformatorii sunt cei mai emotionali dintre candidati, cei mai nervosi si mai pasionali in contradictii si polemici pe care le genereaza de cate ori au ocazia in fiecare din cele o mie de grupuri existente ce au ca subiect medierea.

-Fetele dragute, sunt optiunea mea pentru C.d.M. Chiar daca stiu ca ele au cele mai putine sanse. Asta pentru ca in corpul profesional sunt mai multe doamne decat domni, iar doamnele nu vor vota niciodata niste fete dragute. Per a contrario o sansa in plus o vor avea domnii draguti.

  • Argumente:

Fetele dragute vor face acelasi nimic in C.d.M. ca si restul candidatilor dar imi vor da bucuria de injura conducerea fara retineri sau sentimente contrarii gestului de a injura. In plus fetele dragute pot avea sansa sa fie luate in seama de cineva cand vor ajunge la parlament cu rugamintea, caci solicitari din parta unui corp profesional precum cel al mediatorilor nu se pot emite, asadar cu rugamintea sa ne faca si noua o lege datorita careia sa putem profesa.

Un alt argument este ca fetele dragute daca isi vor dori sa se promoveze personal ca si mediatori sub pretextul de sacrificiu pentru promovarea profesiei vor avea o sansa in plus sa fie primite in studiourile tv.

In speranta ca am reusit sa fiu dragut cu toata lumea si ca mi-am facut prieteni toti colegii care au si statutul de candidat,mi-ar placea sa cunosc si alte ratiuni care genereaza optiuni pentru votul care nu va schimba nimic mai mult decat bugetele unor colegi dar pentru care ne agitam cu totii.

Mediator Petru Mustatateanu

România se prezintă la Bruxelles cu rezultate foarte slabe la capitolul mediere

In data de 26 februarie 2015, in cadrul forumului “Civil Law & Justice”, ce va fi organizat la Bruxelles de catre Comisia pentru Afaceri Juridice din cadrul Parlamentului European, principalul subiect al zilei va fi medierea, si anume felul in care aceasta a fost implementata si functioneaza la nivelul statelor membre UE.

Pentru a-si demonstra interesul fata de functionaliatea medierii, la eveniment au fost invitati reprezentantii alesi ai celor 28 de parlamente ale statelor membre, iar, in paralel, a fost pus la dispozitia mediatorilor din toate statele U.E., prin urmare si la dispozitia mediatorilor din Romania, un chestionar prin care sa se poata exprima cu privire la modul de implementare aDirectivei 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala. Chestionarul poate fi accesat si completat aici.

Amintim ca obiectivul Directivei 2008/52/CE este de a facilita accesul la soluţionarea alternativa a litigiilor si de a promova solutionarea pe cale amiabila a acestora prin incurajarea utilizarii medierii si asigurarea unei relatii echilibrate intre mediere si procedurile judiciare.

În cadrul Forumului, reprezentantii ADR Center din Roma vor prezenta un raport pe baza concluziilor Studiului “Rebooting the Mediation Directive”, realizat in 2013-2014.

Romania se va prezenta la acest eveniment fara a avea rezultate notabile, in acest moment Legea medierii fiind vaduvita, printr-o decizie recenta a C.C.R., de articolele care ii asigurau functionarea.

Mediator Petru MUSTATEANU

* Informatiile din prezentul articol au fost preluate de pe site-ul Consiliului de Mediere.

Se formează avocați specializați în consiliere, pentru mediere sau arbitraj?

Domnilor avocati, domnilor consilieri juridici, stimati justitiabili,

O mare parte din textele aparute in publicatiile de specialitate din ultima perioada reclama o justitie greoaie si neconforma cu asteptarile justitiabililor si a reprezentantior legali ai acestora, reclama o justitie a sistemului mai presus de asteptarile cetateanului sau de dorinta de flexibilitate si eficienta dorita de practicienii in drept.

Nemultumirea fata de sistemul public de justitie exista, se exprima, dar nu se manifesta. O atitudine fireasca pe care practicienii in drept o pot adopta este utilizarea alternativelor la sistemul clasic de jusitie. Nimeni nu obliga avocatul sa se adreseze instantei pentru fiecare speta, pentru reprezentarea intereselor fiecarui client. Cel mai probabil, nici clientul nu isi doreste, in mod special, sa se judece, dar se adreseaza avocatului cu incredere, convins fiind ca un profesionist in drept ii va oferi cea mai eficienta metoda de rezolvare a situatiei neplacute in care se afla. O alternativa ar fi arbitrajul. O alta alternativa ar fi medierea. Nu trebuie neglijata informatia potrivit careia medierea se poate aplica inclusiv in cauzele in care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Nu putem sa uitam ca hotararea arbitrala este definitiva si obligatorie, avand efectele unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Sigur ca aici se naste o noua discutie. Nu cunoastem inca arbitiri de incredere, cu atat mai putin mediatori. Dar, din zece mii de profesionisiti prezenti pe tablou, sigur unul poate corespunde exigentelor dumneavostra.

De asemenea, ar putea fi invocata scuza legata de existenta cheltuielilor de arbitraj, respectiv mediere, care sa impovareze suplimentar bugetul clientilor dumneavostra. Daca incercam sa comparam in cifre reale cuantumul taxei de timbru cu onorariile negociabile ale arbitrilor sau ale mediatorilor, putem ajunge la concluzia ca ratiunea cheltuielilor suplimentare nu are intotdeauna o sustinere in realitate.

Probabil ca, in acest moment, simtim ca suntem condusi spre necesitatea realizarii unei alegeri intre nemultumire si neincredere, intre instanta si alternative juridice, ceea ce este pe deplin justificat. Dar, pana nu experimentam, nu avem de unde sa stim. Asadar, putem sa ne continuam rutina de a depune actiuni la instantele judecatoresti, iar in cele douasprezece luni pana cand avem primul termen, acolo unde situatia permite, putem incerca, in paralel folosirea unei alternative pe care o apreciem ca fiind eficienta.

Nu va convinge arbitrajul? Gasiti un mediator! Nu aveti incredre in mediatori? Cel mai probabil, daca nu aveti incredere in alti profesionisti, sigur in dumneavostra aveti incredere, incercati o conciliere!

Partile au nevoie de consultata juridica, precum si de reprezentare atat la procedurile arbitare, cat si la mediere. Onorariul se incaseaza pentru solutionarea cauzei si nu pentru numarul de documente sau proceduri indeplinite.

Poate ca este momentul ca avocatii sa nu mai sesizeze, ci sa actioneze. Sunteti dumneavostra un avocat atat de bun incat sa oferiti asistenta juridica clientului dumneavoastra pentru procedura de mediere sau de arbitraj? Continue reading

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

February 2015
M T W T F S S
« Jan   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR